Filmul Taximetriști, în Top 10 filme românești din toate timpurile, la nivel de încasări: Peste 3 milioane lei încasări, în mai puțin de o lună de la lansare

Filmul Taximetriști, în Top 10 filme românești din toate timpurile, la nivel de încasări: Peste 3 milioane lei încasări, în mai puțin de o lună de la lansare
Alexandru Ion, Monica Birladeanu, Adrian Nicolae

Cu încasări de peste 3 milioane de lei la doar o lună de la lansare, filmul Taximetriști este deja în Top 10 filme românești din toate timpurile la nivel de încasări și, deci, unul dintre cele mai de succes filme românești din ultimii ani. Poziționată imediat după succesul internațional Avatar în primul weekend de lansare (weekend-ul 20-22 ianuarie), comedia românească a primit un val de reacții pozitive din partea publicului și a specialiștilor din industria de film, iar campania de promovare a lansat astfel o nouă rețetă de propulsare a produselor made in România.   

Filmul este regizat de Bogdan Theodor Olteanu, după un scenariu scris de regizor împreună cu Adrian Nicoale și surprinde întâmplările prin care trec taximetriștii Lică și Liviu, pe parcursul unei nopți obișnuite în București. Actorii au creat personaje memorabile în film, conform aprecierilor publicului și criticilor, din distribuție făcând parte Alexandru Ion, Ronaldo Matsangos, Maria Popistașu, Victoria Raileanu, Monica Bîrlădeanu, Mădălina Stoica, Alex Mircioi, Vlad Ionuț Popescu, Ana Maria Guran, Andi Vasluianu sau Cosmin Nedelcu (Micutzu).  Cu o apariţie specială a fost prezent și Spike (Paul Mărăcine), care semnează coloana sonoră a filmului.

Taximetriști este produs de Bold Film Studio alături de Tangaj Production și Avanpost Media și propune o nouă rețetă pentru finanțarea și promovarea filmului românesc, bazată pe filme comerciale de calitate, cu actori consacrați, care să ofere în primul divertisment și care să reapropie publicul local de filmul românesc. De altfel, comedia a obținut un scor ridicat de 7.8 deja pe IMDB, iar conform unui exit – poll realizat la ieșirea din sălile de cinema, 80% dintre spectatori au declarat că recomandă cu siguranță prietenilor și apropiaților vizionarea filmului. Comedia a creat un buzz puternic și un fenomen rar în rândul producțiilor românești, mai mulți spectatori revenind în mod repetat să vadă filmul în cinematografe. De altfel, un elev din Bacău a vizionat filmul de nu mai puțin de 12 ori.

 

Campania de promovare originală, unul dintre ingredientele de succes   

Taximetriști a beneficiat, de asemenea, de o amplă campanie de promovare, la standarde internaționale. Coordonată de grupul WOPA, campania de promovare a reprezentat un element esențial în strategia filmului. O echipă de peste 30 de specialiști a lucrat pentru o perioadă de patru luni, pentru a asigura vizibilitatea și promovarea producției. Premiera filmului a fost cel mai mare eveniment din industria cinematografică din ultimii ani, reunind peste 1,500 de participanți și vedete la lansare. 

Campania de promovare a fost completată de un afiș – concept, creat după modelul filmelor occidentale, alături de două serii de trailere care au stârnit curiozitatea și interesul publicului. Și echipa de actori a fost de altfel implicată în strategia de promovare, filmând peste 20 de filme scurte dedicate promovării Taximetriști. De asemenea, campania originală de comunicare în mediile digitale și social media coordonată de Fortuners, ce a presupus un dialog continuu între actori și audiență prin intermediul mediului online, a avut o contribuție majoră la succesul filmului.  Campania de promovare a mai beneficiat și de publicitate stradală și de promovare media, valoarea de piață a expunerii în media ridicându-se la peste 300.000 de euro.

Grupul WOPA, ce include BOLD Film Studio, este unul dintre cele mai dinamice grupuri de comunicare independente de pe piata locala, cu peste 35 de milioane de lei cifră de afaceri cumulată la nivelul anului trecut.

 

Filmul “Taximetriști” 

Premiera: 20 ianuarie 2023 
Regizor: Bogdan Theodor Olteanu 
Scenariu: Bogdan Theodor Olteanu și Adrian Nicolae 
Producători: Ionuț Datcu, Cristian Anastasiu, Bogdan Theodor Olteanu 
Distribuția: Alexandru Ion, Rolando Matsangos, Maria Popistașu, Victoria Raileanu, Monica Bîrlădeanu, Andi Vasluianu, Cosmin Nedelcu, Mădălina Stoica, Ana Maria Guran, Nicoleta Hâncu, Carol Ionescu, Alex Mircioi, Ramona Niculae, Ștefania Cîrcu, Emma Mateciuc, Adrian Ban, Adi Bulboacă, Adrian Nicolae, Spike 
Director de imagine: Marius Mihai Apopei 
Scenografie si costume: Alexandra Panaite 
Montaj: Tudor D. Popescu
Producția: Bold Film Studio alături de Tangaj Production și Avanpost Media 
Distribuitor: Forum Film România

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


WOPA

Suntem independenti.Nu vorbim tot timpul frumos, dar vorbim liber. Suntem locali.Poate nu avem director de creatie „din occident”, dar avem unul nascut in Colentina, care face publicitate de 16 ani,... vezi detalii »

Subiecte

Sectiune



Branded


Related