Ștefan Rădulescu e omul sunetului din prezent. Prin SYNAESTHETIC Network se ocupă aproape de orice ai nevoie pentru un spectacol pe cinste, de la lumini, sunet, concept & more. De la show-ul Marele Gatsby la concerte imersive și tot felul de evenimente colorate și bogate în trăiri, lui Ștefan îi place să trăiască intens fiecare frecvență. A studiat sunet în Anglia, iar de câțiva ani are și un studio în București, Synaesthetic Recording Studio.
"Toate au în comun curiozitatea mea despre oameni și ce trăiesc. Că sunt acolo ca sunetist, mașinist, producător, inginer de recording, mă bucur că iau parte la comunitate și că trăiesc ce trăiesc și alți oameni", spune Ștefan.
Nu este cel mai mare fan al felului în care se întâmplă lucrurile în România și ne oferă și explicații pentru asta. Este al cincilea om din trupa Claiming Apollo, ocupându-se de înregistrări dar și de sunet live pentru băieți, are ambiții să facă un venue cu spectacole unice în lume, un album propriu care e în lucru și câte și mai câte. Dar să o luăm cu începutul, de la primul sunet.
Cum a început aventura ta cu muzică
Pe la 12 ani mi-am vândut laptop-ul și mi-am cumpărat o chitară acustică Rollings. De atunci m-am obișnuit să învăț singur, folosind curiozitatea pe post de combustibil. Energia vine din nevoia de a crea, nu cred că sunt singurul, simt că dacă trăiesc trebuie să împărtășesc și să creez, altfel viața e doar legată de nevoi primare.
Faci sonorizări, organizezi, compui, ești parte din trupa Claiming Apollo. Cum le împaci pe toate?
Toate au în comun curiozitatea mea despre oameni și ce trăiesc. Că sunt acolo ca sunetist, mașinist, producător, inginer de recording, mă bucur că iau parte la comunitate și că trăiesc ce trăiesc și alți oameni. Cred că cel mai important lucru pentru mine acum este să ajung în punctul financiar să pot să duc studioul la un alt nivel, să achiziționez mai multe echipamente și tot ce am nevoie pentru toate lucrurile pe care le am în cap și vreau să le realizez. Deși aș vrea să se întâmple toate acum, știu că lucrurile se construiesc în timp.
Evenimente importante la care ai colaborat
În teatru am colaborat cu Degas Anton, pentru care am compus coloane sonore și creat sound design. Cred că este un exemplu de regizor blând, deschis, modest și entuziast.
La fel, în teatru, am lucrat la „Marele Gatsby. Un spectacol de teatru imersiv”, inițiat de Evelyne Vîlcu, unde am creat un sistem de sonorizare multizonal, care urmărește mișcarea actorilor în spațiu și a poziției sunetelor din sound design. Acolo am lucrat cu regizorul Andrei Huțuleac pe lumini și sound design, o persoană foarte inteligentă și unul din puținii regizori cu o imaginație așa puternică.
Cu Evelyne Vîlcu, am început colaborarea pentru proiectul „Multisenzorial”, în anul 2023, iar de atunci și până azi avem o colaborare foarte profesională și de lungă durată, atât pentru concertele din București, cât și de peste tot din țară și din afară.
Încă o colaborare super frumoasă pentru mine a fost cu Andreea Gavriliu la spectacolele „Palace Escape” și „Double Fiesta”, teatru și dans și o producție care a mers foarte frumos.
Pe zona de recording drumul meu a început cu Romanița Duminică, o cântăreață specială, multistyle, care a fost și prima mea clientă. Am înregistrat cu ea și un album de lăutarie jazz, intitulat „Lautaresque” - care e valabil și în format Vinil.
O altă artistă foarte specială cu care am lucrat este și Cristina Lupu, cu care am colaborat atât de plăcut și interesant. Ce mi-a plăcut enorm la ea a fost că o parte din munca de studio o făcea de acasă, în Reaper - un soft de înregistrări. Își înregistra backing-uri, demo-uri, își alegea take-urile trase înainte de studio, absolut minunat.
Ca trupe am lucrat cu Claiming Apollo, care sună că o chitară cu mușchi și ca niște tobe de două etaje. Este una din cele mai huge trupe pe care le-am auzit în România și sincer e păcat că lumea nu ascultă în masă muzica lor. Eu sunt parte din trupă mai mult că producător și tech guy și aștept momentul când cineva o să îi ia să cânte pe scene mari, pentru că doar acolo consider că e locul lor.
Quadra este o altă trupă, mult mai tânără, dar plină de energie care încearcă să găsească scene. Sunt un fel de copil al trupei ZOB cu Green Day și sunt foarte foarte fun în concert. Eu mereu mă distrez cu ei.
We Singing Colors a mai tras în studio și a fost super fun și relaxant. Au o muzică foarte chill și plăcută și bună de drum lung.
Experiența din Anglia
A fost destul de greu să împart munca cu facultatea. Am învățat studio și live dar și să fac cafele, shaorme și să duc mâncare la mese. A fost o experiență care m-a întărit și mi-a arătat că pot trece peste orice, oricât de greu, dacă încerc doar. Totuși, deși am putut să lucrez și să învăț în studiouri profesioniste cu echipamente scumpe, cunoștințele dobândite au fost pe de o parte venite prin studio autodidact, dar și din practică, în cadrul jobului de la Senia Music din București și a tuturor proiectelor care au venit ulterior. Facultatea m-a ajutat, dar nu a fost de ajuns să știu tot ce știu acum dacă nu aș fi continuat să studiez pe cont propriu.
Scena muzicală de la noi
Eu pot să zic că ascult foarte puțină muzică românească, în primul rând pentru că simt că ne cam lipsește originalitatea, suntem atât de obsedați de validare, perfecțiune, încât și ca artișți, cât și ca ingineri, alegem cea mai „safe” variantă. Când ascult muzică românească, de multe ori mă izbește „presetul”, „chitara aia care sună exact ca…”, cred că ne lipsește cojones-ul să facem ceva nou, mergem mereu pe căi bătătorite.
Ce e și mai trist este că venue-rile se închid pe măsură ce trece timpul. E din ce în ce mai greu să găsești o locație unde să cânți live, iar în locațiile în care poți să cânți live ai parte de sonorizare slab calitativă, cu sunetiști care nu țin cont de individualitatea artistului, cu lumini standardizate care nu reprezintă nimic – e fix o formă fără fond, constantă pe toată scena tehnică românească.
Mi-aș dori să văd o scenă mai susținută de oameni, nu de primării locale, să văd o scenă underground mai overground, și mai multe localuri care să își facă spațiile artist friendly.
Cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o din muzică
Știm deja că muzica intervine atunci când cuvintele nu sunt de ajuns, iar pentru mine a apărut și când sentimentele erau prea puternice. Când nu mă simt bine cânt și e o formă de terapie care funcționează foarte bine. Chitara devine o extensie a propriului corp, iar melodia, mesajul meu despre mine și pentru lume.
Ce nu știm despre sunet până acum
Noi suntem hardwired să auzim mai bine vocea umană. Efectiv auzim mult mai tare frecvențele specifice vocii umane decât alte frecvențe.
De ce mare parte din muzica internațională pare mai bine produsă?
La noi totul e mai bright, așa am fost obișnuiți de mici. Bass-ul e scump, căldura e scumpă, boxele din copilăria noastră erau pițigăiate, dacă mergi la nunți ajungi garantat acasă cu tinnitus.
Artiștii manipulează instrumentele diferit, își fac tonul pe instrumente cu cap, când piesele din afară ajung la mix ele deja sună absolut bestial.
Bass-ul și calitatea mediilor joase contează. E greu să captezi bass și medii joase bune pe instrumente ieftine, iar la noi sunt multe de genul. Cu cât ai mai mult bass, cu atât înaltele nu mai sunt deranjante.
Calitatea compoziției și orchestrației – o orchestrație slabă forțează inginerul de mix să “pițigăiască” instrumentele, ca joasele instrumentelor să nu facă mixul să sune haotic.
Reverbul natural este ceva incredibil, de mii de ori mai bun decât VST-urile. Există și în România albume mixate foarte, foarte bine și ce e mereu comun e că există reverb natural pe tobe, pe voce, e mult mai realist.
Inginerii de mix au mult mai multă experiență de muncă și din start au material mai bun de lucru, aparatură analog care saturează plăcut sunetul – lucruri care costă enorm. Eu după facultate nu prea aveam unde să mă angajez în UK, mai ales că nu aveam deloc conexiuni, iar în România a trebuit să învăț singur, făcând. Pentru că sunetul nu se învață din cărți. Fiecare sunetist trebuie să aibă gust și originalitate.
În ultimul rând, pe albumele din afară sunt câte 4-5 ingineri de mix, producători și sute de amp-uri, snare-uri și echipamente în studio-uri. Vorbim de șanse mult mai mari să găsești combinația perfectă pentru piesa ta. La noi nu există așa ceva și sincer, pentru ce bugete avem, mi se pare că suntem foarte buni. O să vezi că lucrurile se vor schimba ușor-ușor, deja pe pop și comercial avem cei mai buni ingineri – urmează și band-urile.
Ce ai ascultat bun în ultima perioadă
I-am văzut pe QUADRA live și mi-a venit pofta de viață. Punk cu un vocalist care zici că e Elvis pe scenă. E ceva savuros.
Pentru cei care abia se apucă de sunet, fiți curioși, experimentați, nu faceți doar cum scrie în cărți, că acele cărți sunt făcute pentru studio-uri de milioane, nu home studios. Că te apuci de sunet, de fotbal sau medicină, important e să fii realist, să nu fii prea critic cu tine, să nu lași alte lucruri pe planul doi, să asculți – nu frecvențele, ci muzica, din punct de vedere holistic.
Întrebați oamenii din jurul vostru, nu stați cu orele pe tutoriale. Puneți mâna împreună cu cei din comunitatea voastră și faceți. Oricând aveți întrebări, sunt aici. Gatekeeping is for losers.
Ce pregătești pentru 2025
Trupa mea și primul meu album: “Physics of the Basement”. Un album despre copilăria mea, despre copilul care a dispărut și pe care îl vreau înapoi. Un album despre relația mea cu lumea și cum mi-aș dori să fie.
Cea mai inovativă și unită echipă tehnică din țară.
Un venue de muzică și spectacole live unice în lume.
Un concept de concert unic, experimental.
