Cătălin Răileanu prezintă împreună cu Călin Gheorghiu, un alt comediant, două open-mic-uri de comedie, unul vinerea la ceainăria Green Tea și celălalt la Koko Loko, un local din Drumul Taberei, sâmbătă seara. Altfel, e de găsit la cele 3 cluburi de comedie din București unde își practică materialul.
"Am învățat în ultimii 3 ani să stau mai bine pe scenă, să scriu mai bine și să îmi folosesc emoțiile ca pe un ajutor, nu ca pe un obstacol - pentru ca o glumă să funcționeze este nevoie și de emoție transmisă, pe lângă textul scris, publicul să simtă că ești prezent acolo cu ei și trăiești ceea ce spui", spune Cătălin.
Crede că subiectele tabu sunt legate de relații de cuplu și sex, pentru că pare o zonă hot pentru fiecare dintre noi. Experiențe similare cu ale tale par să aducă mai multe zâmbete pe fețele oamenilor, de aia se tot marșează acolo. Specificul românilor, crede Cătălin, sunt greutățile puse într-o cheie amuzantă, pentru că ne dau impresia că nu suntem singurii care suferim.
Sunt născut în Târgul Frumos, un sătuc cu blocuri, din Moldova. Am terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Iași, am lucrat un pic în presa locală, fix cât să îmi dau seama că vreau să fac altceva, după ce am încercat diferite job-uri în România (publicitate, imobiliare, organizări evenimente) am plecat în Londra unde am locuit 10 ani și unde m-am specializat în servicii imobiliare.























