[Work&Self] Ioana Cărtărescu-Petrică: In general, nu-mi place sa stau sa astept burnout-ul. Muncesc cu drag si dedicare cand simt ca are sens si ca munca mea e apreciata si valorificata si plec atunci cand nu se intampla asta

Au fost perioade in care a simtit ca nu mai poate si nu mai vrea sa munceasca alaturi de anumiti oameni, intr-un stres inutil, doar pentru bani. A ales sa plece de cate ori a inteles ca munca ei nu este apreciata, pentru ca a invatat din experienta multor femei care au trecut prin depresie si alte probleme, pana sa inceapa sa traiasca si sa munceasca in acord cu adevarul lor interior.

Ioana Cărtărescu-Petrică este researcher, content writer si conduce ONG-ul Fiecare Contează. Odata cu maturizarea, a inceput sa simta o nevoie de sens tot mai mare in munca ei, dorindu-si sa contrabalanseze activitatile pe care le face pentru nevoi financiare cu cele prin care-si aduce contributia in societate. De aici a aparut si pendularea constanta intre ONG si sectorul privat.

„O zi buna de lucru e una in care simt ca mi-am folosit toate resursele cu maxim de folos. Poate fi o zi de cercetare si scris pe o tema care ma pasioneaza. Sau poate fi o zi super-incarcata de cumparaturi pentru vreo actiune a Fiecare Conteaza. Momentul ala magic cand reusesc sa iau tot ce mi-am propus, mai si raman cu bani in buget”, spune Ioana.

Povestim cu Ioana despre rolurile sale profesionale si despre ce-i influenteaza munca in prezent.

Etape de formare

Parcursul meu profesional a avut cam prea multe etape. Sunt, de profesie, sociolog. Am luat, voiniceste, la rand tot ce avea facultatea de socio de oferit, de la licenta pana la doctorat, dar am cochetat on and off cu domeniul. Primele mele joburi serioase, cu realizari pe bune si cu suflet turnat in ele cu galeata, au fost in mediul ONG - cativa ani in zona anticoruptie, apoi in zona antreprenoriatului feminin. Acolo am invatat sa port cu gratie toate palariile una peste alta si sa sting toate incendiile.

Apoi, pe la 27 de ani, am primit jobul de mami, care a devenit automat prioritatea numarul unu, si am facut tot ce am putut sa raman langa ghemotoc acasa. Asa a inceput minunata viata de freelancer, in care am facut de toate, de la organizare de conferinte, la cercetari de toate felurile. M-am intors vreo doi ani, in pandemie, in campia muncii salariate, ca user researcher la o firma de jocuri.  Dar dupa intoarcerea la birou, mi-au lipsit libertatea si flexibilitatea lucrului de acasa, care imi permitea sa ma ocup indeaproape de baiat si de ONG, asa ca am revenit la freelancing, unde sunt si azi. De cativa ani, ma ocup cu SEO/GEO content writing full time, dar mai intra ocazional si cate o cercetare pe langa. Si ceva voluntariat. Si niste activism. Si multa mamiceala de copil si de catei.

Stii ca am zis mai sus ceva de un ONG? Ei bine, in labirintul spaima-CV-ului care e sinuosul meu parcurs profesional, a aparut, acum 8 ani, proiectul meu de suflet. Am fondat Asociatiatia Fiecare Conteaza, pentru a aduce cultura si educatia putin mai aproape de copiii din mediul rural defavorizat. Incet-incet, s-au adunat in jurul ei o comunitate de oameni buni, care ne-au ramas alaturi an de an.  Impreuna, tot reusim sa oferim elevilor de la sate o multime de lucruri faine, precum carti in sistem de wish list, ghiozdane echipate cu rechiizite, cadourile la care viseaza de Craciun, dar si dotari, materiale si consumabile care le fac scolile si gradinitele mai primitoare si invatarea mai amuzanta si mai eficienta. Toata activitatea mea la Fiecare Conteaza e voluntara, desfasurata pe langa job. Dar e oaza mea de bine, locul in care ma simt utila si un sine qua non pentru a ma putea simti un om intreg. Pentru ca o iubesc, deseori uit sa o mentionez la capitolul munca.

Si asa, s-a format cumva o sinergie intre jobul care imi consuma energia si creativitatea, dar imi permite sa traiesc comod si sa petrec timp suficient cu oamenii dragi si asociatia unde vin cu bani de acasa, dar ma incarca mereu in mod extraordinar :).

TL;DR: Prin formare, sociolog. Prin vocatie, ONG-ista. Pentru supravietuire: researcher si SEO/GEO content writer. Plus inca niste maruntisuri.

Cine esti cand nu muncesti. Cine esti cand muncesti

Sunt exact acelasi om si cand muncesc si cand nu muncesc. Si asta imi cam face probleme. Imi vine adesea greu sa-mi impac rolurile, valorile si nevoile.  Cand nu muncesc, petrec, in ultima vreme, nesanatos de mult timp uitandu-ma ce se petrece in lume, revoltandu-ma de cantitatea absolut deprimanta de rau, urat si nedreptate si simtind nevoia sa fac ceva - orice - in sensul asta. Si atunci ma rusinez ca un copil prostut de jobul meu, fiindca mi se pare inutil si frivol in sensul asta.  Dar apoi, vine baietelul si ma ia in brate si imi redevine clar ca pentru a putea fi realmente acolo pentru el, imi prinde tare bine momentan jobul ala. Care poate ca nu e nobil, nu e util in mod deosebit societatii, dar imi da libertatea sa fiu mama care imi doresc sa fiu. Asa ca aleg sa ma mai impart o vreme intre munca pentru trai si munca pentru suflet si ma consolez cu ideea ca nu mai e mult si va veni si vremea cand le voi putea imbina confortabil. Ani de munca mai am multi in fata, dar anii cu puiul meu mai sunt doar cativa si nu mi-i va mai da nimeni inapoi.

Cat de mult te defineste ceea ce faci

Nu pot spune ca ma defineste in vreun fel ceea ce fac la job. Dimpotriva, incerc sa-mi pun eu amprenta pe ceea ce iese din mana mea - sa-mi fac, pe cat posibil, textele cat mai pe sufletul meu, sa-mi creez propriile provocari. Insa nici nu-mi displace munca de content writing, atata timp cat nu devine prea repetitiva. O parte majora din ceea ce fac e cercetare pe diferite subiecte si fiind o fire natural curioasa, ma incanta sa sap si sa descopar totul despre cat mai multe teme. Si pentru ca am scris despre o multime de subiecte, am avut ocazia sa acumulez cunostinte variate, care redevin apoi utile cand nici cu gandul nu gandesc.

La inceput, la primele joburi din ONG-uri, eram dedicata trup si suflet si nu era neobisnuit sa plec noaptea de la birou (de cateva ori, chiar a doua zi). Eram tanara, cu stelute in priviri si convinsa ca voi schimba lumea. O luam de buna de fiecare data cand seful zicea ca arde si mereu se intampla ca ardea cate ceva, iar tensiunea era continua. Eram convinsa ca toti sunt la fel de dedicati cauzei ca mine si celelalte cateva colege tinere, brici de destepte si incredibil de muncitoare. Mi-e sincer dor de fata aia, dar mi se si rupe sufletul putin pentru ea - a avut parte de ceva dezamagiri si de momente care te invata lucruri despre oameni. Acum, am limite mai bune si o relatie mai sanatoasa cu munca (cel putin una care nu prevede gastrita). N-am devenit insa cinica, inca sper la vremea in care ma voi afunda din nou cu totul intr-un proiect in care cred din tot sufletul. Dar atunci cand o voi face, va fi pentru ca acolo simt ca imi e locul, nu pentru ca m-a desemnat cineva pompierul de serviciu.

Munca, job, profesie. Cum iti place tie sa zici

Pentru mine, munca e toata activitatea productiva, jobul este locul de unde castig bani. Si mi-am redus de vreun an orele la job pentru a ma putea ocupa decent si de restul de munca. Asta include voluntariate de diferite feluri si sub diferite forme, ingrijit copilul, cateii si casa, hranirea relatiilor importante, dar si munca necesara pentru a ma mentine pe mine suficient de intreaga la corp si la cap sa pot munci si in continuare. Mi se pare ca societatea pune un accent disproportionat pe munca remunerata, restul de activitati intrand la “a nu face nimic”. Iar acel “nimic”, o buna parte din care revine in special femeilor, te poate usor sufoca daca nu il tratezi cu seriozitate. Am stat intr-o zi “de concediu” si m-am urmarit cate “nimicuri” necesare si consumatoare de energie fizica si mai ales psihica bifam, in ciuda faptului ca “nu munceam”, si am inteles de ce eram mai mereu obosita.

Ce a devenit important pentru tine si nu era in anii de inceput

Pe masura ce m-am maturizat, a devenit chinuitoare - aproape insuportabila - lipsa de sens. Cu fiecare an ce trece, imi e din ce in ce mai greu sa imi consum timpul scurt pe care il am in aceasta lume facand lucruri lipsite de orice profunzime, al caror singur scop e sa vanda ceva mai mult sau mai putin inutil. Simt o nevoie din ce in ce mai mare de a contrabalansa utilitatea activitatii respective in economia mea personala si familiala cu nevoia de a aduce o contributie reala. Si de aici si pendularea constanta intre ONG si sectorul privat.

Daca ai pune intr-o imagine ce iubesti sa faci…

Ar fi un colaj. Mi-ar fi mai usor sa pun aici, efectiv, o imagine. Iubesc sa fac trei lucruri - sa aduc cunoastere, bucurie si sprijin. Orice tip de activitate care se incadreaza intr-una dintre aceste categorii (nici nu indraznesc sa sper la toate) ma face profund fericita si recunsocatoare. Nu stiu cum sa descriu o imagine in acest sens, asa ca o sa las aici una, care cred ca le reuneste intrucatva:

Ce iti influenteaza cel mai mult munca in prezent

Ma amuza adesea ca sunt content writer in era AI - specie pe cale de disparitie. As spune ca asta e influenta majora a momentului. Clientul meu principal a trecut de la o politica 100% anti-AI, la una in care se asteapta sa folosesc ChatGPT pentru a analiza concurenta, a optimiza articolele deja existente pentru motoare de cautare AI si a sugera cele mai bune structuri si elemente SEO/GEO pentru textele noi. Din pacate insa, e nevoie ca inteligenta artificiala sa mai avanseze binisor pana sa ajunga realmente utila in acest sens. Elementele distinctive ale articolelor pentru clientul respectiv sunt fundatia solida de cercetare academica, verificata si avizata de un specialist in domeniu, responsabilitatea si transparenta. In acest moment, in forma lui accesibila publicului larg, AI-ul nu e inca un instrument de incredere pentru cercetare, nici macar la nivel de documentare - halucineaza studii, interpreteaza gresit date si are inca probleme sa distinga intre surse academice si bloguri. E un instrument bun pe partea de brainstorming sau sugestii, dar continua sa fie mai simplu si mai eficient sa scriu un articol de la zero decat sa corectez si sa modific unul scris de ChatGPT.

O alta clienta (pentru compania careia scriu mai rar, dar de multi ani) ma cauta pentru vocea mea specifica. Am o libertate creativa mult mai mare in textele scrise pentru ea si incurajeaza un ton cald, empatic, uman. Desi aici, AI-ul se descurca deja destul de bine, multi clienti inca prefera elementul de conexiune intre scriitor si cititor ca oameni in carne si oase si resping in mod activ textele scrise de un LLM.

Ce ai (re)descoperit recent ca iti place în munca ta

Nu stiu daca se poate numi ca am redescoperit ceva. De fiecare data cand am in fata o tema noua sau un proiect nou, redescopar pasiunea de a cerceta. Munca mea tinde sa fie destul de repetitiva, cu multe informatii transferabile, asa ca atunci cand mi se da o tema despre care nu stiu mai nimic, am senzatia ca am in fata un fruct suculent care asteapta sa musc din el. Sufletelul meu cel nerdy danseaza cand are parte de asa ceva si se ofileste cand are de scris 5 articole cu cuvinte cheie doar usor diferite.

In ceea ce priveste munca la ONG, mi-am redescoperit pasiunea pentru tinut ateliere si traininguri. M-am simtit intotdeauna excelent printre oameni, mari si mici. La unul dintre primele joburi, tineam des traininguri si workshopuri cu zeci de profesionisti din diferite domenii si imi placea enorm, ieseam mereu incarcata pozitiv din ele. Acum, ma pregatesc sa demarez un proiect prin care voi tine ateliere pe teme de educatie civica pentru elevi. Imi merge la suflet sa le pregatesc joculete si activitati utile si simpatice. Pregatind la materiale, mi s-a facut tare dor de tinut cursuri si ma tot bate un gand sa ma apuc in curand si de traininguri pentru adulti.

Partea din tine care ramane invizibila in ceea ce faci

Ma simt adesea constransa de specificatiile clientului pentru articolele pe care le scriu. Si regret ca nu am ocazia sa-mi folosesc creativitatea, intuitia sau experienta de user research pentru a dezvolta un format mai atractiv si care sa raspunda mai bine la stilul si nevoile diferitelor categorii de cititori. M-as bucura sa lucrez cu oameni mai deschisi la a include writerii in elaborarea strategiei de SEO/GEO si marketing, pentru ca am acumulat experienta din mai multe arii conexe. Absenta perspectivei writerului se simte si in calitatea subiectelor alese si in performanta finala a textelor.

Regret, de asemenea, ca nu am ocazia sa-mi folosesc prea des competentele specifice de sociolog, asa ca am tot facut sondaje gratuite pentru diferite organizatii din simpla placere de a le elabora si a colecta si interpreta date. In general, daca nu-mi pot folosi un skill la munca, il folosesc in voluntariat sau acasa, sa nu capete panze de paianjen. Daca nu pot fi creativa la job, pictez. Daca nu pot scrie ce si cum vreau eu, ma produc pe Facebook. Daca lucrez singura de acasa si plange fluturasul social din mine, imi gasesc cercul meu de prieteni cu care comunic constant pe parcursul zilei. Nu ramane nimic uitat si ascuns.

Cum arata o zi buna de lucru

O zi buna de lucru e una in care simt ca mi-am folosit toate resursele cu maxim de folos. Poate fi o zi de cercetare si scris pe o tema care ma pasioneaza. Cand cifrele sunt disponibile, cuvintele vin usor si gasesc si o abordare inedita. Atunci pot sa nu ma ridic lejer cu orele de la birou si cand ma ridic in sfarsit, e cu o senzatie de oboseala placuta si satisfactie.

Sau poate fi o zi super-incarcata de cumparaturi pentru vreo actiune a Fiecare Conteaza. Momentul ala magic cand reusesc sa iau tot ce mi-am propus, mai si raman cu bani in buget si topai de incantare ca am reusit sa in sfarsit sa gasesc ariciul ala de jucarie albastru pe care si-l dorea atat de mult unul dintre baietei, sau o rochita rosie de Craciun superba pentru una dintre fetite... In general, e o zi buna cand simt eu ca sunt varianta mea cea mai buna. Daca mai am norocul sa am si oameni misto pe langa mine cu care sa impart zilele astea, ma incarc de bine pentru toata luna.

O perioada in care ai simtit ca nu mai poti. Ce te-a invatat

Am simtit de mai multe ori ca nu mai pot si ca nu mai vreau. Si atunci am plecat. Am lasat in urma stres inutil, haos institutional, lideri orgoliosi, agende ascunse, lipsa de respect la nivel interuman. In general, nu-mi place sa stau sa astept burnoutul. Muncesc cu drag si dedicare cand simt ca are sens si ca munca mea e apreciata si valorificata si plec atunci cand nu se intampla asta. Am invatat din experienta multor femei care au trecut prin depresii crunte pana sa inceapa sa traiasca si sa munceasca dupa sufletul lor. Desigur, e un mare privilegiu aici, pentru care ma simt norocoasa si recunoscatoare - am avut contact cu multe lumi si am invatat sa fac multe lucruri, ceea ce face usor sa ma reinventez. Am niste economii puse de-o parte si imi permit sa stau nitel pe margine daca e nevoie, pana apare o oportunitate mai buna. Si am langa mine un om care ma sustine si ma incurajeaza sa fac doar ceea ce imi doresc. Atata vreme cat stiu ca sunt libera sa plec in orice moment, nu mi se mai prea intampla sa ma simt prinsa in capcana aia urata cu “nu mai pot, dar n-am de ales”.

Ce nu mai tolerezi

In domeniul content writingului, nu mai tolerez superficialitatea, reclama falsa, articolele de duzina identice, scrise cu AI, lipsa de respect pentru cititor - nu le practic si nu ma asociez cu cei care le practica. Cred ca in ziua de azi, adevarul e subminat din toate partile si cu toate agendele si scopul meu e, intotdeauna, sa sporesc cunoasterea, nu confuzia.

In ceea ce priveste sectorul ONG, nu am tolerat niciodata aservirea politica sau corporativa, orgoliile care stau in calea binelui si tocarea de fonduri publice si private fara un impact real. Am adunat multe povesti de 15 ani, de cand ma invart in mediul asta si e ingrozitor de frustrant sa vezi cum o mana de oameni modesti si dedicati fac adevarate minuni cu 0,1% din bugetele unor colosi care functioneaza cu rol de CSR pe langa cate o corporatie sau ca rampa de lansare/moneda de schimb in politica pentru cei din conducere.

Cat despre cercetarea in sociologie, nu mai tolerez jocul cu margele de sticla si cercetarea de dragul punerii inca unei publicatii la portofoliu. Visez la sociologie publica, de care sa poata beneficia o societate din ce in ce mai bulversata. Si la reluarea locului sociologului la dreapta demnitarului si atunci cand e vorba de elaborat politici publice bazate pe studii de fezabilitate si dovezi stiintifice, nu doar cand trebuie facute sondaje electorale. Ma intristeaza transformarea sociologilor in instrumente de marketing si dispretul colectiv fata de cercetarea care are ca scop imbunatatirea vietii cetatii.

Cum navighezi intre ce vrei sa faci si ce trebuie sa faci

In ultima vreme, cu mai multa relaxare si mai putina vinovatie. Am invatat in timp ca uneori e ok sa fii doar suficient si ca mai binele poate fi dusmanul binelui. Cand vrei sa fii si mama, si freelancer si oengista, si prietena si trainer si din cand in cand si om pe langa toate astea, mai scapi pe jos cate o minge. Si e ok, o ridicam, o scuturam si o punem inapoi in miscare :).

Serios acum, imi sunt clare prioritatile si ma asigur ca strictul necesar e facut bine, apoi imi distribui energia ramasa pentru a adauga si cata carne are loc sa intre pe scheletul acela de strict necesar, in functie de ele. Uneori e nevoie sa investesc mai mult intr-o arie a vietii, alteori in alta, Sper ca intr-o zi, poate curand, lucrurile pe care vreau sa le fac si cele pe care trebuie sa le fac se vor alinia mult mai bine. Deocamdata, ma concentrez pe ce si cat pot sa duc la bun sfarsit in mod onorabil in fiecare zi si incerc sa mai reduc din acei “trebuie” care de fapt nu “trebuie” decat in capsorul meu anxios.

Ce înseamna „responsabilitate” in domeniul tau

In ceea ce priveste content writingul, responsabilitatea mea principala e fata de cititor si abia apoi fata de client. Scriind mult pe teme din sfera medicala, scopul meu e sa informez corect, complet si transparent, sa ofer date de buna calitate, sa ilustrez riscuri in mod realist si echilibrat  si sa demontez mituri si pseudostiinta. Adica sa ma respect ca cercetator. Abia dupa ce aceste conditii sunt intrunite, ma preocupa partea de promovare activa a serviciilor clientului. Cred ca responsabiliatea oricui incearca sa vanda ceva, sub orice forma, e sa reprezinte in mod onest produsul sau serviciul respectiv, necesitatea, oportunitatea si riscurile lui.

In ceea ce priveste asociatia, responsabilitatea este cu mult mai mare. In primul rand fata de beneficiari, care sunt, in cea mai mare parte, copii. Nu demarez niciodata o actiune pe care sa nu stiu sigur ca o pot finaliza cu bine. Nu exista “nu s-au strans destui bani”, “n-am gasit transport”, “nu se mai poate”. Odata angajamentul luat si asteptarile in randul copiilor create, nu se pune problema sa-i dezamagesc. Si slava Domnului (nu vreau sa cobesc), in 8 ani de zile nu am avut nicio situatie de forta majora in care sa trebuiasca amanat sau modificat vreun plan. Apoi, cumpar personal toate produsele care ajung la copii si le aleg cu drag si grija ca pentru copilul meu. Gasesc cel mai bun raport pret-calitate, dar fac tot posibilul sa fie si frumoase, colorate, sa incante micutii carora le sunt destinate.

Apoi, bineinteles, responsabilitatea fata de donatori e si ea extrem de importanta. Oamenii imi ofera nu doar banii sau bunurile, ci si increderea lor. Dupa la fiecare activitate, am grija sa public multe fotografii, in care sa poata vedea ca obiectele donate au ajuns la copii sau sa poata constata ca banii lor au fost folositi cu cap si cu simtul raspunderii.

O parte din tine care traieste „pe pilot automat” la munca

La job incepe sa existe si asta nu ma prea incanta. Mi-e greu sa ma motivez cand ajung in acel punct si pentru mine reprezinta un semn ca a sosit momentul sa fac o schimbare. Sentimentul apare atunci cand nu exista loc de crestere, cand provocarile au fost cucerite, subtilitatile au fost stapanite si munca incepe sa se repete cam ca in Ziua Cartitei. Ca freelancer, e greu sa evoluezi profesional cand ai clienti stabili cu care colaborezi de ani de zile, realizand acelasi tip de continut, pe aceleasi cateva teme. Mai ales cand nu ti se ofera libertatea sa improspatezi ceva la modurile in care faci lucrurile. Ajungi proverbiala rotita care se invarte in mecanism pana la inevitabila tocire. Exista un singur mod eficient de a schimba asta - sa iti asumi riscul de a merge inainte spre alte oportunitati. Cat de usor si fezabil e sa faci asta depinde de foarte multi factori, unii dependenti de tine, altii nu.

In munca de voluntariat, nimic nu e pe pilot automat. Dupa 8 ani de activitate, inca ma incanta si ma energizeaza fiecare actiune - abia le astept si ma bucur de ele. Si pe masura ce timpul trece si experienta creste, partea organizatorica devine mai usoara si lasa mai mult loc bucuriei si entuziasmului.

Care a fost cel mai important „nu” pe care l-ai spus in cariera fiindca „da”-ul nu era conform cu cine esti

Mi-e greu sa cern “nu”-urile si sa le ordonez dupa importanta. Pentru un people pleaser, fiecare pe care reusesti sa-l spui ferm e o mica victorie. Natura muncii mele nu ma expune, in general, unor compromisuri foarte mari, dar am tras mereu linia la ce mi s-a parut ilegal, imoral sau lipsit de loialitate fata de cei care o meritau. Mi-au ramas insa in minte, in mod deosebit, cateva situatii. Am refuzat o sponsorizare destul de consistenta din partea unei firme pentru Fiecare Conteaza, in momentul in care persoana care o intermedia mi-a sugerat ca va trebui sa-i donez o parte din bani, chipurile pentru o alta cauza. De asemenea, refuz sistematic donatori care vor sa vina sa viziteze personal copiii, pentru a le proteja siguranta, intimitatea si demnitatea.

In calitate de content writer, cred ca singurul “nu” notabil a fost cand am refuzat sa scriu un articol despre Andrew Tate. I-am explicat clientului ca il consider un infractor si nu as putea mentine un ton obiectiv la adresa lui. Din fericire, a fost de acord si a renuntat la subiectul respectiv.