Te-ai întrebat vreodată dacă ceea ce faci acum, cinci zile pe săptămână, te reprezintă cu adevărat? Sau ești doar un construct, planificat înainte să alegi conștient acest drum? Adam Thomas, coach, advisor și fondatorul Evenly Distributed, vine cu o propunere: să te oprești pentru un moment și să te analizezi. Să meditezi mai mult și să fii mai curios în legătură cu adevăratul tău potențial.
"Meseria unui povestitor este să mențină deschisă complexitatea, să creeze spațiu pentru nuanțe, contradicții și pentru ca două lucruri să fie simultan adevărate", spune Adam.
Adam lucrează cu lideri, antreprenori și creativi din zona nonprofit și filantropie care încearcă să schimbe lucrurile. Recent, a participat la The Power of Storytelling, un eveniment care a avut loc la București la finalul lunii martie. Am vorbit cu el despre povești în era AI, despre oamenii multipotențiali și despre natura umană în cursa ei cu tehnologia.
Ce te definește
Curiozitatea este lucrul care leagă totul: coaching, consultanță, fundraising, storytelling, content creation, design organizațional. Dar mă interesează mai puțin curiozitatea ca trăsătură de personalitate și mai mult ca practică ce poate fi dezvoltată, atât de indivizi, cât și de organizații.
Revin constant, în toate ariile vieții mele, la ideea de a proiecta în mod deliberat curiozitatea în viața și munca de zi cu zi.
Responsabilitatea povestitorilor
Responsabilitatea povestitorilor este să reziste presiunii către simplitate. Algoritmii și politicienii vor un fir narativ clar, o soluție ușoară, un moment ușor de distribuit.
Rolul povestitorului este să păstreze deschisă complexitatea, să creeze spațiu pentru nuanțe, contradicții și pentru ca două lucruri să fie adevărate în același timp.
Storytelling-ul în era AI
Storytelling-ul decent este acum infinit și gratuit (dacă nu luăm în calcul consumul de energie, ceea ce ar trebui să facem), prin ChatGPT sau Claude.
AI transformă scrierea slabă în scriere acceptabilă (e suficient să te uiți pe LinkedIn, unde volumul de „thought leadership” de la persoane necalificate este obositor).
Dar, în același timp, asta face ca scrisul cu adevărat excepțional să iasă și mai mult în evidență. Scrisul care este cu adevărat profund, autentic ciudat, născut din experiențe unice… acelea sunt textele care încă ne pot surprinde sau provoca.
Credit foto: KOMITI
Ce a rămas neschimbat
Apelăm la narațiune pentru că ne ajută să înțelegem și să împărtășim. Asta nu e ceva nou.
Ceea ce este nou este volumul de haos și informație pe care încercăm să îl transformăm în poveste și viteza cu care ni se cere să facem asta.
Structuri care nu mai funcționează
Structura cea mai defectă, în special în zona nonprofit, este cea care tratează strategia ca pe un lux: ceva ce faci când ai timp (ceea ce înseamnă, desigur, că nu o faci niciodată).
Am construit organizații (și vieți!) în jurul execuției, targeturi, așteptările finanțatorilor, impact. Aceste lucruri contează, dar ne concentrăm atât de mult pe a demonstra că ne mișcăm, încât uităm să ne întrebăm dacă mergem în direcția corectă.
Organizațiile și oamenii pe care i-am văzut navigând bine complexitatea își protejează timpul de gândire. Cred cu tărie că oricine poate învăța asta; bariera nu este capacitatea, ci permisiunea de a te opri din a face lucruri suficient de mult încât să te întrebi dacă mai faci lucrurile potrivite.
(Există un citat care îmi place mult: Buddha a fost întrebat cum găsește timp să mediteze, având atât de multe de făcut. A răspuns: „Meditez o oră în fiecare zi. Cu excepția zilelor în care sunt foarte ocupat. Atunci meditez trei.”)
O concepție greșită despre oamenii multipotențiali
Oamenii multipotențiali au o gamă reală de interese și abilități care nu se încadrează ușor într-o categorie—nu se potrivesc într-o singură „cutie”.
Concepția greșită este că această diversitate este un dezavantaj, când, de fapt, este adesea un avantaj. Este ceea ce îți permite să faci conexiuni între domenii pe care specialiștii le ratează și te face util în medii complexe și incerte.
Dificultatea de a te dedica unui singur drum
Da, viața și cariera mea au fost neliniare. Am fost director într-un ONG, chief product officer într-un start-up tech, am lucrat pentru o mare companie de știri, am produs evenimente live, am administrat baruri, am lucrat cu adulți autiști, am vândut pantofi pe eBay…
Cartea lui Emily Wapnick, How to Be Everything, mi-a oferit un limbaj pentru această abordare multipasională și un set de arhetipuri prin care mi-am înțeles mai bine viața și cariera mea foarte fragmentată. M-a ajutat să văd că această schimbare constantă nu este o slăbiciune, ci o posibilă superputere.
Un tipar pe care îl observi la oamenii care se simt blocați?
Oamenii care se simt blocați așteaptă aproape întotdeauna validare externă pentru a face o mișcare. Vor ca cineva să le spună că e în regulă să schimbe direcția, să încerce acel lucru sau să părăsească rolul.
Blocajul pare indecizie, dar este de fapt o problemă de permisiune. Iar permisiunea pe care o așteaptă nu va veni niciodată din exterior…
Credit foto: KOMITI
Ce lucru ți-ai dori să fie pus sub semnul întrebării de către oameni, în ce privește cariera lor?
Povestea pe care o trăiesc probabil nu este a lor. A fost scrisă înainte să aibă un cuvânt de spus, de părinți, de clasa socială, de cultură, de modelul de succes pe care l-au văzut crescând.
Majoritatea oamenilor nu se opresc niciodată să se întrebe dacă își doresc cu adevărat lucrul pentru care au muncit. Iar dacă ai ocazia să te oprești, cred că ai responsabilitatea să profiți de acel moment. Nu trebuie să fie o schimbare radicală, poate începe cu pași mici care se acumulează în timp.
Relația dintre povești și muzică
Fac în principal muzică instrumentală, fără voce, fără versuri, și îmi place să creez spații în care oamenii se pot pierde puțin, unde muzica nu îți spune ce să simți.
Cineva a descris-o ca fiind coloana sonoră a unui film care încă nu există, ceea ce înseamnă că ascultătorul ajunge să scrie scenariul, să-și spună propria poveste. Îmi plac poveștile bine construite, dar îmi place și arta care lasă loc imaginației și interpretării.
Poveștile lumii în 2026
Nu sunt sigur că am o perspectivă clară acum (și nu sunt sigur că o are cineva, sincer). M-am simțit din ce în ce mai copleșit de poveștile lumii și m-am retras puțin.
Consum mult mai puține știri. Încă mă preocupă Ucraina, Orientul Mijlociu și direcția globală, dar acord mult mai multă atenție la ce se întâmplă local, în comunitatea mea din Germania rurală, unde informația îmi este de fapt utilă și unde pot face ceva cu ea.
De ce fel de povești are nevoie lumea acum
De unele nemediate.
Este speranța o alegere?
Speranța este o alegere, da. Dar, mai concret, cred că speranța stă în acțiune.
Așadar, poveștile de care avem nevoie sunt cele care ne ajută să facem ceva.
