Tobi Ibitoye a plecat din Nigeria când era copil, încântat de aventura unei lumi noi și înspăimântat, în același timp, de necunoscutul care se deschidea. S-a adaptat încet la România și și-a dat seama, trăind într-o țară străină, că asemănările dintre oameni sunt mai importante decât diferențele lor. Inițial, a vrut o carieră în domeniul științelor și a studiat trei ani biochimia. Și-a descoperit pasiunea pentru muzică la Vocea României și a realizat că acesta e domeniul în care vrea să rămână și să creeze.
Creatorii nu vor să fie săraci sau bogați, ei vor să așeze pe podea pasiunea cu care creează frumusețe, ca aceasta să fie călcată în picioare sau protejată. Vor să împărtășească și cu ceilalți felul în care văd lumea prin frânturi din ei înșiși și vor să fie auziți. Din păcate, societatea face cu atât mai greu ca ei să fie auziți, spune Tobi.
Vorbim cu Tobi, în rândurile de mai jos, despre artă și bani și lucrurile care fac lumea să se învârtă, despre plecare din Nigeria, adaptarea la România, participarea la Unfinished, de anul acesta, și cum își găsește el echilibrul în contextul frământărilor din ultimii ani.
Momente importante în formarea ta
Au fost multe momente importante în „devenirea“ mea și mi-e aproape imposibil să aleg unul pe care să-l numesc cel mai important.
Cu toate astea, o să-mi amintesc mereu ce impact uriaș a avut momentul când am realizat încântarea și dezamăgirea pe care le-am simțit când am aflat că va trebui să mă mut din Nigeria în România.
În mintea mea, cea a unui copil născut și crescut în Nigeria, nu a existat vreo îndoială că mutatul în Europa e un lucru bun, dar faptul că mergeam într-o țară unde se vorbește o singură limbă a transformat instantaneu acel lucru bun într-unul „nu chiar atât de bun“.
Până la urmă, ajungând în România, experiența de a petrece zile, luni și ani aici m-a ajutat încet, dar sigur să înțeleg că suntem cu toții oameni și, indiferent cât de important e pentru noi să avem o limbă comună prin care să ne exprimăm și să ne înțelegem, asemănările noastre existențiale sunt mult mai puternice și, din acest motiv, mai valoroase.
Faptul că am învățat această lecție a jucat de-a lungul timpului un rol important în dezvoltarea mea ca om, dar, mai mult de-atât, în a-mi ghida decizia de a trece de la domeniul științei la cel al artei. După trei ani dificili în care m-am zbătut să ajung biochimist, până la urmă am descoperit pasiunea uriașă pentru muzică care ardea în mine și, oricât de des îmi place să-mi pun întrebări referitoare la momentul când am decis să fac această schimbare, tot nu-mi amintesc cu exactitate ziua când am decis să devin artistul de astăzi.
Cu toate astea, pot concluziona că darul conștientizării, care naște întrebările pe care mi le pun când trăiesc o emoție, oricare ar fi ea, dorința de a pune acele emoții față în față cu conștientizarea, dorința de a merge spre punctul central plecând dintr-o extremă sau alta reprezintă momentul important continuu care-mi hrănește devenirea.
Nașterea, moartea și renașterea sunt trei titluri de capitole despre care consider că descriu povestea dezvoltării mele ca ființă umană. Îmi amintesc deseori că „viața e o CĂLĂTORIE a descoperirii de sine, nu pentru că în cele din urmă mă voi descoperi pe mine însumi, ci pentru că în acea propoziție cuvântul-cheie e CĂLĂTORIE.“
Ce a adus experiența
Cu siguranță, înțelepciunea. Evident, asta nu e o cale garantată, viața e oricum prea dinamică pentru a crede că vei dobândi cu siguranță înțelepciune odată cu experiența. Ce vreau să zic e că depinde de experiență în sine și, mai mult de-atât, de felul în care privești acea experiență. Din acest motiv, e foarte important să ai mintea deschisă și să ajuți acea minte să-și dezvolte principii flexibile. Practic, să-ți amintești expresia aia grozavă „adaptează-te sau mori“.
În ceea ce privește rolul meu în societate, cred că ultimii 7 ani au fost cruciali în a descoperi care e el de fapt. Abia acum învăț despre înțelegerea importanței pe care o are faptul de a mă cufunda tot mai adânc în această călătorie de autodescoperire și adevăr. Nu există exagerări în privința importanței esențiale pe care adevărul o are în procesul de creație. Acea esență care e ascunsă în mozaicul creat de melodie și versuri, de instrumente și ritm e puternic – dacă nu complet – influențată de adevărul cuprins în emoție, din care arta însăși a luat naștere. Cel care ascultă sau cel care privește, depinzând de fiecare caz în parte, poate să rezoneze cu acea artă datorită unei experiențe similare. Asta scoate din nou în evidență faptul că umanitatea noastră e o caracteristică esențială și foarte puternică.
Rolul meu ca artist în societatea în care mă găsesc astăzi, cel puțin cel descoperit recent, e de a crea artă de o onestitate brutală, atât de plină de vulnerabilitate și iubire, încât cel care ascultă sau cel care privește își poate pune aceleași întrebări sau, și mai frumos de-atât, alte întrebări despre el însuși și despre emoțiile sale, așa cum am făcut și eu când am creat.
Temele care te preocupă
Mai devreme mă uitam la un podcast în care Pharell Williams vorbea despre muze și, când a menționat acest cuvânt, a făcut un anumit gest. Și-a ridicat mâna dreaptă deasupra capului și și-a frecat ușor degetele unele de altele, de parcă ar fi presărat sare într-o oală. În acel moment, dar și acum, cred că e descrierea perfectă a conceptului de inspirație.
În mintea mea, ilustrarea acestei „oale în care se gătește“ se dezvoltă. Artistul (eu) e oala, iar Dumnezeu e bucătarul, care din când în când decide să gătească un fel de mâncare pentru lume în această oală. Ca s-o facă gustoasă, presară niște sare, pentru a se asigura că toate celelalte ingrediente sunt frumos evidențiate atunci când masa e servită.
Așadar, ce reprezintă sarea? Sincer să fiu, nu știu. E totul și nimic în același timp. Reprezintă toate paradoxurile vieții și necunoscutul. Zâmbetele și încruntările unui om al străzii în vârstă de 44 de ani, care în fiecare seară caută un loc mai bun unde să-și așeze capul, ca să vadă cerul în alt fel. E ceea ce învăț dintr-o conversație frumoasă și ceea ce nu se spune. Ce mă inspiră? Tot ce există și cele încă nedescoperite.
Asta mă preocupă în acest moment.
Participarea la Unfinished
În 2020 am avut ocazia să-i întâlnesc pe Cristian Movilă și pe Capucine Gros la Hahaha Production, unde scriam cântece. Pe atunci, căutau să descopere noi artiști pentru UNFINISHED 2020. Peste câteva luni, am înregistrat o sesiune live pentru ediția din 2020 a festivalului și a fost un moment frumos, plin de intensitate. Mă uit deseori la acel concert, doar ca să-mi amintesc de cât de multă pace am reușit să simt în mijlocul unei pandemii. Așa că, atunci când m-au invitat să vorbesc despre ce înseamnă să performezi live anul acesta în fața unui public în carne și oase, răspunsul meu a fost, fără dar și poate, DA. Nu a fost nevoie să mă convingă cineva.
Ce înseamnă off-center pentru tine
Curios, curios e cuvântul care mă lovește de fiecare dată când mă gândesc la tema asta. Curios referitor la ce înseamnă de fapt, curios despre ce presupune și ce are de oferit. E chiar o provocare pentru mine, pentru că, dintre multele lucruri pe care le-am învățat despre mine, pot concluziona că principiul în care cred cu înflăcărare e ECHILIBRUL, cu alte cuvinte, lupta care se dă pentru a ajunge în centru.
Așa că, atunci când mă gândesc la tema asta, îmi imaginez cât de benefic ar fi să experimentez o abordare complet diferită și care ar fi circumstanțele. E o temă care mă provoacă.
Unde îți găsești tu echilibrul
Dac-ar fi să zic primele lucruri care-mi trec prin cap, ar fi observarea de sine și meditația. Încă un lucru paradoxal, într-un fel. Ce vreau să zic e că atunci când mă observ pe mine, port conversații cu mine însumi. Mă analizez, îmi analizez acțiunile, gândurile, dorințele și defectele. Când meditez, renunț la control, las totul să se întâmple și nu fac decât să privesc. Într-un fel sau altul, și asta e tot observație. Poate una pasivă. Cred că acestea sunt cele mai valoroase resurse de a mă echilibra.
Cele mai mari provocări sociale în 2022
Una dintre provocările cele mai presante, în opinia mea, e presiunea de a transforma o creație într-un produs, în special în interesul tuturor celorlalte entități care sunt implicate în businessul artei. Pentru ca un artist să creeze, acesta are nevoie să treacă printr-un proces aproape spiritual de a-și accesa eul cel mai înalt. Acea lume și cea în care el trăiește, unde creația sa trebuie să fie ambalată și promovată ca să poată fi vândută, sunt complet diferite. Procesului neprețuit care dă naștere artei sale îi este în acel moment atribuit un preț. Mai mult de-atât, presiunea neîncetată de a-și satisface propriile dorințe, indiferent de succesul financiar pe care-l are vânzarea artei se transformă într-o muncă sisifică.
Eu unul nu cred că recunoașterea și mulțumirea de sine de care am nevoie ca să umplu golul din inimă după ce mi-am pus sufletul într-un cântec sau într-o scenă vin din munca pe care managerul sau agentul meu o depun ca să se asigure că am bani pentru masa de prânz de mâine. Acestea vin din conversațiile pe care le am cu tot felul de oameni care-și împărtășesc cu mine experiențele și cât de asemănători ne face povestea pe care am spus-o în acel cântec.
Indiferent de toate acestea, responsabilitatea lui ca artist este constantă. Când vede că lumea se prăbușește într-o pandemie nemaivăzută, el primește sare – e neputincios. Apoi el trebuie să pună întrebări despre lume și despre el însuși, într-atât încât să înțeleagă îndeajuns și să simtă și mai mult când va spune oricui vrea să asculte că singura cale de a ieși cu mintea întreagă dintr-o pandemie e prin iubire.
Creatorii nu vor să fie săraci sau bogați, ei vor să așeze pe podea pasiunea cu care creează frumusețe, ca aceasta să fie călcată în picioare sau protejată. Vor să împărtășească și cu ceilalți felul în care văd lumea prin frânturi din ei înșiși și vor să fie auziți. Din păcate, societatea face cu atât mai greu ca ei să fie auziți.
„Banii fac lumea să se învârtă“, se spune... Eu sunt unul dintre acei artiști care visează să influențeze în mod direct transformarea acestei expresii, înlocuind cuvântul „banii“ cu „Arta“.
Cum se schimbă misiunea creatorilor
Nu cred că misiunea unui creator ar trebui să se modifice pe baza tulburărilor actuale. Dimpotrivă, sunt de părere că misiunea acestuia ar trebui să se amplifice. Cred că ar trebui să creeze mai mult și mai autentic, mai sincer, mai intens.
Cred că misiunea creatorului e să inoveze. Din acest motiv, indiferent de circumstanțe, rolul lui rămâne același. Să se adapteze astfel încât să facă față oricărei tulburări și să își cultive în mod constant curajul de care are nevoie pentru a ține pasul cu responsabilitatea sa de a împărtăși.
Vremuri tulburi
A fost destul de dificil să faci față unei pandemii, iar acum să faci față unui război fix lângă tine pare aproape imposibil. Cred că cea mai mare provocare este acceptarea faptului că noi, ca indivizi, putem provoca în mod direct încheierea războiului. Lumea trece prin foarte multe schimbări și toate se petrec foarte repede.
La nivel personal, sunt recunoscător pentru toate aceste provocări, pentru că mi-au pus la dispoziție mult timp pe care să-l petrec cu mine și în propria minte. Faptul că am putut să mă gândesc și să reflectez la propria viață și la toate celelalte întrebări universale la care e posibil să nu găsim vreodată răspuns... a avut un rol semnificativ în dezvoltarea mea.
Motive de optimism
Pot fi optimist pentru că oamenii încep să pună mai multe întrebări decât în trecut. Creștem și ne extindem orizonturile. Tehnologia ne schimbă felul de a gândi și felul de a ne exprima. Din ce în ce mai multe minți inovatoare găsesc curajul de a-și împărtăși descoperirile. Social media face ca oamenii să comunice mai ușor unii cu alții.
Toate acestea sunt motive pentru care cred că vom răzbi. De unde vin eu se zice deseori „unde există viață, există și speranță“.
Un titlu pentru perioada ultimilor ani
Renaștere.
