După douăzeci și cinci de ani de societate liberă de consum, putem discerne. În anii nouăzeci și pragul noului mileniu, tendința predominantă în mass-media oficială era de un anticomunism bățos și strident. În preajma noului mileniu "s-a dat liber" la nostalgie: au fost acceptate ca firești și legitime amintirile românilor simpli despre traiul calm, sigur și previzibil din epoca socialistă.
Figura lui Ceaușescu a basculat și ea în răstimp, de la "sinistrul dictator" din primii ani nouăzeci la "brandul Ceaușescu", disputat în anii din urmă pentru valoarea pe care a capitalizat-o în conștiința consumatorilor.
După cum am mai spus, publicitatea ține seama deopotrivă de politica "de sus" și de părerea simplilor consumatori, încercând să le împace și să le armonizeze. Așa se face că, imediat după deschiderea din 1990, reclamele încep să exploateze amintirea ambiguă, proteică, a celui care era numit cu familiaritate Nea Nicu sau Ceașcă: este cazul spotului pentru noua sticlă de Pepsi, cel în care "un litru" îi suna "Nea Nicu" unui Sandu Bindea mai tare de urechi.
