Și oamenii sunt tot un fel de machine learning, dar unul mai lent, mai asumat și mai creativ, crede Andrei Radu, fotograf, fondator Point Studio. Andrei a ajuns să facă artă la 27 de ani, când intrase deja în publicitate, după mai multe învățături și călătorii prin alte domenii. Toate sunt necesare, până la urmă, în adaptarea constantă la lumea nouă.
Fotografia de food a venit și ca o moștenire de familie: bunicul lui a fost bucătar de curte pentru Regele României. Când a ajuns să fotografieze preparate, și-a dat seama cât de multă meserie se pierde din vedere. Efort, migală, tehnică și artă care stau, de altfel, și în spatele fotografiei de food. A pornit Point Studio cu un prieten, în 2010, când fotografia de food era la început în România.
"Cea mai puțin cunoscută provocare nu e tehnică, e de percepție: mulți clienți încă nu înțeleg de ce o poză de food cere atâta pregătire — de ce durează mai multe ore, de ce e nevoie de un food stylist, props, un studio. Am simțit asta prima dată de la bucătari, chiar experimentați, care nu înțelegeau că ce arată bine în farfurie nu o sa arate automat bine și pe cameră", spune Andrei.
Dar acum, clienții vor bun și repede. AI-ul aduce și el standarde noi de viteză și perfecțiuni imposibile. În ce fel integrează noile instrumente în munca lui, cum se reconfigurează valoarea imaginii, ce va dispărea, care sunt reperele în lumea fotografiei în 2026, povestește Andrei după cum urmează:
De la început: Cum și de ce ai ales fotografia
Poate că pare un clișeu, însă în copilărie am avut șansa să pun mâna pe aparatul foto al nașului meu — genul acela de om, inginer, dar cu veleități artistice, care picta, modela și făcea design de mobilier încă din anii '80 — și alături de el am început să mă îndrăgostesc de fenomenul ăsta ciudat de a opri timpul și a crea ceva din asta, nu doar o amintire.
Cum a evoluat relația cu fotografia
Nu am fost un prodigy, însă m-am apropiat de zona artei și am încercat să merg la liceul de arte plastice din Brașov, eu fiind din Sinaia, dar ai mei au considerat cumva că e prea mult pentru vârsta aceea. Mai târziu, în anul doi al facultății de Mediu din Cluj, am vrut să renunț și să mă înscriu la Foto Video în Cluj, dar m-am lovit din nou de refuzul părinților. După un master tot în Cluj, am ajuns să fac artă abia la 27 de ani, când deja intrasem în publicitate. Poate că așa a fost să fie. Am avut astfel șansa să studiez arta la o vârstă la care să pot să înțeleg mai bine lumea și chiar și pe mine, și pentru că nu am avut niciodată relaxare financiară necesară pentru a crea doar artă, am ales să fac și fotografie de produs și publicitară.
Credit Foto: Andrei Radu
Învățături
Am învățat că mereu ai ceva nou de învățat, că niciun click nu e ca celălalt, chiar dacă uneori e la doar 1/125 dintr-o secundă distanță față de cel dinainte. Că mereu trebuie să te adaptezi și că niciodată nu voi fi mulțumit de fotografia făcută ieri.
Ce ai descoperit despre tine și despre oameni
Despre mine - că aparatul este singurul lucru de care nu mă voi plictisi niciodată și că fotografia mi-a furat sufletul. Iar despre oameni, sau poate despre societate în general - că fotografia nu le fură sufletul, ci îl păstrează, ca adevăr, ca să nu uite cine au fost și cum au evoluat.
Povestea Point Studio
Point Studio n-a început cu un plan de afaceri, ci cu un prieten din facultatea de arte și o idee, în 2010. Actele au venit abia în 2013. El nu mai e în domeniu de ani buni; eu, da - în același studio, de data aceasta localizat în Casa Presei, cu alt coleg, Damian, ca să continuăm aceeași poveste.
Începutul pe piață
Ironia e că primul nostru proiect mare nu ne-a plătit niciun leu — o carte cu preparate culinare românești, pentru Adevărul Holding, care a intrat în faliment înainte să vedem vreun ban. Dar imaginile alea au ajuns acolo unde banii n-ar fi ajuns: ne-au propulsat pe o piață aproape sterilă la vremea aia — fotografia de food, în România, era practic un teren relativ gol.
Credit Foto: Andrei Radu
Provocări
Păi e una singură — să se susțină. Din pandemie, joburile de studio au scăzut drastic, iar piața s-a diluat din două direcții deodată. Pe de-o parte, social media, unde cantitatea bate calitatea: ai nevoie de postări dese, iar influencerii cu urmăritori mulți ajung să facă mai multe fotografii decât fotografii. Pe de altă parte, echipamentul s-a ieftinit, și piața asta a devenit brusc accesibilă pentru oricine vrea să o încerce. Dar un aparat, ieftin sau scump, nu face diferența — o face cine e în spatele lui. Și acolo e, de fapt, win-ul pe termen lung.
Credit Foto: Andrei Radu
Cum ai ales segmentul de food
Nu a fost o alegere conștientă — cred că era în sânge. Bunicul meu a fost bucătar de curte: mai întâi pentru Regele României, apoi pentru Ceaușescu. Fusese format de Iosif Strajman, care la rândul lui fusese elevul lui Escoffier — omul care a scris prefața primei ediții a Larousse Gastronomique și a publicat, în 1903, Le Guide Culinaire. Așa că, undeva în spate, e o linie directă până la bucătăria clasică franceză. Când am ajuns eu, mult mai târziu, să fotografiez preparate, am realizat cât de multă meserie reală se pierde din vedere — și am rămas acolo.
Credit Foto: Andrei Radu
Ce provocări presupune fotografia de food, mai puțin știute
Cea mai puțin cunoscută provocare nu e tehnică, e de percepție: mulți clienți încă nu înțeleg de ce o poză de food cere atâta pregătire — de ce durează mai multe ore, de ce e nevoie de un food stylist, props, un studio. Am simțit asta prima dată de la bucătari, chiar experimentați, care nu înțelegeau că ce arată bine în farfurie nu o sa arate automat bine și pe cameră. Cred că e la fel și azi: oamenii văd că poza de pe iPhone nu e ce speraseră, dar tot presupun că problema e camera, nu munca din spatele ei.
Credit Foto: Andrei Radu
Dileme de fotograf în 2026
Dilema mea e cum rămân fidel unui standard pe care puțini mai vor să-l plătească, fără să mă transform, din reflex de supraviețuire, în exact genul de producție ieftină și rapidă pe care o critic.
Piața cu bune și cu rele
Extrem de volatilă, foarte fragilă, tocmai din cauza trendurilor care prind la noi. Mi se pare că România este lovită de superficialitate în orice domeniu și căutăm soluții rapide și ieftine, fără să ținem cont de triunghiul producției, cum îi spun eu. Nu se poate face nimic repede, ieftin și bun — poți compromite doar una din cele trei variante. Vrei repede și bun, va fi scump. Vrei mai ieftin și bun, dar realizarea va fi lentă, iar acest lucru se reflectă tot în costuri, fie de producție, fie de întârziere pe piață. Aici a apărut social media, fix în nișa asta unde oamenii petrec un timp scurt și nu caută sau nu au pretenția la calitate.
Credit Foto: Andrei Radu
Clienții: cum s-au schimbat dorințele și cerințele
Cerința care s-a schimbat cel mai mult nu e ce vor, ci cât vor dintr-o singură ședință. Înainte, un shooting scotea un rezultat — o poză, un catalog. Azi, același buget trebuie să dea conținut pentru Instagram, ambalaj, site, reclamă, toate deodată. Practic, clienții nu mai cumpără o poză, cumpără un sistem de conținut. Doar că sistemul ăsta e, de cele mai multe ori, superficial — mai degrabă comparabil cu un meniu de regim, cu porții multe și repetitive, față de un meniu degustare cu stele Michelin, gândit să schimbe percepția și să aducă ceva nou la fiecare fel.
Cum a schimbat social media estetica fotografiei de food (și nu numai)
Păi, dacă ne gândim că astăzi se construiesc aparate care au ca format standard portret… Social media a schimbat nu doar estetica, ci și tehnica, și toată abordarea în sine. Clienții, și aici vorbesc de 99% dintre ei, spun: ok, e bună poza de ambalaj, dar facem ceva și pentru social media.
Momentul în care ți-ai dat seama că AI-ul va schimba modul în care oamenii se raportează la imagine
Când a apărut instrumentul "generative fill" în Photoshop, iar prescurtarea AI nu mai însemna Adobe Illustrator în limbajul publicitarilor cu care stăteam de vorbă.
Efectele AI în fotografie
Totul pare la îndemână. Clienții au impresia că pretențiile firești pentru fotografia clasică sunt exagerate — „păi o facem cu AI mai bine” —, fără să înțeleagă că un produs bun de AI poate costa de multe ori la fel sau chiar mai mult, și că de cele mai multe ori acolo nu va fi produsul lor, ci unul generic.
Cred că mai mult decât costul, s-a schimbat ritmul la care se ancorează clienții. Văd cum AI-ul scoate zece variante într-un minut și ajung să se întrebe de ce un shooting real durează o zi, nu cinci minute - fără să realizeze că acolo compari o schiță cu un produs finit.
Adaptarea
Am încercat mereu să abordez fotografia cât mai clasic - simplu, dar nu simplist - ceea ce nu e deloc ușor. Am fugit de multă postprocesare nu pentru că nu funcționează, ci pentru că produsul meu e fotografia, nu o imagine reconstruită din straturi. Și de-aici vine, de fapt, relația mea cu AI-ul: îl folosesc ca scenograf, sau ca om de postprocesare - practic un asistent nou în echipă - ca eu să rămân concentrat pe ce mă interesează cu adevărat: fotografia.
Ai integrat AI în procesele de muncă?
Da, normal - mai ales pe partea de pregătire a ședințelor foto sau a joburilor video, unde a devenit „personajul” care ajută la storyboard-uri și scripturi.
Nu îl folosesc în găsirea conceptului creativ - mi se pare că abordează lucrurile foarte mecanic și deloc rafinat. Totuși mă ajută mult și în procesul de selecție al conceptelor, pe baza unor statistici pe care le pot avea la un click distanță.
Vom ajunge la campanii în care produsul fotografiat nu a existat niciodată în fața unei camere?
Cred că s-a ajuns deja, dar, într-o formă sau alta, acel produs e un dummy pe baza căruia se construiește ulterior produsul real — e o imagine idealizată extrem, nu una reală.
Când AI-ul vine cu imaginile unei lumi perfecte: care sunt consecințele?
Pot fi multe efecte. Primul e unul negativ — poți influența oamenii prezentând o realitate falsă. Dar, în consecință, oamenii devin reticenți la imaginile fake și „prea perfecte” și vor căuta imagini reale — iar noi asta oferim, normal, aplicând bineînțeles „filtrul” idealizării, atât de necesar în industria publicității.
Ce cumpără un client de la un studio foto în 2026
Aș vrea să cred că expertiza, care s-ar traduce printr-un cumul de experiență, know-how și studiu în domeniul fotografiei. Dar, de cele mai multe ori, clienții caută să realizeze, fără prea multe abateri, rodul imaginației lor, care, din păcate, uneori nu este cel mai satisfăcător produs, nici vizual, nici ca eficiență, într-o piață foarte aglomerată de banalitate și kitsch.
Ce parte a pieței crezi că va dispărea prima
Cred că zona de storyboard și schițe, care nu necesită neapărat o creativitate debordantă, ci mai mult o exprimare vizuală simplă a unei idei.
Cum se redefinește valoarea fotografiei în era AI
Încă nu am un răspuns clar la asta, dar, luând-o cumva invers: momentan suntem obligați să spunem ce imagini sunt realizate cu AI, și cred că în curând și în ce procent. Deci valoarea fotografiei realizate cu mijloace clasice cred că va crește.
Reperele tale
Fiindcă am terminat o facultate de artă, tind să mă agăț de piața asta de artă, unde coexistă cumva lucrările conceptuale și cele care țin de zona de manualitate și tehnică. Cred că, dacă reușești să combini aceste două elemente, poți avea succes pe orice piață, iar astăzi AI-ul te poate ajuta mult să cauți și să identifici concepte care funcționează și să rafinezi procesele de producție.
Ce valorează mai mult
Clar naturalețea și tehnica bine folosită, asumarea imperfecțiunilor pentru a câștiga într-o piață care e „lipsită de greșeală”.
Peste cinci ani, când intri în studio, ce crezi că va fi complet diferit?
Eu. Mereu fotograful - e musai să te schimbi, să te adaptezi și să vii în întâmpinarea nevoilor clienților. Și noi suntem tot un fel de machine learning, dar unul ceva mai lent mai asumat și mai creativ.
