Mai are cineva răbdare să învețe să aibă răbdare? Cu deadline-urile puse, toate, alaltăieri, n-aș prea crede. Dar să rămânem optimiști, că poate 2026 ne pregătește vreo surpriză; alta decât un nou model AI. Unde nu-i răbdare, e speranță. Iar unde sunt ambele, privim cu ochi buni viitorul.
Manuela Gogu, Executive Creative Director Line Agency, privește adaptarea la noile tehnologii ca pe ceva absolut necesar pentru un profesionist care încă vrea să facă treabă într-o industrie pusă la încercare: timpi tot mai scurți de livrare, bugete tot mai mici și o încăpățânare a clienților de a găsi value for money doar în output, nu și în procesul până la el. Dar ar fi ingrat să nu-i mai dăm procesului ce-i al procesului, dat fiind faptul că din el rezultă bazele cu care, astăzi, gpt-urile fac pe deștepții.
Altfel, pentru Manuela, definiția creativității în 2026 a rămas aceeași; doar felul cum o punem în aplicare e diferit: brainstorminguri și mai permisive, propuneri de pitch mult mai bine dezvoltate și o ”hibridizare” a rolurilor tradiționale. Nu e vorba că nu mai e suficient să fii copywriter, sau art, sau video editor, ci e musai să devii curios și pentru alte competențe. Despre viața în agenție, așa cum o știm, dar adaptată la noile vremuri, ne spune Manuela mai jos:























