Georgiana Vlahbei și Alina Tofan: Prin ”Plastic. Memorie afectivă și risipă”, propunem un demers de activare participativă prin artă

Societatea noastră throw-away, plăcerile noastre single-use... Hai sa facem un exercitiu de imaginatie si sa acceptam ca suntem facuti din ganduri, emotii si... plastic. Ca plasticul nu se depune doar pe fundul oceanelor, ci si in amintiri. Inainte sa condamnam plasticul din lume, hai sa iubim plasticul din noi. Materialul asta e o metafora a naturii umane. Desi noi suntem intotdeauna noi, uneori ne simtim artificiali. Iar plasticul, desi il percepem ca fiind artificial, e facut doar din materiale naturale.

Georgiana Vlahbei și Alina Tofan fac parte din echipa proiectului ”Plastic. Memorie afectivă și risipă”, lansat de Asociatia Macaia in iulie. Nu vorbim de o campanie ecologica, desi focusul este pe conștientizarea efectelor risipei. Este mai curand o reflecție artistică profundă asupra internalizării plasticului în aspectele vieții cotidiene.

”Propunem un tip de reciclare simbolică, prin artă, o radiografie a distanței dintre omul contemporan și ceea ce mai poate reprezenta mediul natural.”

Acum proiectul se apropie de final. Intalnirile cu publicul au constant intr-un art performance cu componente de teatru participativ, sound art experimental, video mapping, expozitii de fotografie și arheologie subiectivă. Vineri, pe 13 noiembrie, urmeaza ‘94-future: life in Plastic/performance stream @YouTube. Discutam, in continuare cu Alina si Georgiana despre reusitele si provocarile proiectului. Si despre ce a vrut sa insemne de fapt - o împăcare cu fragilitatea noastră ca societate.

Echipa proiectului

Echipa proiectului este formată din: Alina Tofan (artist performer), Georgiana Vlahbei (cercetător, fotograf), Paul Ruben Grec (manager cultural), Oana Arsenoi (comunicare și marketing), Teo Rădulescu (muzician/ sound-designer), Alexandru Claudiu Maxim (artist vizual), Vlad Grigore (designer/artist vizual).

Eu am absolvit secția de actorie din cadrul UNATC și master, secția Art-Terapie prin Teatru. Ca membră a grupului TBA (Time Based Arts) din cadrul UNArte, formarea mea artistică a căpătat noi valențe. Mă preocupă tot ceea ce ține de modalități inedite de a comunica și relaționa cu oamenii. Ca artist în formare, scopul meu este să exprim cât mai multe trăiri prin corp, să comunic cu toate simțurile. Operez la intersecția mai multor teritorii artistice, ceea ce încercăm să facem, de altfel, și prin proiect.

Georgiana Vlahbei, jumătatea mea din Plastic, cum o numesc eu, este pasionată să colecționeze povești, obiecte și imagini. A studiat Etnologie, Antropologie Culturală și Folclor și a lucrat o vreme la Muzeul Țăranului. A activat în proiecte de documentare/cercetare în ultimii 10 ani, fiind interesată în special de constructul identității, cultura materială, ritualuri și dinamica tradițiilor în contemporan. 

Alexandru Claudiu Maxim este artist video din noul val, fiind membru al grupului Pastila Roz. Acesta lucrează frecvent atât ca artist vizual, cât și ca performer. Printre realizările sale se numără proiecte în parteneriat cu ICR, Art Safari și expoziții constante. Este Membru al grupului Time Based Arts (TBA) din cadrul UNArte, unde explorează cum arta sa interacționează cu alte forme artistice.

Teo Rădulescu este sound-designerul nostru. E arhitect, pasionat de relația pe care sunetul o are în raport cu spațiul. Pentru el, sunetul determină ritmul vieții orașului, influențează emoțiile și gândurile. Sunetul generează realitatea. Teo chestionează în permanență în arta lui care sunt sunetele lipsă ale unui spațiu și ce determină acest lucru.

Paul Ruben Grec este coordonatul Asociației Macaia, pe care a înființat-o în 2008. E de profesie actor, dar și-a diversificat domeniul de interes în toate sferele culturale, dar și educaționale. De asemenea activează în producția de film și cooperează în organizarea diferitelor proiecte culturale (Balkanic Fest, cinema în aer liber, festivalul de film pentru minori și tineri Kinodiseea). 

Ne sunt esențiali în proiect, pentru cum ne adresăm publicului: Oana Arsenoi, care se ocupă de comunicarea și strategia online și Vlad Grigore, care semnează identitatea vizuală, a platformei și a materialelor grafice din proiect. 

Nu o vedem neapărat ca pe o pasiune pentru activism, ci ca pe o necesitate de schimbare. O resimțim și individual și la nivelul societății - deși încă nu destul de conștientizată la nivel colectiv: relația noastră cu mediul și cu plasticul. Atât eu, cât și Georgiana am resimțit deseori sentimentul de vinovăție, în raport cu cât plastic consumăm, cât de departe am ajuns, ca societate, în acest consum, ce ireversibile sunt consecințele acțiunilor noastre pentru planetă, pentru generațiile viitoare. 

Activismul nostru însă se traduce în primul rând prin artă, capabilă să sensibilizeze la nivelul cel mai profund uman, credem noi, asupra problemelor din societate. Arta, considerăm noi, e expresia cea mai puternică a unei potențiale schimbări. Dacă vorbim, deci, despre pasiune, aceasta este pentru a transforma sau a transfigura diversele instrumente pe care le avem fiecare la îndemână  - corp, vizual, sunet, cercetare, comunicare - în instrumente de interogație, de chestionare a unui status quo.  

Manifestul nostru este, deci, în primul rând prin artă. Ceea ce propunem e un semnal de alarmă asupra poluării cu plastic și asupra consumului ne-sustenabil, dar, în același timp, e un apel la empatie. Empatie cu trecutul personal și colectiv, o înțelegere mai bună asupra începuturilor acestui consum, a faptului că, în fond, tuturor ne-a plăcut cândva tare mult plasticul, ne-a fascinat, ne-a vrăjit, cât ne-a fost/ne este atat de indispensabil și cât de multe sfere ale vieții cotidiene a colonizat. Este și despre o împăcare cu fragilitatea noastră ca societate. 

Primii pași

Mă preocupa de ceva vreme intersecția artei cu activismul ecologic și acesta reprezintă cel mai mare proiect în care sunt implicată pe acest subiect. Ideea mi-a venit din dorința de a lucra cu Georgiana artistic, ea sondând și teritoriul fotografiei. I-am propus un performance cu temă ecologică și o expoziție de fotografie care să-l susțină, iar de acolo ne-am dus mai departe povestind, dezvoltând idei… Amândouă ne doream să facem mai mult și nu făcusem asta încă. A fost brusc, firesc și natural, la o cafea. Era în decembrie 2019.

Stăteam la masă amândouă, eu cu carnețelul meu, unde îmi notasem amintiri cu plasticul din copilărie și adolescență - și nu ne puteam opri. Era un ping-pong de direcții și posibilități. Nu ne venea să credem cât de ofertant este acest plastic, atât ca materie, substanță concretă de lucru, cât și ca temă  de sondare, cât de bine  vorbește plasticul despre societatea noastră throw-away, despre plăcerile noastre single-use...

Păream amândouă la un început de lume, pe care o conturam cu intensitate atât cu amintiri afective cât și vizual. Noi două ne înțelegem foarte bine vizual. Și în același timp ne unea interesul pentru poveste, pentru fragmentele povestite de realitate trăită, pentru micro-istorii personale. 

Au urmat o serie de întâlniri, între noi două, tot la cafea: primii pași în transformarea performance-ului-expoziție într-un proiect cultural pe care l-am și depus în primăvara acestui an la sesiunea de proiecte de la Administrația Fondului Cultural Național, pentru aria intervenție culturală.

Am dezvoltat atunci miezul performance-ului, iar pe parcurs, am conturat mai multe laturi ale proiectului, am început să ”vedem” și celelalte produse - video, videomapping, coloana sonoră, cercetarea… știam exact cu cine vreau să lucrez pentru fiecare dintre aceste componente - cu Alex și cu Teo colaboram deja din mai multe proiecte anterioare. I-am propus lui Paul să scriem proiectul prin asociația Macaia, iar în ultimul moment, aproape de depunere, am cooptat-o pe Oana, știind backgroundul ei în comunicare online, legăturile ei cu plasticul și creațiile ei vizuale.

Așa s-au transformat toate într-un proiect câștigător, pe care l-am demarat la sfârșitul lunii iunie 2020.

Misiunea

Prin ”Plastic. Memorie afectivă și risipă”, propunem un demers de activare participativă prin artă, un dialog public unde chestionăm practici, reprezentări și utilizări individuale și din sfera socială ale plasticului. Dorim să oferim un punct de pornire pentru o privire culturală proaspătă și o reflecție artistică profundă asupra ”internalizării” plasticului în aproape toate spațiile vieții cotidiene, sondând și problematizând, împreună cu societatea civilă invitată la dialog, efectele acestei omniprezențe

Pe de o parte, mesajul proiectului e livrat în cheie artistică, printr-o producție la granița mai multor tipuri de expresii: art performance cu componente de teatru participativ, sound art experimental, video mapping și arheologie subiectivă. Propunem un tip de reciclare simbolică, prin artă, o radiografie a distanței dintre omul contemporan și ceea ce mai poate reprezenta mediul natural. 

Se derulează, de asemenea, o cercetare de antropologie culturală cu privire la rolul și spațiul socio-cultural pe care plasticul îl ocupă în societatea românească în ultimele decenii. Sunt documentate două dimensiuni ale ”vieții” plasticului: cea ascunsă, intimă, personală precum și cea publică, social dezbătută, colectiv incriminată. Grupurile țintă sunt activate și prin evenimente outdoor.

Intenția noastră principală este de a crește conștientizarea asupra efectelor risipei. Sperăm să provocăm reflecții asupra acestei omniprezențe a plasticului în toate sferele vieții cotidiene.

Conștientizarea, sigur, este un prim pas și sigur, cel mai important. Apoi, ne dorim să aducem în viața grupurilor cu care intrăm în contact ideea de memorie afectivă a plasticului, curiozitatea de a sonda universul interior, personal pentru a identifica plasticul din amintiri (pe care îl purtăm cu noi și care nu poate fi reciclat), dar și plasticul din obiceiurile curente de consum. Mai departe, dorim să impulsionăm, pe cât posibil, măcar mici schimbări în practicile individuale asociate consumului ne-responsabil.

Public

Proiectul se adresează publicului urban din București, Brașov dar și grupurilor cu acces limitat la cultură din două alte județe; comuna Ditrău - județul Harghita și Slănic Moldova - județul Bacău - pe care dorim să le activăm prin evenimentele derulate: performance, ateliere, experiența VR. 

Țintim grupuri active care au interes pentru ecologie, dar și pentru artă, persoane și organizații din sfera culturală și educațională. Ne adresăm comunității creative de peste tot din țară. În mediul online, în special, operăm pentru a atrage și implica un grup țintă tânăr, consumator activ al plasticului de tip ”single use”. 

Cea mai frumoasă și sinceră reacție am primit-o în cadrul evenimentul de lansare a proiectului în Brașov, la festivalului de arte vizuale – AMURAL, din partea unui băiețel care a participat la experiența de realitate virtuală pe care am propus-o . Mărturia lui - ” frumos, dar ciudat” - cred că reflectă exact viziunea noastră.

Pentru că da, plasticul e atractiv, frumos, colorat, dar ceva nu este în regulă cu el, e nefiresc, e ne-natural, cu toate că își are originea în interiorul pământului (plasticele sunt create din materiale naturale - celuloză, cărbune, gaze naturale, sare și țiței). Spațiul acesta ciudat, liminal pe care plasticul îl ocupă- nu tocmai natural, nu tocmai artificial, un implant ”organic” acceptat în societatea contemporană - e exact teritoriul pe care îl sondăm.  

De exemplu, prin seria de fotografii ”Plastic. Intim. Colectiv” - un experiment poetic corpo-vizual  pe care l-am vernisat în mediul virtual. ”Wow & creepy” a fost o reacție similară, la această serie fotografică. Am colectat cu entuziasm reacții neașteptate de la tineri din mai multe domenii de activitate și cu interese diverse: ”momentul când întreci limita”, ”efectul plasticului asupra vieții marine, dar proiectate asupra omului”, ”dacă voiați să mă faceți să înțeleg că plasticul anihilează corpurile, ați reușit”, ”mă duc către o eșuare, o pierdere, o încâlcire” ”cum poți face ceva atât de frumos din plastic”. E semn că ceea ce facem produce un anume disconfort, că pune pe gânduri, că nu lasă indiferent și este exact ce ne doream.

Mai departe, în mediul online, am reușit să formăm un grup de susținători care au răspuns provocării noastre de a transmite povești personale cu plasticul - pentru prima galerie de memorie a plasticului (care se regăsește pe platforma web). Am primit contribuții de la mai multe grupe de vârstă (15-60) - texte redactate și fotografii care ne ajută să conturăm o ”biografie culturală” a plasticului. Ne-au fost transmise materiale informative pe care le-am transformat în resurse pentru a fi publicate. Ne încântă extraordinar acest schimb.

Nu în ultimul rând, ne-am bucurat de recenta invitație, pe care tocmai am primit-o, de a participa cu proiectul la Constanța, în cadrul unui festival de fotografie derulat în ultima săptămână din octombrie. Nu era prevăzut în proiect și ne onorează să știm ecouri ale acțiunii noastre.

Comunicarea

Proiectul este prezent în spațiul online prin platformele dedicate, unde sunt încurajate dialogul, dezbaterea, schimbul de practici și experiențe asociate consumului/ reducerii/ reciclării plasticului și unde se propune participarea publicului la inițiative precum conturarea unei biografii culturale a plasticului. 

Proiectul include o platformă web care se va transforma, sperăm noi, prin participarea comunității, într-un centralizator al inițiativelor culturale, artistice cu componentă ecologică și cu impact social pentru spațiul românesc. 

Pe canalele de socializare avem pagini @Plasticmemorieafectivasirisipa (pe Facebook), @plastic.mar (pe Instagram) și grup de discuții.

Conținutul

Într-o primă fază ne-am dorit să informăm publicul cu privire la dimensiunea socială a plasticului, politici publice, inovații tehnologice, dar și creații artistice pe teme ecologice, în special cele ce sondează tema plasticului. Am pus la dispoziție toate acestea prin serii de resurse curatoriate - din spațiul românesc și internațional.

Mai departe, materialele multimedia pe care le creăm se regăsesc, pe lângă facebook și instagram pe Soundcloud și YouTube. Până acum, am publicat o serie de produse de sound-design, un video, ce poate fi văzut și în format VR, un videoperformance, o broșură cu fragmente din cercetarea antropologică și artistică, o serie fotografică, interviuri audio. În acest moment lucrăm la performance, ce va fi produsul nostru final.  

Cu fiecare etapă din proiect pe care am anunțat-o, am pătruns și mai adânc în viața plasticului și credem că am reușit să atragem publicul în acest drum alături de noi printr-o comunicare apropiată de oameni, prin interogare înaintea oricărei judecăți, printr-un discurs vizual coerent și antrenant. 

Conversația socială pe tema plasticului

Ce încercăm să facem este să încurajăm dialogul, să chestionăm și să interogăm rolul și locului plasticului în societate, în diversele industrii, în viața cotidiană. Însă, în demersul nostru, nu punem etichete, nu aruncăm vina asupra cuiva sau asupra a ceva. Ne interesează să provocăm reflecții mai profunde asupra societății de larg consum și să aducem oameni împreună și asta nu se poate face prin arătatul cu degetul.

Prin a proclama sau separa un BINE, ce e CORECT, de un RĂU sau INCORECT, cum vedem în discursul multor inițiative din spațiul românesc, dar și internațional. Firește, rolul lor este extrem de important și felul în care mesajul e transmis este corespunzător pentru fiecare formă de activare socială. Ce adăugăm noi, însă, este apelul la afectiv, pe lângă apelul la responsabilizare, la asumarea propriilor distincții și modalități de a conviețui cu/ reduce/ elimina plasticul. 

Din acest punct de vedere, dat fiind că proiectul este în primul rând unul cultural și artistic și nu unul per se ecologic, conversația pe care o propunem nu operează cu asemenea termeni absoluți sau absolutizanți (”Plasticul e rău și deci trebuie eliminat”). Redu, reciclează, refolosește, înlocuiește, gândește mai bine înainte să cumperi - sunt imperative care subîntind activitatea noastră, firește, însă vrem să mergem mai departe decât a oferi statistici ale daunei și scenarii apocaliptice despre o lume înghițită în plastic - chiar dacă toate semnele duc într-acolo. 

Prin formatul propus, proiectul vizează sondarea universului interior al vieții plasticului așa cum este el pentru fiecare dintre noi. Identificarea plasticului din viața noastră, din amintirile personale e o abordare care implică grijă, delicatețe, ce nu vrea să rănească, să provoace durere, ci să o reducă, tocmai, prin conștientizarea exceselor.

Propunem, așadar, o întoarcere înspre propriile mecanisme interioare care au permis acceptarea plasticului și utilizarea lui necontestată, propunem o sondare a memoriei personale și mai ales o sinceritate radicală. De asta, poate, am putea fi percepuți ca ”avocați ai plasticului”.

Deși nu îl apărăm, ci pentru că propunem un alt tip de înțelegere și problematizăm însăși ura cu care este investit acesta în spațiul public: spre cine sau spre ce este îndreptată cu adevărat această ură? cum ne împăcăm cu reziduurile propriilor noastre acțiuni? nu ne amintește oare, plasticul, de tot ce vrem să uităm și să ascundem sub preș? câte ne spune plasticul despre cum privim viitorul și despre ce moștenire lăsăm generațiilor care vin? cum deconspiră plasticul vulnerabilitățile noastre colective și structurile pe care ne-am clădit societatea... 

O biografie culturală a plasticului

Arjun Appadurai, antropolog cunoscut pentru studiile sale în fenomenul globalizării, susține în lucrarea „Viața socială a lucrurilor” (1988) că sensul pe care oamenii îl atribuie lucrurilor derivă în mare parte din modul în care aceste lucruri circulă, cum sunt reprezentate și cum ies din uz.

Faptul că oamenii modelează, schimbă și manipulează materia e evident. Mai puțin evident este cum obiectele, în schimb, modelează experiența umană. Anumite obiecte din plastic provoacă reacții și răspunsuri afective, în jurul lor coagulându-se universuri de sensuri, reprezentări, stări și experiențe.

Acesta este teritoriul pe care Georgiana și-a propus să-l exploreze, sub aceste premise propunem o biografie culturală a plasticului, materialul investit azi cu cea mai multă ură colectivă. Viața socială a plasticului vorbește, în fapt, despre viața societății, în ansamblul ei: încapsulează atitudini, valori, comportamente, credințe. Traduce moduri particulare de a privi relația cu ceilalți, cu mediul și cu noi înșine.  

Cercetarea

Procesul este în desfășurare, derulăm interviuri cu persoane din mai multe categorii de vârstă și medii diferite, care povestesc despre plasticul din viața lor. Interviurile, precum și studiul ce urmează să iasă, urmăresc două axe: identificarea dimensiunii sociale și afective a vieții plasticului, trecând prin mai multe domenii și meserii conexe producerii, utilizării, reciclării creative a plasticului. 

Pe lângă aceste interviuri, printr-un apel deschis pe canalele noastre de socializare, am adunat din rândul publicului larg mărturii despre obiectele iconice din plastic care și-au lăsat amprenta asupra emoțiilor, amintirilor sau experiențelor diferitelor generații: obiecte care au marcat copilăria, adolescența, relațiile cu familia sau prietenii, studiile, jobul, călătoriile etc.

Contribuțiile participanților - povești și fotografii noi și vechi transmise pe adresa de e-mail s-au materializat într-o galerie virtuală de memorie a plasticului. Cu ocazia aceasta, vă invit să intrați pe paginile noastre și să ne trimiteți acolo sau pe email o poveste însoțită de o fotografie cu plasticul cel mai important din viața voastră.

”Internalizarea” plasticului în viața cotidiană

Suntem generații întregi care au trăit cu plasticul ca fiind ceva de care ne bucuram, care ne simplifică viața și ne-o face mai ușoară. La naștere, ni se pun în spital brățări de plastic la mână pentru identificare, apoi primim suzeta, apoi ne atașăm de jucării - care, pe vremea mea, erau aproape exclusiv din plastic -  și tot așa, până în ultimul moment, când plecăm din lume sau suntem reamintiți cu flori de plastic puse peste noi.

Avem, fiecare foarte mult plastic în viețile noastre cotidiene - de la momentul în care ne trezim dimineața, la ritualurile de igienă, la muncă, în călătorii, în timpul liber, în relațiile cu ceilalți - plasticul ne urmărește în toate etapele vieții, e prezent în cele mai intime momente.

Rareori suntem însă atenți la acest fapt, la această internalizare profundă, la această acceptare unilaterală a plasticului în viața noastră. Consumăm foarte mult plastic și realitatea este că nu mai avem timp, pământul e într-un moment grav, alarmant. 

Prin toate produsele artistice pe care le propunem, încercăm să provocăm aceste conștientizări.

Provocările

Cele mai mari provocări sunt cele emoționale. Încercând această perspectivă din interior- cum simte, cum respiră plasticul, mi-am dat seama cât de fragilă e punga de gunoi care susține toată risipa mea. În seriile de experimente corpo-vizuale, atât eu cât și Georgiana am trăit niște emoții foarte intense, chiar revelații, despre care vom povesti curând într-un jurnal audio, pe două voci.  

De asemenea, cu cât aprofundăm mai mult explorarea noastră, cu atât ne dăm seama că subiectul este unul mult mai complex decât ne așteptam, că poate fi tratat din multiple perspective și deseori, e greu să rămânem axate pe o singură abordare... 

Piesa de teatru

A fost vorba despre un performance cu structură teatrală, o formă de artă hibrid la care am lucrat, împreună cu Alex și Teo. Spectacolul a reunit și a dat formă scenică amintirilor mele, de la care am pornit în acest proiect, alături de frânturi și perspective pe care le-am descoperit pe parcursul proiectului prin cercetare. Actul performativ, în sine, a pornit, deci, dintr-o retrospecție, din reflecții asupra unor momente și întâmplări cheie din copilărie mea până în prezent, în care plasticul cristalizează memoria și transcende statutul de simplul obiect utilitar, cu funcție inertă, de zi cu zi și devine purtător de valoare și atașament.

Planuri

Întreaga echipă a devenit, prin proiect, preocupată de intersecția dintre artă și ecologie și deja avem în minte, atât individual, cât și în formula aceasta, proiecte similare. Cu unul dintre ele deja am aplicat pentru o nouă sesiune AFCN. Reprezintă, cu adevărat, un punct de pornire pentru noi, acest proiect. Pentru viitoare cercetări mai aprofundate - pe care vrem să le continuăm prin interviuri și studiu, pentru dezvoltarea de noi concepte artistice - pe care cu siguranță le vom prelungi, spre exemplu în formula fotografică: experimente vizuale viitoare pe care le vedem deja conturate, avem în minte noi locații...

Ca echipă, s-au produs niște fuziuni și sinergii neașteptate care vor da naștere, în timp, la mai multe acțiuni de acest tip, credem noi. Sfera aceasta a intervenției culturale cu mijloace artistice cred că ni se potrivește perfect ca echipă. M-a marcat puternic să lucrez la acest proiect, simt că am crescut mult artistic și îmi doresc să port această dimensiune și să o dezvolt mai departe în proiecte cu caracter activist. Cred că schimbarea vine doar din a acționa, însă contează foarte mult felul în care facem asta.