Creativul Mihai Coliban prevede un viitor monoton pentru publicitate: istoria si preistoria comunicarii vor convietui pasnic.
Recent, colegul Christophe zicea zimbind complice: "Noi n-o sa iesim niciodata la pensie, eu sau tu". Oricit de frumos ar suna, nu pot fi de acord. Dupa o vacanta de 3 saptamini in tot mai decazutul Bucuresti, ma incearca o revelatie: publicitatea e doar o meserie ca oricare alta. Incepe si se termina, functioneaza, are un loc in societate.
Asa cum generatii de publicitari capitalisti au facut-o deja si nu s-a crapat pamintul, sansele ca si eu sa ma ridic de la birou, intr-o zi, si sa nu ma mai intorc sint destul de mari. Voi avea idei geniale pe care nu le voi spune nimanui.
Ma vor enerva spoturi proaste si layouturi urite, dar n-o sa-mi mai pese. Pentru ca abia astept sa ies la pensie din publicitate.
Joaca inconstienta cu mintile si buzunarele oamenilor sau ale clientilor e placuta, dar, sa fim seriosi, nici un creativ sau strateg nu-i mistuit de porniri creatoare de neoprit. Nu sintem Antonioni sau Bergman sa murim cu aparatul de filmat pe umar. Noi, mai degraba, rezolvam probleme de marketing.
Publicitatea? Complet lipsita de cea mai firava urma de glorie. Am tot zis ca publicitatea poate schimba lumea, ca trebuie sa crezi asta pentru a face lucruri marete. Alexandru cel Mare a schimbat lumea. Columb, Da Vinci, Edison, Darwin. Noi, da, putem face dintr-un suc cu gaze simbolul unei generatii sau dintr-un sandvis cu carne tocata o legenda.
