Formația :umbra face parte din noul val de indie rock alternativ, înființată în ianuarie 2015. Au un sound puternic și melodios, în care răzbat influențe post-rock și grunge și îmbină energia cu introspecția și vulnerabilitatea. Marți, 21 aprilie, trupa lansează un nou single, Stau cu ochii pe ușă, printr-un concert în clubul Expirat, ocazie numai bună pentru a vorbi cu vocalistul Mihai Tacoi.
"Experiența mi-a adus și o anumită liniște. Nu mai simt presiunea de a demonstra constant. În schimb, simt o responsabilitate mai mare față de mesaj și față de oamenii care se regăsesc în el", spune Mihai.
Povestim în continuare cu Mihai despre muzică, lansarea noului single, inspirație & industria muzicală de la noi:
Începutul
Începutul meu muzical a fost grăbit de înlocuirea Radio Contact, singurul radio cu muzica modernă la care aveam acces zilnic în camera mea (poveste lungă, alte vremuri), cu Radio Kiss FM. Cum noul radio era departe de preferințele mele, am decis în acel moment să nu mai primesc exclusiv ce mi se servește, ci să caut activ muzică, ba chiar să o generez eu. Da, asta se întâmpla în 2003. Am avut la dispoziție o chitară clasică veche, dar în stare de funcționare, ce avea o husă din stofă făcută de bunicul meu croitor. Îmi amintesc niște drumuri lungi la pas pe care le făceam să cumpăr corzi de la magazinul de mobilă din Ploiești (da, ați citit bine) și de tragedia de a mi se dezacorda chitara complet pe drumul de la lecție spre casă. Acordoare, vă întrebați? Nu atunci și nu acolo.
Cum s-a schimbat perspectiva
La început vedeam rolul meu ca muzician în linii destul de simple: să cânt bine, să transmit energie și să ajung la oameni. Sincer era mult despre validare, despre reacția imediată a publicului. Odată cu anii pe scenă, lucrurile s-au nuanțat mult. Am înțeles că rolul meu nu e doar să livrez un moment bun, ci să creez un spațiu în care oamenii pot să simtă ceva real. Uneori chiar incomod. Am început să văd muzica mai puțin ca pe un produs și mai mult ca pe o formă de dialog - unul sincer, direct, în care și eu sunt vulnerabil, în special în momentele dintre cântece când vorbesc cu publicul.
Experiența mi-a adus și o anumită liniște. Nu mai simt presiunea de a demonstra constant. În schimb, simt o responsabilitate mai mare față de mesaj și față de oamenii care se regăsesc în el. Și poate cel mai important lucru pe care l-am învățat e că nu trebuie să am toate răspunsurile.
Proiectul :umbra
:umbra s-a înființat într-un bar cu pereți verzi, într-o zi cu ninsoare, pe lângă fostul hotel Intercontinental. Era cald înăuntru și eram cu prietenul meu Alexandru la un suc (nu sunt fan alcool). Și atunci, după mult timp de frecuș emoțional și îndoială personală, am avut curaj să propun să facem o formație. Împreuna am invitat pe Matei și Stere să bea cu noi, iar apoi, spre seara, am mers la prima repetiție. Eram deja o trupă.
Între timp Alexandru a plecat la facultate, Stere și el. Alex s-a întors, Stere a fost înlocuit de Cristi cu care cântăm de atunci. Deși am cântat câțiva ani în formula de trio, după întoarcerea lui Alex suntem din nou în formula pe care am gândit-o la început.
Îmi place să cred că acum suntem aceleași suflete care au început acest proiect, doar a trecut timpul peste toți, cu bune sau mai puțin bune. Cel mai mândru sunt că suntem încă împreună și ne putem exprima cu toții, iar din intersecția sensibilităților și pasiunilor noastre se naște ceea ce se numește :umbra.
Stere a propus numele :umbra, iar cele două puncte au fost inspirate de o formație românească pe care el o aprecia. În timp însă am realizat că „:” te invită la o respirație, la un moment de pauză înainte de a rosti numele formației și un lucru e clar: nu respirăm suficient de conștient. Așa că :umbra, chiar și doar prin numele ei, vă invită să respirați!
Scena locală, trenduri
Consider scena locală o reacție la mainstream-ul superficial și la contextul global instabil. Așa că vă invit să căutați artiștii locali cu care rezonați și să îi susțineți prin participarea la concerte. Doar așa, cred eu, veți avea partea de o conexiune mai profundă cu muzica pe care o consumați.
Nu doresc să comentez trenduri.
Momente în care ai vrut să renunți
Da, au fost mai multe momente în care acest gând mi-a trecut prin minte. Obișnuiesc să îl observ și să îl las să treacă. Nu-mi imaginez cum m-aș putea ține întreg la minte și suflet fără muzică și artă. Atât ca și consumator, cât și ca producător.
Relația cu AI
Sper ca AI-ul să se stabilizeze ușor-ușor în rolul de unealtă, acum este în stadiul de jucărie nouă. Am trecut prin mai multe revoluții ale computerelor în muzică, de la ProTools, la Autotune și la Virtual Drummers care au produs indignare inițial, iar eu cred că vom depăși inclusiv acest val de noutate și vom realiza capacitățile și cea mai bună folosire a acestei unelte.
Am fost mereu o persoană curioasă, am încercat și eu uneltele comercial disponibile, dar output-ul acestora este după o rețetă super uzată care îți ia chiar și satisfacția de a găti, ca să zic așa. Așa că vă întreb – unde mai e procesul creativ? Unde mai e emoția construirii de straturi? Unde mai sunt întrebările, deciziile și uneori compromisurile? O parte extra importantă în conexiunea noastră cu sunetul este ca acesta să fie produs de mâinile și mințile noastre, iar aspectul ăsta este astfel încredințat algoritmilor. Scopul, cred eu, nu scuză mijloacele.
Voi mai experimenta cu AI ca o unealtă, unele taskuri în producție pot fi extrem de plictisitoare. Însă, în rol de compozitor, AI este prea prejudiciat moral pentru mine.
Cel mai mare avantaj al omului versus AI este impredictibilitatea noastră înnăscută, fiți siguri că o vom folosi. E loc pentru ambele? Creația umana și cea AI? Vom vedea.
Promovare, streaming, Social Media
Dacă deschid Spotify for Artists la ora 3 dimineața voi găsi câteva suflete care ne ascultă chiar atunci. Cum nu ne promovăm agresiv consider că ăsta e un semn că undeva acolo există un trib de oameni care rezonează cu munca noastră. Aș vrea să diferențiem regulile muzicale de cele ale industriei muzicale, social media doar a mutat responsabilitatea organizării promovării către artist din mâna caselor de discuri așa cum era înainte. Iar asta e un dezavantaj pentru artiștii locali care nu pot realist vorbind duce o viața complet imersată în arta lor.
La capitolul streaming relația este una conflictuală, ca iubitor de muzică și muzician mi-aș dori ca omul care consumă muzica noastră să o dețină fizic, nu să plătească un abonament tip chirie din care antreprenorii să investească în arme AI.
Cred că niciun copil care își deschide inima muzicii nu își imaginează că prin activitatea lui va facilita astfel de aberații.
La ce întrebare te întorci mereu atunci când creezi
„Este autentic pentru mine ce fac acum?” E foarte ușor să aluneci în formule, în lucruri care „sună bine”, care funcționează din inerție. Dar, de fiecare dată când am făcut asta, am simțit că lipsește ceva. Nu neapărat pentru ceilalți, ci pentru ce doresc eu de la mine. Întrebarea asta mă obligă să mă opresc puțin și să sap mai adânc. Să văd dacă versul ăla chiar vine dintr-un loc real sau dacă doar imită o emoție. Dacă linia melodică spune ceva sau doar umple un spațiu. Și uneori răspunsul este nu. Rup foaia și o iau de la capăt. Dar cred că acolo începe, de fapt, ceva autentic. În momentul în care nu mai încerci să impresionezi, ci doar să spui adevărul tău - chiar dacă e incomplet, chiar dacă e haotic. Acolo mă întorc de fiecare dată.
Noul single
„Stau cu ochii pe ușă” este o piesă despre prizonieratul interior - despre momentele alea în care rămâi blocat între dorința de a uita și imposibilitatea de a te desprinde. Liric, vorbește despre o așteptare tăcută, aproape dureroasă, nu neapărat a cuiva, ci a unui semn care să te lege din nou de lume. Muzical, am încercat să susținem starea asta de tensiune și suspendare, cu un vibe repetitiv, aproape hipnotic, care te ține acolo, în bucla gândurilor. Nu e o piesă despre o salvare spectaculoasă, ci despre fragilitatea aia în care speri că dimineața o să aducă ceva mai bun. În fond, e despre cum oamenii se țin unii pe alții în viață, chiar și de la distanță.
Concertul de lansare
Ne pregătim să vă oferim o oră jumătate de emoție, respirație și normalitate într-un loc unde vom putea fi noi înșine și de unde ne putem încărca de speranța împreună. Vă așteptăm.
