De ce nu m-as mai apuca de publicitate acum

Ati vazut montajul IQadsTv? Cred ca e singura data, de cand il cunosc pe Naumovici, cand m-a facut sa ma tavalesc pe jos de ras si sa-i mai dau si dreptate. E o parte in care povesteste cum au vrut ei sa participe la campionatul de fotbal intre firme si abia au reusit sa stranga 7 baieti din 150 de oameni cati au. Concluzia era ca industria de publicitate e, in momentul asta, "o industrie de scutiti la sport". Siderat de genialitatea panseului, a mai zis o data si a incheiat magistral: "E o industrie populata de scutiti la sport, de fraierii clasei."

Jur ca n-am mai auzit niciodata ceva mai adevarat. Se vede cu ochiul liber. Si nu vorbesc despre consecintele fizice ale acestui adevar. Ai ochelari, asta e, si eu mai port, din cand in cand, poti sa zici ca e de la calculator. Esti gras? Normal, si eu m-am igrasat 20 de chile din 1997, de cand m-am apucat de publicitate full time. Te misti greu, iti tarasti picioarele? Ei, aici se schimba putin datele problemei. Fireste, ai o sarcina grea si azi, la serviciu. Sa pari important. Sa te asezi cu eleganta pe scaunul ergonomic. Sa deschizi mailul, internetul si apoi chatul. Sa comanzi masa de pranz inca de la ora 11, la 10 minute dupa ce ai venit la birou. Sa raspunzi in doi peri accountului, cand te intreaba ce-i cu proiectul pe care trebuia sa-l dai acum trei zile. Sa pleci doua ore in pauza de masa. Sa te duci acasa devreme, ca sa termini ciubucurile care te asteapta, eventual pentru alte agentii. Sa tot lucrezi in publicitate.

La sfarsitul zilei, toate acestea nu ma demoralizeaza atat de tare.

Mai sunt si oameni care lucreaza cu placere si chiar stiu ca tot ce faci te reprezinta, bun sau prost, si ca de-aia nu poti sa-ti permiti sa nu dai totul pe un proiect, oricum ar fi el. Ei mai compenseaza o parte din valul de nesimtire care se revarsa peste publicitatea romaneasca.
Dar nu e de ajuns.

"O industrie de scutiti la sport". Ce-i mai rau in toata butada asta nu sunt lipsa disciplinei personale, a constiintei time-management-ului ori seninatatea cu care deadline-urile sunt ignorate sau amanate la nesfarsit.

Oamenii astia nu stiu ce e competitia. Habar n-au la ce foloseste dorinta de a invinge. N-au nici cea mai amarata idee despre evolutie, despre sa fii mai bun azi decat tine, cel de ieri. Sportul te invata toate astea. Te invata ca trebuie sa te antrenezi, ca sa ai performante, Sa vrei sa invingi, dar sa-ti respecti adversarul. Te invata sa lupti mai tare daca esti in pluton, sa vrei sa-l depasesti pe ala care alearga in fata, poate pentru moment primul, dar care arunca mereu priviri inapoi, speriat de urmaritori. Te invata ca nu ti se cuvine nimic, pe lumea asta, ca tot ce primesti trebuie sa fie rasplata unui efort si ca va fi pe masura acelui efort. Te mai invata si ca, da, nu e important sa participi, ci sa castigi. Dar chiar si pentru a participa tot trebuie sa ai un munte de curaj.

Ma uit la oamenii din publicitate din jurul meu si nu mai vad foamea aia de premii si faima si recunoastere intre colegi. Vor sa aiba un "job", sa le fie comod, sa nu transpire prea mult, sa doarma bine, sa aiba burta plina. Sa baseasca o ideiuta amarata si toata lumea sa li se inchine, ca unor zei. Ooo, creativi divini, va multumim ca va indurati de noi, muritorii bicisnici, facuti sa va serveasca.

Ma uit in jur si-mi dau seama ca nu, nu eram si nu suntem ca ei. Ma gandesc la oameni ca Liviu David, pentru care nu conta ca lucrasesi doua zile si o noapte, daca nu era buna treaba, nu trecea. Ma gandesc la Vali Suciu, Kit si din nou David, care au dus aproape singuri Connexul un an si jumatate, doar pentru glorie. Ma gandesc la Alina Gavrila, care putea sa vanda orice idee. La colegul meu de echipa din D'Arcy, Silviu Paduraru, cu care duceam toata Coca-Cola, o telefonie mobila din Moldova, parti din Connex si multe alte conturi, in acelasi timp. La Andrei Cohn, care putea sa castige un pitch Connex intr-o noapte. La Naumovici, care e un foarte bun copywriter, pe langa tot ce face ca lider. La Adi Botzan, care a luat, impreuna cu David, primul Aur pentru Romania, la Golden Drum, in '98.

Cati dintre aspirantii sau juniorii din publicitate stiu asta cand merg la un interviu de angajare? Foarte putini, sunt convins. Mai toti vin pentru acel glamour infasurat in bancnote de 100 de euro, care pare a fi publicitatea romaneasca. Ii intereseaza programul de lucru si daca ai conturi "tari". Nu-si pun problema ca pot pune umarul la a face acele conturi "tari" si, mult mai grav, nu-si pun problema sa fie, intr-o zi, mai buni decat cei care ii angajeaza.
Ce desuet, vor zice unii, ce fraier, vremea noptilor pierdute si a sinceritatii in publicitatea romaneasca a trecut demult. Acum e cool sa pari ceea ce nu esti, sa lucrezi putin si sa ceri bani multi pe portofolii facute de directorii de creatie.
Stiti de ce nu luati premii la Cannes, creativilor romani? Pentru ca nu vreti sa luati. Suntem acolo unde ne tin lenea si nepasarea voastra.

O industrie de scutiti de ambitie.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Companii

Campanii

Festivaluri

Sectiune



Related