Mișcă lumea fără să te miști alături de OLX și Publicis România

Mișcă lumea fără să te miști alături de OLX și Publicis România

Există vreo bucurie mai mare decât să ajuți? Mai ales atunci când o poți face fără vreun fel de efort. Probabil că nu, dacă ar fi să ne luăm după ultima campanie pentru OLX, semnată de Publicis România – „Mișcă lumea fără să te miști”.

Ne-am obișnuit, însă, ca o mână de ajutor să coste timp, bani, mai mult timp și un efort care poate nu se transformă întotdeauna în rezultatul pe care ni-l dorim. Așa că am devenit comozi. Însă comoditatea nu e cel mai groaznic lucru din lume – nu atunci când ți-e foarte ușor să obții ce-ți dorești, atât pentru tine, cât și pentru alții.

Cum? Invitând utilizatorii OLX să facă ceea ce ar fi făcut oricum: să cumpere lucruri de pe canapeaua lor confortabilă din sufragerie, urmând ca, pentru fiecare livrare, școala din Lădăuți, Covansa, să primească materialele de reconstrucție necesare pentru a funcționa din nou.

În acest fel, opțiunea “comandă cu livrare” de pe OLX va face ca orice livrare să conteze puțin mai mult, ajutându-i pe copiii din Lădăuți să revină la o școală pregătită pentru nevoile lor.

„Colaborarea noastră cu OLX a fost mereu despre cum putem să îmbunătățim constant ceea ce platforma a făcut și face cu mare succes – simplifică vieți. Astăzi e vorba de un lucru care-ți lipsește de pe raft sau din garaj. Poate, totuși, mâine ar putea fi vorba despre ceva mai important de atât. Putem să ajutăm mai mult și pe mai mulți, fără să pară cel mai complicat lucru din lume? Aici, livrarea prin OLX și Școala Gimnazială din Lădăuți au fost soluția perfectă. Mii de oameni pot contribui, cu un simplu click. Fără să se ridice de pe canapea. Fără întrebări confuze și soluții complicate. Fără să îi excludem din proces. Practic, mișcăm lumea fără să ne mișcăm. Signed, sealed, delivered with OLX!”, Mihnea GheorghițăCopywriter - Publicis România.  

“Credem foarte mult în puterea comunităților de a face minuni atunci când se unesc în jurul unei cauze. Cu această campanie ne dorim să ajutăm școala din Lădăuți să-și reprimească elevii. În cel mai usor mod posibil, pur și simplu prin folosirea livrării OLX. În ultimele luni, am muncit din greu pentru a oferi un serviciu de livrare sigur și ușor de utilizat pe platforma noastră: utilizatorii pot cumpăra și vinde aproape orice cu doar câteva clicuri, din confortul caselor lor. Acum, datorită partenerilor noștri din Publicis, putem mișca lumea fără să ne mișcăm vreun pic: utilizând opțiunea de livrare și salvând o școală.”, Evan Waters, Marketing Manager - OLX. 

Spotul TV a subliniat esența campaniei: e cât se poate de simplu să faci un bine când faci ceva pentru tine.

 

Echipa Publicis: Mihnea Gheorghiță - Copywriter, Alex Deaconu – Art Director, Miruna Dumitrescu – Group Creative Director, Alin Mărghidanu – Creative Director, Titus Dumitrescu - Executive Creative Director, Vanesa Panait – Social Media Executive, Miruna Baias – Strategic Planner, Raluca Kovacs – Chief Strategy Officer, Andreea Popescu – Client Manager, Ema Ionescu – Client Lead.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Companii

Branduri

Sectiune



Branded


Related