![[Start în industrie] Alexandra Dimitriu: Îmi place să cred că suntem mai toleranți decât alte generații și că judecăm mai puțin](https://media.iqads.ro/2026/08/cover-alexandra-dimitriu-cover-850.jpg?v=202608241000)
S-au spus multe despre generația Z și tinerii care abia acum intră pe piața muncii. Ca de fiecare dată, caracterizările au venit cu multe epitete pestrițe și, chipurile, obiective. Dar uite o perspectivă, chiar din interiorul generației. Alexandra Dimitriu, PR Specialist Brain 4 Strategy, vede mult curaj, adaptabilitate, drive și, poate cel mai important, mai multă toleranță în rândul tinerilor.
Alexandra este om de comunicare cu background în matematică. Deși a excelat la capitolul științelor exacte, pasiunea pentru scris s-a transpus în multe proiecte adiacente, încă din liceu. Dar literele au învins cifrele, astfel că, următoarea etapă în educația ei a fost Facultatea de Jurnalism, perioadă în care Alexandra a făcut cunoștință cu ce înseamnă să lucreze într-o redacție.
Câțiva ani mai târziu, pasiunea pentru scris a ghidat-o pe Alexandra spre PR, o ramură a industriei care îi dă spațiu să învețe, să deslușească și să diversifice toate abilitățile ei de comunicare. Dacă nu face un plan de conținut pentru social, poate e într-o conversație cu un jurnalist, dacă nu scrie un comunicat de presă, poate e la un eveniment organizat de agenție. Am vorbit cu Alexandra despre tot parcursul ei și despre cum se simte începutul într-o industrie care, cu o mână ghidează juniori și cu alta scrie prompturi:
Momente importante în formarea ta
La baza drumului pe care îl urmez astăzi consider că a stat mereu pasiunea mea pentru scris și vorbit, cu care îmi place să cred că m-am născut – primul jurnal îl am de la 7 ani. Din clasa a 5-a au început să apară și rezultatele – mă calificam în fiecare an în lotul național al unei olimpiade, fie ea de limba și literatura română, lectură sau chimie (dar acolo e o altă poveste). Punctul culminant a fost la finalul clasei a 11-a, când am luat primul loc pe țară la Olimpiada de Dezbatere, Argumentare și Gândire Critică, alături de colegii mei de echipă. Atunci mi-am amintit cât de mult îmi place să vorbesc cu sens și mi s-a confirmat că mă și pricep la asta.
Dincolo de competiții, liceul a deschis multe uși pentru mine. Am învățat la Colegiul Național „Costache Negruzzi” din Iași, unde am fost redactor-șef la revista liceului, am coordonat Departamentul de PR în Consiliul Școlar al Elevilor, am moderat unele evenimente și am avut câteva apariții la televizor în care am vorbit despre proiectele colegiului. Iar toate aceste oportunități pe care le-am îmbrățișat m-au făcut ca în clasa a 12-a să știu firesc că drumul meu e la o facultate cu profil umanist, în ciuda faptului că învățam la mate-info.
Așa m-am mutat acum 3 ani la București și am început studiile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării de la Universitatea din București, pe care am absolvit-o vara aceasta ca șefă de promoție. Am fost admisă acum și la programul de masterat Emergent Media and Innovative Communication în cadrul aceleiași facultăți, unde voi începe studiile în toamnă. După primul semestru de licență am știut deja că am ales bine și că acesta e drumul meu, iar acum sunt mai sigură ca niciodată că menirea mea e să comunic, indiferent de forma pe care o iau cuvintele.
Șefă de promoție
Eu nu am început facultatea cu dorința de a ieși șefă de promoție – obținusem deja titlul acesta în liceu și deja nu mai conta pentru mine. Însă la facultate rezultatul a venit natural. Îmi plăceau mult majoritatea materiilor pe care le studiam, îmi plăcea să învăț, puneam întrebări și îmi dădeam interesul pentru că, în mod real, mă interesa ceea ce mi se preda. Cred că acesta e tot secretul: dacă te pasionează ce înveți, atunci studiul nu se mai simte ca o obligație, iar rezultatele bune vin natural. Distincția mi-a reconfirmat că sunt pe drumul cel bun.
În plus, rezultatul acesta reflectă într-adevăr și modul în care am operat eu mereu. Nu suport să fac lucrurile „de mântuială”, sunt ușor perfecționistă și nu pot trimite un proiect sau merge la un examen când știu că am învățat doar de 7 sau 8. Sunt foarte disciplinată și organizată și cred mult că studiile sunt importante și că educația academică ne formează ca oameni.
Ce te-a atras către industria creativă
Cred că decizia am luat-o în clasa a 11-a. Era tot mai clar că domeniile exacte nu mi se potrivesc și că eu trebuie să fac ceva pentru suflet. Primele întâlniri cu industria le-am avut tot atunci, când am devenit redactor-șef la revista liceului meu, dar și directoare a Departamentului de PR în Consiliul Școlar al Elevilor. Au fost două oportunități care mi-au amintit cât de mult îmi place să scriu. Confirmarea că acesta e drumul meu am avut-o în vacanța de vară de dinainte de clasa a 12-a, când am făcut un fel de practică la Ziarul Evenimentul din Iași. Atunci am scris primele mele știri și mi-a plăcut atât de mult încât am știut sigur că o facultate de jurnalism e cea mai bună opțiune pentru mine.
Reporter la Prima TV: cum a apărut oportunitatea
Această oportunitate a venit prin intermediul domnului comentator sportiv Ion Alexandru, pe care l-am avut ca profesor la un curs facultativ în primul semestru de facultate și care a văzut în mine potențialul pe care speram să-l descopere cineva. Încrederea pe care a avut-o în mine atunci, la 19 ani, a contat enorm. Dumnealui m-a ajutat să îmi fac orele de practică cerute de facultate în redacția Prima TV, iar ulterior am primit o propunere de angajare acolo. A fost un vis împlinit și o experiență pe care sigur nu o voi uita. Am învățat extrem de multe în anul petrecut acolo – cum se scrie și se construiește o știre pentru TV, cum să vorbesc în fața camerei, cum să observ mai bine ce se întâmplă în jur. Iar un alt câștig mare sunt oamenii pe care i-am cunoscut prin prisma meseriei, la filmări, profesioniști din domenii diverse cu care am rămas și azi în relații bune.
Din televiziune către PR: cum ai făcut tranziția
La facultate, eu am urmat specializarea Comunicare și Relații Publice, așa că pe măsură ce treceau semestrele aveam tot mai multe materii din zona aceasta. Și începeau să îmi placă tot mai mult. În egală măsură, poveștile prietenilor care mai lucrau în PR sunau destul de bine – evenimente, întâlniri cu presa, pachete de PR, influenceri și un program de lucru mai flexibil. În plus, cred mult că decizia referitoare la carieră trebuie să vină după ce încerci mai multe profesii care îți stârnesc interesul. Și PR-ul îmi aprindea un beculeț pe care am simțit că ar fi păcat să îl ignor.
Perioada de căutări
Recunosc că fac parte dintr-o categorie privilegiată de tineri care nu au fost nevoiți să treacă prin luni de căutări și aplicări la joburi. În cazul meu, oportunitățile au venit de fiecare dată mulțumită profesorilor din facultate care știau ce fel de studentă sunt și care atunci când auzeau că cineva caută să angajeze, se gândeau la mine și mă recomandau cunoscuților. Așa am ajuns și la Brain 4 Strategy, unde interviul cu Ana Maria Diceanu a mers natural, ne-am conectat rapid și mă bucur că m-a considerat o alegere potrivită pentru agenția ei, pentru că știu că e atentă la ce oameni aduce în echipă.
Experiența interviurilor
Cred că ceea ce ajută cel mai mult la interviuri e să fii cât mai sincer, să spui exact ce cauți, ce știi să faci, ce îți dorești să înveți și ce așteptări ai. Să mergi acolo cu toată deschiderea pe care o ai și să convingi angajatorul că poate nu le știi încă pe toate, dar ești dispus și dornic să înveți, să îți dai silința și să crești. Știu că pentru mulți tineri căutarea unui job e o perioadă dificilă, însă îi sfătuiesc să nu își piardă încrederea în ei din cauza unor refuzuri, să meargă curajoși la interviuri și să încerce să se dezvolte cât mai mult – până obțin jobul dorit, să facă practică undeva, să accepte un job care poate nu e perfect, să urmeze un curs, orice care demonstrează că sunt dornici să evolueze și să facă lucruri frumoase. Pentru că îi înțeleg și pe angajatori – nu e ușor să îi spui da cuiva care vine cu un CV gol.
Așteptări vs. realitate
Cred că industria e deschisă pentru juniorii determinați și curioși, care pot să aducă un plus acolo unde lucrează. Dar nu e neapărat și foarte primitoare – ca junior te lovești de multe obstacole la început de drum: auzi în jur că PR-ul va fi înlocuit de AI, nu ești luat în serios și respectat mereu din cauza vârstei și a lipsei de experiență și până îți construiești relații cu jurnaliștii e o cale lungă bătătorită cu multe refuzuri, apeluri și mesaje ignorate.
Înainte să intru în PR, credeam că o mai mare parte din job o reprezintă evenimentele, că jurnaliștii sunt super prietenoși (pentru că eu așa mă purtam cu oamenii din PR când lucram în presă) și că e un domeniu foarte creativ și flexibil. Realitatea diferă puțin, și într-un sens bun, și în unul rău. Pe de-o parte, îmi place că e o mai mare diversitate în task-uri decât credeam, că suntem adaptabili și că e greu să te plictisești de un job ca acesta. Pe de altă parte, presa nu e mereu cea mai deschisă la propuneri (dacă nu sunt contra-cost, desigur), ceea ce-mi îngreunează meseria, iar evenimentele nu sunt chiar în fiecare săptămână (ceea ce e contrar așteptărilor mele, dar nu neapărat ceva rău).
Media relations și social media: cum se completează
Ce fac eu acum e un mix frumos. Media relations rămâne principalul pilon, iar aici învăț și înțeleg cum să lucrez cu oamenii, cu presa, cum să transmit mai departe mesajul unui brand sau al unui CEO și contribui la evenimente. Pe social media, în schimb, e vorba despre noi ca agenție și ce le putem oferi oamenilor care ne urmăresc. În ideea aceasta, chiar recent am lansat un concept nou pe paginile noastre de Facebook și LinkedIn – Brainy Monday – și începem fiecare săptămână împărtășind ceva interesant și util din ce mai citim, ascultăm sau aflăm noi.
Dacă ar fi să mă gândesc la ce am învățat despre comunicare de când lucrez în acest domeniu, prima idee care îmi vine în minte e că oamenii vor să vorbească cu oameni. Cel mai ușor ne publică un subiect un jurnalist cu care m-am și cunoscut „face to face”, cu care am mai vorbit și într-un alt context și care mă recunoaște din zecile de mesaje. Fiindcă pentru el nu mai sunt doar o altă umbră din spatele telefonului, ci un om despre care știe ceva. La fel și pe social media – postările care obțin cel mai bun engagement sunt cele care au poze cu noi sau cu alte persoane, de la evenimente, activări, proiecte unde ne întâlnim.
POV-ul tău: cum arată relația cu presa
Nu știu cum arăta media relations acum 10 ani, dar știu sigur că acum e dificil. E greu să mai câștigi atenția unui jurnalist atunci când subiectul nu e foarte bun. E greu să obții apariții organice, neplătite, acel earned media. Dar cred că relația brandurilor cu presa e în continuare foarte importantă. Creatorii de conținut au rolul lor pe care îl respect și îl consider important, dar presa e despre informații verificate, despre responsabilitate, despre interesul public. De aceea, eu nu cred deloc că mass media se apropie de un sfârșit, ci că devine mai relevantă decât oricând.
Începutul tău: primele proiecte, primele greșeli, primele învățături
Începutul a fost frumos, pentru că am intrat direct în pâine. A doua mea zi de lucru am petrecut-o la o conferință de presă organizată de un client la o pistă de karting, deci am făcut rapid cunoștință cu primii jurnaliști. Am început cu task-uri mărunte, ca să mă acomodez treptat cu meseria: scrierea textelor pentru câteva postări pe social media, pregătirea unui interviu scris pentru un client, pitching pentru câteva subiecte... iar în a doua mea săptămână de job trimiteam deja primul comunicat de presă.
Greșeli am tot făcut și mai fac și acum – cred că e uman. Doar că la început aveau o altă natură. De exemplu, vorbeam cu jurnaliștii într-o manieră strict tranzacțională (eu să le dau comunicatul, ei să îl publice) și nu încercam să mă împrietenesc cu ei. Am înțeles între timp că relațiile sunt de fapt cheia, iar relațiile nu se construiesc așa. De asemenea, luam lucrurile prea personal uneori și mă temeam să nu pun întrebări „stupide”. În astfel de momente încercam să îmi amintesc că am 22 de ani, că e ok să nu știu multe lucruri și că e mai bine să întreb și să învăț.
O zi obișnuitã de muncã
O zi obișnuită nu e chiar un termen de PR. Zilele arată foarte diferit de obicei. Uneori începem ziua cu trimiterea unui comunicat, follow up și crearea raportului de monitorizare a aparițiilor în presă. Alteori pregătesc calendarul social media pentru următoarea lună. Alteori mergem în vizită la un client, pentru statusul săptămânal. Alteori avem eveniment. Și tot așa. Dar îmi place diversitatea asta.
Unul dintre proiectele recente la care am lucrat și încă lucrez este planul de comunicare pentru următoarele luni al unuia dintre clienții noștri, care împlinește 20 de ani de existență în România. Pregătim un mix de comunicare cu activări fizice, apariții în presă, la podcasturi, o conferință de presă și multe altele – iar procesul nu e neapărat simplu. Toate etapele trebuie să aibă sens împreună, să se lege ca într-o poveste și să fie realizabile – ținând cont de resursele disponibile. E o provocare care îmi place și care mă obligă să gândesc cât mai creativ.
Partea grea vs. partea frumoasã
Paradoxal, partea cea mai grea și cea mai frumoasă este interacțiunea cu oamenii, implicit cu jurnaliștii. Cel mai dificil pentru mine a fost și încă este să îi înțeleg: de ce unii nu răspund la apeluri, mesaje sau mailuri, de ce unii îmi vorbesc urât, de ce nu publică anumite subiecte pe care eu le consider de interes, ca fostă jurnalistă la rândul meu. Însă apoi vin evenimentele – unde ne întâlnim, vorbim altfel decât la telefon și îmi dau seama că cei mai mulți dintre ei sunt de fapt persoane faine, cu care pot vorbi despre mai multe lucruri decât comunicatele de presă. Iar asta îmi place cel mai mult – să fiu printre ei la evenimente și să îi cunosc.
Un alt lucru dificil pentru mine a fost și încă este să mă simt împlinită cu ce fac știind că nu mai lucrez pentru interesul public, al tuturor oamenilor, ci pentru interesul unor companii. Mereu mi-am dorit să fac ceva cât mai valoros pentru un număr cât mai mare de oameni și poate nu reușesc încă să văd unghiul prin care fac asta cu meseria mea. Însă și lucratul cu branduri are părțile lui frumoase și sunt într-adevăr momente când companiile fac lucruri pentru public sau oferă informații cu adevărat valoroase, iar eu mă bucur că pot intermedia această comunicare.
Cum ai caracteriza generația ta
Cred că generația mea e una foarte diversă. Suntem tineri curajoși, nu ne e frică să țintim sus, știm să ne cerem drepturile, ne exprimăm liber și suntem foarte adaptabili. Îmi place să cred că suntem mai toleranți decât alte generații și că judecăm mai puțin. Pe de altă parte, cred că suntem și o generație destul de comodă, iar accesul ușor la inteligența artificială doar amplifică asta.
Contrar așteptărilor, nu sunt discrepanțe atât de mari între părerile mele și cele ale colegilor seniori din agenție. Eu știu că sunt alături de ei ca să învăț în primul rând – și probabil 80% din ce înseamnă un job în PR am învățat de la ei, de la cum faci pitching pentru un subiect, la cum se scrie un comunicat sau o invitație. Nu aș spune că eu aduc ceva în plus, ce nu ar avea ei, ci mai degrabă că îi completez prin perspectiva mea, prin ideile mele, prin faptul că înțeleg altfel lucrurile din online și percepțiile tinerilor.
Cum crezi că se va schimba jobul tău în următorii ani
Eu cred că AI-ul nu va omorî niciodată comunicarea. Cum spuneam și mai sus, oamenii vor să vorbească cu oameni. AI-ul poate scrie un comunicat de presă și să îl trimită la o listă de mailuri, dar nu va avea niciodată o relație cu jurnaliștii așa cum putem noi construi. Probabil odată cu trecerea anilor tot mai multe aspecte ale meseriei vor fi automatizate și preluate de AI, dar eu văd în asta ceva bun, un ajutor. Nouă ne rămân gândirea critică, abilitatea de a improviza, de a ne adapta, de a pune lucrurile într-un context mai amplu, de a fi empatici. Cred că cei care știu să facă aceste lucruri nu-și vor pierde joburile. Și, ipotetic, dacă nu va mai exista PR, va apărea cu siguranță ceva înrudit, care să necesite aceleași abilități și spre care vom migra firesc.
Echilibrul muncă - viață personală
E un echilibru pe care pun mare preț. În viața personală încerc să fac cât mai multe lucruri pentru sufletul meu – de aceea merg la sală, petrec timp cu oamenii dragi, ies des la plimbări, scriu în jurnal și am o pasiune pentru descoperit locuri noi din oraș: terase, muzee, parcuri, orice. Țin foarte mult la timpul meu liber tocmai pentru că am și cu ce să mi-l ocup și pentru că aleg activități în acord cu valorile mele. Fără partea aceasta de relaxare nu cred că aș putea performa bine nici când muncesc. Când vine vorba de job, am o etică a muncii și încerc să fac lucrurile cât pot eu de bine. Ca la orice meserie, sunt aspecte care uneori mă stresează și mă pun pe gânduri, iar pe acelea trebuie să învăț să le gestionez mai bine, așa încât să nu iau acasă problemele de la job.
