[Press Room] Diana Oncioiu: Nu va dispărea jurnalismul de profunzime, narativ sau de investigație, jurnalismul care aduce ceva nou la masă, fie că e o exclusivitate sau o abordare nouă sau o soluție

În asaltul mediatic la care suntem supuși din toate colțurile, e foarte ușor să cazi în patima scroll-ului și cât ai zice click îți scapă din vedere că ești ușor manipulat. Mai de un influencer, mai de un jurnalist care a trecut de partea brandurilor, mai de cineva care e mai mult activist decât ziarist. Hai, totuși, să revenim la funcțiile și principiile de bază, de data asta prin ochii jurnalistei Diana Oncioiu.

"Cred că jurnaliștii, mulți dintre ei, au încetat să mai pună întrebări. Alții au considerat că e absolut normal să fie purtătorii de cuvânt ai unor partide sau șefi pe comunicare sau angajați prin ministere pentru o perioadă de timp și apoi apoi să revină la jurnalism", spune Diana.

Jurnalismul înseamnă documentare, verificarea informației, zeci sau sute de telefoane, înseamnă să ieși pe teren să vorbești cu oamenii, să iei reacții sau să vorbești cu specialiști, arată Diana. Iar la final să ai capacitatea de a împacheta totul într-o poveste coerentă pentru public. Va schimba AI-ul modul în care se face meseria asta? Cu siguranță, dar mediile noi nu sunt definitorii pentru ea, atât timp cât va rămâne tipul de jurnalism menționat de Diana în titlul acestui interviu.

Jurnalismul în 2026. O definiție actualizată

Jurnalismul în 2026 se luptă să rămână relevant și asta îl face inventiv când vine vorba de împachetarea conținutuluI. A început să fie utilizat scrollytellingul și la noi, ceea ce pentru subiectele mari e un câștig enorm. Sau pentru materialele care se bazează foarte mult pe date. Știu că trăim într-o perioadă în care totul e pe repede înainte, dar de la un punct încolo asta începe să obosească ochiul, mintea și oboseala aceasta lasă loc pentru jurnalismul care explică, care oferă context, care face selecție în sensul că păstrează ce e de interes public și dă restul la o parte. Nu sunt însă naivă. Jurnalismul trebuie să recâștige publicul obosit, care nu vrea să mai consume deloc presă, care se simte asaltat, sătul.

Cum începe ghidul de supraviețuire al unui jurnalist în 2026

Nu știu dacă e un ghid, dar cred că sunt niște lucruri care cred că ar trebui spuse, (re)amintite și transmise mai departe. Și care pe mine mă ghidează mereu.

Să fii rezilient.
Jurnalismul nu este un concurs de popularitate. Jurnalismul nu te face popular/plăcut. Dimpotrivă, vei fi atacat, înjurat, de cele mai multe ori de fix aceiași oameni care la un alt subiect publicat te felicitau.
Interesul public nu-i același lucru cu interesul publicului. Sau altfel spus, nu faci jurnalism ca să validezi prejudecățile cititorului.
Nu ești om de strategie politică, nu ești salvatorul nimănui. În traducere liberă nu renunți la un subiect pentru că ar avantaja tabăra rea. Nu susții un politician pentru că el va salva țara. Nu ascunzi o informație pentru că ar expune un personaj considerat de public ca fiind bun.
Jurnalistul dă voce celor vulnerabili, nu se așează în barca celor puternici.

Într-o viitoare istorie a presei, ce ai scrie despre capitolul prezent?

Back to basics, acesta ar fi titlul. Sună mai bine în engleză. Bine, nu știu dacă e un titlu care descrie situația actuală sau e mai degrabă un deziderat născut din situația de acum, în care tot mai mulți jurnaliști au uitat despre ce e jurnalismul. Trăim de câțiva ani o deprofesionalizare și decredibilizare a acestei meserii.

În ce stadiu se află presa în momentul de față

Pare să fie într-o continuă căutare. Căutare de soluții pentru a supraviețui sau crește financiar, pentru a implica publicul, pentru a face față asaltului de amenințări și procese din partea celor despre care jurnaliștii scriu, de metode prin care să protejeze conținutul documentat de cel fabricat de inteligența artificială și tot felul de alte căutări. Cred că fiecare perioadă vine cu provocările ei, dar parcă nu au fost atât de multe niciodată.

Care sunt principalele probleme cu care se confruntă

Cred cumva că o parte din probleme reies din răspunsul de mai sus. Bani, resursă umană, lupta cu dezinformarea, relevanța.

Unde simți că jurnalismul a cedat cel mai mult în ultimii ani

Cât timp am la dispoziție? Cred că jurnaliștii, mulți dintre ei, au încetat să mai pună întrebări. Alții au considerat că e absolut normal să fie purtătorii de cuvânt ai unor partide sau șefi pe comunicare sau angajați prin ministere pentru o perioadă de timp și apoi apoi să revină la jurnalism. Alții consideră că e ok să-ți folosești imaginea pe care ți-ai construit-o ca jurnalist pentru a promova produsele unei companii, bănci și așa mai departe. Și mai sunt jurnaliștii care au impresia că rolul lor este să pună și să dea jos președinți, premieri. Ce vreau să spun cu aceste exemple e că jurnalistul a tras atât de mult de principiile care guvernează meseria încât cel care încă le respectă a devenit o excepție. Normalitatea a devenit o excepție.

Care ar fi următoarea mare dispariție din mass-media? Ce nu va disparea?

O să încep cu finalul. Nu va dispărea jurnalismul de profunzime, narativ sau de investigație, jurnalismul care aduce ceva nou la masă, fie că e o exclusivitate sau o abordare nouă sau o soluție.

Cred că datele strânse și interpretate de alții pot fi un indicator, poate nu neapărat unul care anunță o dispariție, dar pe acolo. Potrivit Digital News Report 2026 realizat de cei de la Reuters în 2013 oamenii își luau informația de la TV și de pe site-urile de știri în proporție de 74, respectiv 71. În 2026, site-urile de știri și televiziunile au fost detronate de rețelele sociale.

Cât contează formatul în supraviețuirea profesiei?

Contează, în sensul în care e important, dar nu e decisiv.

Cum influențează noile medii jurnalistice funcția de bază a jurnalismului

Funcția de bază rămâne, ea nu se schimbă, sau nu ar trebui. Jurnalismul explicativ nu a fost inventat de noile medii jurnalistice, de exemplu. El a existat dintotdeauna. Da, noile medii obligă la și mai mult jurnalism explicativ. Verificarea informațiilor e baza oricărui act jurnalistic. Obligația de a verifica nu a fost inventată de noile medii. Ce s-a schimbat însă este contextul. Noile medii au creat cadrul ideal pentru fake news, manipulare. Nu mai este doar despre a verifica ceea ce tu documentezi, e tot mai mult și despre a identifica și demonta falsurile fabricate de alții.

Presiunea algoritmilor

O simt în ideea în care încerc să găsesc modalități/cârlige prin care să mai fac o postare în care să aduc vorba de un subiect documentat. Altfel nu algoritmii mă îngrijorează, ci nevoia de a ajunge la cât mai mulți oameni cu jurnalismul Dela0.ro. Cu acest gând am pornit parteneriatul cu Starea Nației. Am vrut să ducem jurnalismul nostru și pe video, într-un altfel de format. Așa a luat naștere Despicat care are deja în jur de 20 de episoade.

Rețelele sociale au creat iluzia că oricine poate fi jurnalist. Ce înseamnă, de fapt, să fii jurnalist?

Nu oricine povestește pe Facebook ce a văzut sau filmează un eveniment e jurnalist. E martor. Și martorul e important în procesul de documentare a unui subiect. El surprinde însă un moment fără să-i dea context, fără să știe ce l-a generat, fără să ofere informații despre participanți. E important să știm că ceva s-a întâmplat, dar la fel de important e să știm de ce, cine sunt cei implicați, cine sunt cei responsabili și tot așa. Recent am văzut pe rețele o mamă care-și agresa copilul pe stradă. Acela a fost un moment. Tot ce am aflat apoi nu a fost via cei care au filmat, ci prin jurnaliști. Ei ne-au spus care este situația femeii, ce măsuri au luat autoritățile, dacă au mai existat astfel de agresiuni. Tot jurnaliști au vorbit despre ce înseamnă să fii un părinte singur, despre ce servicii oferă sau nu statul.

Jurnalismul înseamnă documentare, verificarea informației, zeci, uneori sute de telefoane. Înseamnă să ieși pe teren să vorbești cu oamenii, să iei reacții, să vorbești cu specialiști, să te uiți pe date, să oferi context și înseamnă să știi ce să faci cu toată această informație. La final e posibil să ai o sută de pagini sau zece ore de filmare. Și aici intervine partea de selecție, de împachetare. Dar hai mai bine să-ți dau un exemplu. Abuzurile sexuale de la Seminarul Teologic din Huși, abuzuri comise de fostul episcop Cornel Onilă și arhimandritul Sebastian Jitaru.

Inițial, în 2017, povestea a fost tratată cancanistic, totul era o bârfă, un zvon, o femeie nebună care zicea vrute și nevrute. Și asta a îngropat subiectul. Nimeni nu l-a luat în serios. Nici măcar justiția. La Să fie lumină (proiect jurnalistic coordonat de Dela0.ro și Centrul de Investigații Media) am luat acest subiect și am făcut cu el fix ce enumeram mai sus. Timp de aproape un an echipe de jurnaliști au fost prezente lunar în județele Vaslui, Neamț, Iași, Galați și alte zone din țară. Împreună cu colegii mei am colindat parohiile din județul Vaslui, am vorbit cu peste o sută de foști elevi de seminar din toate generațiile care au trecut pe la acel seminar. Plus zeci de preoți, părinți. Am consultat rechizitorii, am vizionat ore de înregistrări. Și după prima serie publicată în 2019, am făcut follow-up în 2020, 2021, 2022, 2024, 2025, 2026. 20 de investigații și articole. Jurnalismul nostru a dus la trimiterea în judecată a celor doi violatori în 2020. În 2025 au fost condamnați definitiv la 8 și 15 ani de închisoare.

Avem un președinte care în 2026 a amestecat jurnalismul de investigație, fix pe acest subiect, cu bârfa și informațiile false răspândite de rău voitori și de influenceri. Pentru mai multe detalii recomand acest articol. Îmi dau seama că asta îi poate zăpăci și mai tare pe oameni. Jurnalistul nu e influencer, nu e bârfitorul de la colțul străzii, nu e un cetățean care dă mai departe ceva ce a auzit de la altcineva, nu e un răuvoitor care răspândește zvonuri. Jurnalistul e cel care pentru o frază dintr-un articol sau investigație are în spate un folder de documente care susține acea frază.

Ce principii de bază ale jurnalismului sunt amenințate

Există această tendință de a înlocui interesul public cu interesul publicului. Teama de a nu aborda anumite subiecte pentru că sunt prea controversate și nu mai donează publicul sau scad vizualizarile. Să faci asta înseamnă să trădezi principiile meseriei pe care o practici. Nu mai vorbesc de înlocuit interesul public cu interesele politice/economice ale politicianului/partidului/omului de afaceri/companiei care-și cumpără imagine. Și aici ajungem și la banii publici cu care aruncă, total netransparent, partidele în televiziuni, site-uri de știri, platforme media. E un subiect documentat deja de câțiva ani buni de jurnalistul Cristian Andrei. Că tot vorbeam de reziliență.

Practic adevărul faptelor este înlocuit de adevărul celui care plătește. Jurnalistul nu mai este câinele de pază al democrației, este o unealtă.

Cred că există prea multă opinie, în sensul de dat cu părerea fără vreun pic de documentare, și prea puține fapte în jurnalismul nostru. Și mai cred că avem această tendință de a amesteca jurnalismul cu activismul sau ongismul. Și când asta se întâmplă conținutul e afectat pentru că inevitabil ajungi să fii părtinitor. Jurnalistul e și el un om, cu propriile prejudecăți, lipsuri, nemulțumiri. Dar asta e minunat la jurnalism. Atunci când mergi după fapte cu gândul că o faci pentru a servi interesul public conținutul tău va fi protejat de prejudecățile tale.

Crezi că vom avea parte de slow journalism?

Acum depinde unde ne uităm. Eu cred că avem parte de slow journalism chiar și în România. Sunt așa niște mici oaze, dar ele există. Există acolo unde încă jurnaliștii își iau timp să documenteze, să explice, să abordeze subiecte care nu intră neapărat în zona de actualitate, dar care sunt atât de relevante. Acolo unde jurnaliștii fac follow-up. Cumva acestea au fost principiile care au dus la apariția primelor publicații/platforme independente în anii 2009 - 2011. Și mă gândesc aici la Decât o Revistă. Dela0.ro, Casa Jurnalistului.

Primele tale impresii și reacții când ai testat AI

Prima impresie acum trei ani și ceva a fost de neîncredere și un pic de teamă, și nu teama că ne ia AI-ul joburile. O să explic. În primăvara lui 2023 m-am jucat prima oară cu Chat GPT. Am pornit o conversație pe un subiect. Ce m-a speriat la acel moment era ușurința cu care inventa surse pentru informații care nu erau adevărate. Și insistența cu care le promova ca surse credibile.

Mă joc încă cu sistemele de inteligență artificială. Recent am încercat să văd dacă îmi poate livra o solicitare în baza Legii 544/2001 pe un subiect pe care-l stăpânesc bine. Ideea e că nu am încredere în ce-mi livrează. E defect profesional, nevoia de a verifica fiecare sursă în parte. Dar are legătură și cu faptul că, jucându-mă cu el, am văzut că greșește. E adevărat că în momentul în care îi semnalizez asta se corectează.

Dar ce se întâmplă atunci când nu știi că a greșit și iei de bună informația? Cum te aperi în astfel de situații? Și aici nu mă gândesc la jurnaliști. Nu am scris niciodată un text cu AI și nu-mi bazez documentările pe răspunsurile AI. Asta nu înseamnă că inteligența artificială nu poate ajuta. Ajută deja în automatizarea unor procese. Și asta înseamnă timp câștigat atunci când lucrezi cu baze de date mari, când urmărești site-uri, când vrei să scoți/sortezi informație scrisă sau video.

Ah, și m-am mai jucat pe ceva. Eu am o problemă cu titlurile. Dau cele mai proaste titluri. Dacă materialele mele au titluri bune e pentru că editorul meu Vlad Stoicescu e foarte bun sau pentru că, în puține ocaziii, m-a lovit și pe mine inspirația. Nu a ieșit până acum niciun titlu bun de la AI deși i-am furnizat toate informațiile necesare.

Canale, informații, surse de încredere deplină

Nu știu dacă aș folosi termenul de încredere deplină. Eu consum mult și nu doar din zone de încredere. Și asta pentru că vreau să știu și ce scriu site-urile conspiraționiste, care fabrică falsuri pe bandă rulantă. Citesc tot ce înseamnă presă independentă, sunt abonată la Newsletter-ul Biancăi Oanea - News&Spice, pentru că e un newsletter cu personalitate. Pentru știri urmăresc câteva publicații locale care încă mai fac treabă, pe lângă cele centrale. Pentru știri externe agențiile sunt o sursă bună. Apoi clasicile The Guardian, Der Spiegel, The Atlantic, New York Times, Bellingcat. Ce îmi place să fac e să urmăresc acelașii subiect (merge pe actualitate) cum e abordat în locuri diferite. E un exercițiu foarte bun.

Cum poate supraviețui jurnalismul. De ce e nevoie?

Eu cred foarte tare în ideea că o democrație nu poate exista fără presă. Cred în puterea jurnalismului. Am văzut-o, am trăit-o. Cred în nevoia de a pune încă și încă și încă o întrebare. Cred că cei în poziții de putere trebuie trași la răspundere. Cred că jurnalismul poate face o societate mai bine.