[Book Feed] Diana Țăpuru: Internetul a făcut două lucruri importante, care aproape că se bat cap în cap: a fragmentat modul în care citim, dar a și scos lectura din izolare

Diana Țăpuru, vlogger literar, și-a făcut din citit un obicei zilnic, dar fără a transforma lectura într-o o cursă contra cronometru sau din dorința de a bifa un anumit număr de pagini. Crede că fiecare ar trebui să citească în ritmul său și, mai ales, cărțile pe care vrea cu adevărat să le parcurgă, nu cele impuse de discuțiile din online, algoritmi și trenduri.

"În esență, cititul este o activitate pur solitară, dar conversațiile care se aprind în jurul cărților sunt cele care îi dau, de fapt, viață. O carte e doar jumătate din poveste; cealaltă jumătate se înfăptuiește când o pui în mâinile oamenilor și vezi cât de diferit simțim cărțile, câte lumi diferite se nasc din aceeași pagină citită de alți oameni", spune Diana. 

Diana cumpără cărți fără număr, mult peste ce poate citi. Pentru ea, librăriile și coletele livrate acasă sunt o bucurie în sine, o mică sărbătoare de fiecare dată. Adună cu fiecare volum povești pentru mai târziu în micul ei univers. Spune că o carte se citește cel mai bine în pat sau în avion, lipsit de notificări și orice urgență care să-ți fure atenția. Cum a început vloggul ei literar, cum simte presiunea online-ului și multe alte povești, în interviul de mai jos.

Istoria personală 

Încep prin a spune că lucrez în marketing, dar că nu mi-am privit niciodată jobul prin vreo lentilă rigidă sau ca adeptă a ideologiei corporatiste. Asta și pentru că marketingul a fost pentru mine o adevărată școală a curiozității și a observației.

M-a învățat să trec dincolo de răspunsurile evidente, să nu mă opresc niciodată la primul strat, să caut mereu acel punct sensibil, miezul lucrurilor, detaliul cu care rezonăm fără să ne dăm seama, dar pe care puțini știu să-l identifice sau să-l exprime.

Marketingul m-a învățat cum să vorbesc despre emoții fără să devin siropoasă și cum să explic stări sau idei complicate prin analogii, povești simple, în care celălalt să se recunoască imediat.

Dacă e ceva ce mă definește cap-coadă, e că vreau mereu să știu tot. Am o nevoie aproape obsesivă de a explora, de a căuta, de a înțelege din ce e făcut un subiect, o carte, o stare sau o dinamică dintre oameni. Dar ce m-a învățat cu adevărat maturizarea în marketing este cum să gestionez volumul ăsta uriaș de informație. Adun tot ce pot, absorb tot ce e în jur, iar apoi trec totul printr-un filtru personal foarte clar: păstrez doar ce are substanță, ce mă ajută să cresc și ce aduce valoare, iar pe restul îl pun în categoria maculatură.

Vlogul de literatură. Gândul inițial

Eu am avut mereu felul meu de a mă uita la povești. Nu mi-a fost niciodată de ajuns un simplu „mi-a plăcut” sau „nu mi-a plăcut”. Am vrut mereu să am un răspuns clar pentru „de ce mi-a plăcut?” sau „de ce nu mi-a plăcut?”. Să despic în patru povestea, să înțeleg emoția prin care trec citind-o și de ce o simt fix pe aceea, de ce mă enervează sau de ce admir un personaj, la ce valori de-ale mele mă provoacă să mă uit. Mă gândesc unde sunt eu dincolo de poveste, ce din trecutul sau credințele mele mă face să reacționez așa la un pasaj, ce adevăr incomod scoate la suprafață cartea asta despre mine?

Apoi, în esență, cititul este o activitate pur solitară, dar conversațiile care se aprind în jurul cărților sunt cele care îi dau, de fapt, viață. O carte e doar jumătate din poveste; cealaltă jumătate se înfăptuiește când o pui în mâinile oamenilor și vezi cât de diferit simțim cărțile, câte lumi diferite se nasc din aceeași pagină citită de alți oameni.

Am vrut un spațiu al meu, un fel de jurnal digital în care să-mi adun gândurile despre cărțile pe care le citesc. Un loc în care să mă întâlnesc cu oameni curioși să descopere cărțile astea sau dornici să povestim despre cum le-a simțit fiecare.

Cum schimbă internetul relația noastră cu lectura

Cred că internetul a făcut două lucruri importante, care aproape că se bat cap în cap: a fragmentat modul în care citim, dar a și scos lectura din izolare.

Pe de-o parte, e clar că ne-a schimbat ritmul și atenția. Suntem obișnuiți cu informație scurtă, rapidă, cu recompense imediate. De aceea, când deschizi o carte, prima jumătate de oră e practic o negociere cu tine însuți: să te oprești din căutat stimulare la fiecare două secunde și să ai răbdare cu povestea, să te oprești, în sfârșit, la povestea din fața ta.

Pe de altă parte, mi se pare că internetul a deschis enorm discuția despre cărți. Înainte, dacă terminai o carte și nu erai într-un club de lectură, n-aveai prea curând cu cine să o discuți. Azi, găsești comunități peste tot: pe TikTok, pe bloguri, grupuri de Facebook, Instagram, Reddit, unde vrei. A dat la o parte elitismul din jurul cărților și le-a adus mai aproape de oameni, iar asta mi se pare un plus uriaș pentru cum trăim azi poveștile.

Peisajul literaturii pe net în 2026

Îmi place că oamenii vorbesc despre ce citesc foarte sincer și că s-au creat micro-comunități fantastice. Oricât de nișate ar fi gusturile tale, găsești imediat oameni care rezonează cu exact aceleași titluri. Și mi se pare minunat cum o carte mai veche sau de la o editură mică poate primi brusc o a doua viață doar pentru că cineva a scris despre ea sau a făcut un clip sincer de două minute.

Ce nu-mi place, în schimb, e viteza asta de consum și efectul de turmă pe care îl impune algoritmul. De multe ori se creează o buclă în care se rotesc aceleași 10-15 titluri hiper-comerciale și apare un fel de presiune că trebuie să le citești și tu pe toate chiar acum. Apoi e goana după cifre și aspect. Se vorbește mult despre câte cărți ne-am luat, câte pagini am citit într-o zi sau cât de bine arată o carte în poze, și tot mai puțin despre ce are să ne spună acea poveste.

Plus că și recenziile au luat-o un pic razna: fie desființezi o carte doar pentru că te-a enervat un personaj, fie o declari direct cea mai bună carte din viața ta. Nu prea mai e loc de cale de mijloc: să recunoști că o carte are și părți slabe, dar că rămâne totuși o lectură de ținut minte.

Există un FOMO al cititului online?

Da, absolut. Ba chiar e extrem de prezent.

Internetul a creat un fel de presiune invizibilă că trebuie să fii mereu la curent cu tot ce se lansează, să ai cartea pe care o citește toată lumea și să fii gata să zici ceva despre ea.

În loc să-ți asculți propriul ritm sau să alegi o carte doar pentru că te atrage pe bune, ajungi uneori să citești doar ca să fii în rând cu lumea.

Relația ta cu literatura, cum te-ai apucat de citit

Am crescut într-o casă în care biblioteca a fost mereu plină și unde am văzut-o pe mama citind tot timpul, așa că pentru mine cărțile au fost acolo de când mă știu.

Tata a fost cel care mi-a pus prima dată cartea în mână și m-a învățat să potrivesc literele. Îmi citea el la început, iar când am crescut un pic, citeam împreună. O bucată de timp doar a noastră, care m-a făcut să leg cititul de o stare de bine.

Mai târziu, în adolescență, a apărut și latura aia în care mi se părea pur și simplu cool să citesc și era mai degrabă despre a fi mai interesantă. Iar acum, relația mea cu lectura e mai mult despre libertate: mi se pare fabulos că pot să experimentez absolut orice stare, orice lume sau orice decizie, dar de la adăpost, fără să fie nevoie să suport și eu consecințele prin care trec personajele.

Cum au evoluat obiceiurile tale de lectură

Citesc mai mult decât înainte, iar o mare parte din „vină” o are expunerea în online. Faptul că intru în contact cu atâtea recomandări și comunități mă împinge să experimentez. Tot expunerea online mi-a dat cumva și un sentiment de datorie față de comunitatea mea, simt nevoia să fiu la curent, să știu despre ce se vorbește și să pot oferi conținut valoros înapoi.

Pe partea de organizare, sunt undeva la mijloc: nu-mi plac obiectivele rigide de tipul „trebuie să bifez 50 de cărți anul ăsta”. În schimb, funcționez extraordinar pe bază de disciplină și rutină. Am mereu o listă fixă de lecturi la începutul lunii, e micul meu plan de bătaie care îmi dă o direcție clară. Obiectivul meu principal a devenit să citesc zilnic. Cu timpul, asta s-a transformat într-un obicei în toată regula, într-o rutină de la care nu mă abat.

Citești mai multe cărți în același timp?

Ei bine, da, citesc de obicei mai multe cărți în același timp. Alternez între ele în funcție de starea de spirit, de momentul zilei sau de cât de mult trebuie să mă concentrez. Îmi împart timpul între lectură clasică și audiobook-uri, care mă ajută enorm când sunt pe drumuri sau fac treabă prin casă.

Dacă mă forțez să termin o carte care nu-mi place? Recunosc, mă declar vinovată: de multe ori trag de mine să o duc până la capăt, chiar și atunci când aproape devine un chin. Știu că nu e cel mai sănătos sfat de urmat și că timpul e prea scurt pentru a citi cărți care nu ne plac, doar că mă macină curiozitatea sau simt nevoia să văd cum se leagă lucrurile până la ultima pagină.

Cumpăr cărți fără număr, constant și mult peste ritmul în care reușesc fizic să le citesc. Pentru mine, librăriile și coletele livrate acasă sunt o bucurie în sine, o mică sărbătoare de fiecare dată. Dar pe măsură ce adun volumele astea, privesc totul ca pe un proiect pe termen lung, ca pe o bibliotecă pe care o construiesc pentru mai târziu în viață. Micul meu univers, o casă plină de povești, gata să fie descoperite sau redescoperite.

Unde și cum se citește cel mai bine o carte?

În pat și în avion. În pat e refugiul suprem, iar avionul, deși mai puțin comod, devine cea mai bună pauză pentru citit: ești „suspendat” între cer și pământ, lipsit de internet, de notificări și de orice urgență care altfel te-ar ajunge din urmă.

Cum diferă selecția pentru conținutul online

Nu fac alegeri strategice pentru internet și nu citesc cu gândul la ce dă bine în online. Citesc exact ce vreau și vorbesc sincer despre orice carte, indiferent dacă mi-a plăcut la nebunie sau dacă știu că urmează o recenzie tăioasă.

Presiunea online-ului

Nu simt o presiune din partea algoritmilor sau a metricilor, dar recunosc că investesc extrem de mult timp și energie în tot ce creez pentru comunitate. Și exact de aici se naște, uneori, o doză de frustrare: pui atâta muncă în documentare, recenzii, detalii ce țin de editarea materialelor și în recomandări, încât ai momente în care simți că materialul ăla pur și simplu nu ajunge la tot publicul pe care l-ar merita.

E un sentiment ciudat de nepotrivire între volumul uriaș de implicare pe care îl oferi și vizibilitatea pe care o capătă un clip sau o postare anume. Dar e doar un gând de moment, care trece la fel de repede cum a apărut. Nu e ceva care să mă demotiveze.

Ce subiecte legate de lectură sunt discutate prea puțin în spațiul online

Se discută prea puțin despre cât de important este să citești ce îți place. Este veșnica discuție cu privire la ce ai voie să citești ca să fii luat în serios. Dacă nu bifezi clasici, cărți greoaie sau titluri „consacrate” din canonul literar, ai tot timpul impresia că ești privit cu o sprânceană ridicată sau că lectura ta nu se pune la socoteală. Lumea nu prea te încurajează sincer să citești de plăcere; dimpotrivă, îți dă de înțeles că trebuie să citești ce trebuie, nu ce vrei.

Adevărul pe care aș vrea să-l aud mai des spus cu voce tare e că e perfect în regulă să citești absolut orice îți ține interesul treaz și îți aduce o bucurie reală. Fie că e vorba de literatură ușoară, de cărți pe care criticii le desconsideră sau de un guilty pleasure total, orice pagină întoarsă contează.

Iar discuția asta se leagă natural și de cum ni se schimbă gusturile în timp, un alt subiect ocolit. E complet normal să nu ne mai placă azi ce ne plăcea acum câțiva ani. Când te uiți în urmă la o carte care odată te-a marcat și realizezi că astăzi te-ar plictisi sau nu te-ar mai reprezenta deloc, vezi de fapt cum ai evoluat ca cititor. E o dovadă că ai crescut: citești cu alți ochi, ai alte experiențe de viață, cauți alte lucruri și te raportezi diferit la ceea ce ai de trăit, pentru că gusturile literare nu sunt bătute în cuie.

Cea mai interesantă conversație pe care ai generat-o prin conținutul tău

Cele mai dezbătute discuții au fost cu privire la chestiuni foarte practice, de tipul „cum să citești mai mult” sau cum să integrezi lectura în rutina zilnică. Când am abordat subiectul ăsta, am realizat cât de mare este de fapt apetitul pentru citit în online. Oamenii vor sfaturi reale, omenești, despre cum să-ți găsești timp și energie pentru o pagină în plus la sfârșitul unei zile pline.

Autorii tăi preferați

Unul dintre lucrurile pe care le invidiez cel mai tare la alți cititori e tocmai capacitatea asta de a avea un autor preferat sau cartea „de căpătâi” pe care o pot recomanda la orice oră din zi sau din noapte. Eu pur și simplu nu pot să fac o singură alegere și mi se pare aproape imposibil să pun o etichetă de „favorit absolut” pe un singur nume.

Sunt mult prea multe cărți care m-au marcat în momente complet diferite ale vieții.

Cea mai virală carte în 2026

Dacă ar fi să aleg cele mai virale și omniprezente cărți în feedul meu de anul acesta, aș spune că Yesteryear și Taiwan Travelogue.

Cartea care te-a surprins cel mai mult în 2026. Sau cea care te-a frustrat

Dacă ar fi să aleg cartea care m-a surprins cel cel mai mult anul acesta, aș zice „Să nu vii în timp ce dorm”, scrisă de Iulian Tănase.

La suprafață poate părea simplă, dar m-a surprins tocmai prin profunzimea pe care a ascuns-o printre rânduri, fără să sune forțat: Iulian vorbește atât de calm și clar despre lucruri atât de grele, cum sunt moartea, sensul vieții sau întrebările care ne apasă o viață întreagă. Reușește să facă subiectele acestea copleșitoare să pară mult mai ușor de dus și de digerat în timp ce parcurgi povestea. Deși este scrisă cu o blândețe mângâietoare aș zice, cartea te cam stârnește emoțional exact când te aștepți mai puțin. Totuși, pentru mine a venit și cu un gând eliberator: poate că viața nu are nevoie de un sens mare și complicat, ci e pur și simplu de ajuns s-o trăiești, fără să încerci constant să deslușești totul.

Publicul tău

Publicul meu e format din oameni care caută constant recomandări de cărți și care sunt pur și simplu dornici să discute deschis despre tot ce citesc sau plănuiesc să citească.

Cele mai mari mituri vizavi de cititori în 2026

Multă vreme am fost educați în spiritul ăsta de comitet de etică literară, în care o carte valoroasă e aia care te obosește, te blochează sau te face să te simți un pic inferior dacă n-ai înțeles toate metaforele. Mitul ăsta cred că a făcut mulți cititori să se ferească, să le fie rușine că citesc și altceva.

Cultura listelor de tip "50 de cărți pe an"

Eu cred că fiecare trebuie să citească strict în ritmul lui, fără presiunea numerelor sau a bifatului pe un anume grafic. Eu citesc zilnic, dar nu mi-am propus niciodată să ating un număr fix de pagini sau de volume pe an. Pentru mine contează să fac din exercițiul ăsta zilnic un obicei, un moment al meu, fără să transform totul într-o cursă contra cronometru.

Literatura română contemporană: ce titlu de vlog i-ai da?

Sigur ar fi ceva în jurul ideii e că avem scriitori extrem de talentați, dar mulți dintre ei rămân în umbră pur și simplu pentru că nu au același context cultural și aceleași oportunități de promovare, PR sau vizibilitate ca alții.

Eu am o mică tradiție: citesc în fiecare lună cel puțin un autor român, tocmai pentru că vreau să descopăr cât mai mulți și să dau o șansă vocilor noastre. Și până acum am avut parte numai de surprize plăcute.

Ce ai recomanda cuiva care nu mai are răbdare să citească

Cu siguranță aș merge pe o carte scurtă, genul de lectură alertă care te prinde din primele pagini și nu te lasă să te plictisești, fără să pară o poveste care nu se mai termină. Ceva foarte dinamic, cu multă acțiune, poate cu un mister sau o intrigă care te ține în priză.