Rezultate cautare
Cele mai valoroase inițiative sociale înscrise în competiția Gala Societății Civile vor fi premiate pe data de 11 iunie a.c., la Ateneul Român
Flavius Ilioni (Timisoara Refugee Art Festival): Construim poduri intre comunitatile de refugiati si cele locale, prin arta
[PR-ul fata cu reactiunea] Raluca Mihalachioiu si Simona Dan (The Public Advisors): Ne transformam in consultantii 'that never sleep' sau, cine stie, poate introducem lucrul in schimburi
[PR-ul fata cu reactiunea] Rares Petrisor (Media Pozitiv): De multe ori, brandurile vor ceva, iar comunicatorilor le iese altceva. Până la public, te mănâncă „specialistul”
[Branduri spre sport] Traian Traicu (BRD): Simpla aplicare a unor ”abțibilduri” pe marginea terenului sau în transmisiunile televizate ale unor evenimente ajută într-o măsură prea mică
Adina Manta, despre miturile și recâștigarea creativității: Nu mai ține doar de domeniul geniilor, artiștilor ci ține de domeniul cotidianului, este un must pe care toți trebuie să-l avem și să-l performăm în toate aspectele vieții noastre
Daniel Mihalcea și Andrei Turenici (Daniel&Andrew): Designerul ar trebui să fie mai atent la cum gândește copywriterul sau la cei care fac strategia
[Între scenarii] Răzvan Badea: Nu s-a înțeles ce am vrut din primul scenariu, oamenii au venit cu tot felul de analize despre violența în școli, așa că pentru al doilea am scris o poveste ambiguă
[Pasionat de bunătățuri] Cristian Preotu (Le Bistrot Francais): Satisfacția cea mai mare vine când oaspeții se întorc cu drag, ca acasă
[Artiști fontiști] Tudor Banciu: Nu văd niciun motiv să ne raportăm la o piață locală când vine vorba de fonturi
[Business de concert] Edy Chereji (UNTOLD & NEVERSEA): La prima editie a festivalului am pornit cu un buget de 5 milioane de euro; anul acesta, va trece de 10 milioane
[Între scenarii] Doina Ruști: Nu ai nevoie de o școală specială pentru a scrie scenarii, ci de motivație și viziune sintetică








![[Creative Startup] Cum arata educatia ca forma de joaca avansata](https://media.iqads.ro/2018/05/collageeematico-cover-410.jpg)




![[Cum sa promovezi binele] Lungul drum pana la zambete](https://media.iqads.ro/2018/05/collage30-cover-410.jpg)



![[Brieful de la primarie] Laura Ristea & Alin Tămășan: Abia s-a nascut ideea de logo in spatiul public. Speram ca urmatorul oras sa isi dea seama ca nu stie ce face si sa ceara ajutor.](https://media.iqads.ro/2018/05/collage24-cover-410.jpg)









