Staropramen lanseaza un nou concept de shopping: cumparaturi cu cantec. Clientii hypermarketurilor pot testa primul pian care te serveste cu bere si primul raft muzical

Staropramen lanseaza un nou concept de shopping: cumparaturi cu cantec. Clientii hypermarketurilor pot testa primul pian care te serveste cu bere si primul raft muzical

In perioada 29 septembrie – 8 noiembrie, Staropramen, berea care a cerut mai mult de la gust, ii indeamna pe clientii hypermarketurilor Carrefour, Cora si Auchan sa incerce o noua experienta de shopping, pe acordurile muzicii piano bar-ului si raftului muzical Staropramen.

Pentru ca fac parte din rutina noastra zilnica sau saptamanala si pentru ca, de cele mai multe ori, cumparaturile presupun liste, planificare, decizii, trafic sau aglomeratie, Staropramen isi propune sa arate ca, prin intermediul muzicii, majoritatea experientelor si contextelor pot fi transformate, fara prea mult efort, in unele placute si relaxante, de care sa ne putem bucura.

 

"Daca in ultimii 2 ani, Staropramen a fost unul dintre principalii parteneri ai marilor evenimente culturale, aratand ca este berea destinata celor care au cerut mai mult de la gust, carora le face placere sa o savureze alaturi de o carte, o muzica, o piesa de teatru sau un film de calitate, anul acesta, pentru campania de modern trade, ne-am propus sa aducem o parte din experienta de la festivaluri – de ce nu? – in mijlocul cumparaturilor. Si pentru ca experienta Staropramen incepe inca din magazine, am asezat muzica de jazz la raft si pianul pe culoarele magazinelor, in intampinarea unei atitudini cat mai destinse a clientilor. Speram ca sesiunea de shopping sa fie astfel mai placuta si asteptam cu nerabdare sa vedem reactiile consumatorilor", a declarat Teodora Agafitei (brand manager Staropramen).

 

Campania neconventionala, desfasurata in Bucuresti si in mai multe orase din tara, va oferi celor aflati la cumparaturi in magazinele selectionate, experiente muzicale inedite, prin intermediul piano bar-urilor si rafturilor muzicale inovatoare.

Astfel, in urma interpretarii unor melodii celebre, sub directionarea clapelor luminoase ale pianului, artistii amatori vor putea savura gustul cu personalitate al berii Staropramen ce va curge in pahare direct din dozatorul pianului.

Totodata, in magazine selectionate Carrefour si Cora, o maneta similara unei cutiute muzicale va fi amplasata la capatul raftului iar aceasta, odata activata, va genera miscarea liniara a unei penite speciale. Penita va atinge rand pe rand sticlele Staropramen asezate pe raft, compunand astfel o melodie anume: un mix neconventional intre sunetul autentic produs de atingerea usoara a sticlei si ritmuri de jazz.

 

 

"Staropramen este berea care a aparut din dorinta cuiva de a face lucrurile altfel, creand astfel o traditie de 150 de ani de maiestrie in prepararea berii. E, la drept vorbind, berea care a cerut mai mult de la gust si, implicit, brandul care continua sa ceara mai mult de la gustul experientelor din jur. Ei bine, o bere atat de exigenta cu sine, nu poate decat sa ofere experiente inedite celor care o prefera iar pianul si raftul muzical reusesc sa duca experienta Staropramen la un nou nivel, de data aceasta in retail", a declarat Claudiu Dobrita (Creative Director FCB Bucharest).

 

"Sa lucrezi pe un brand ca Staropramen si sa ai constant sansa de a vorbi cu un public educat, care poate aprecia gustul si calitatea unei beri, este deopotriva un avantaj si o placere. Si exact aceasta placere cu care noi gandim fiecare proiect special o regasim si pe chipul consumatorilor nostri, de fiecare data cand ii surprindem cu ceva nou. Pe noi ne-a incantat sa ne punem ideile in practica in cadrul acestui proiect. Pe ei, consumatorii, speram sa ii incante pur si simplu.", a adaugat Andreea Golban (Senior Copywriter FCB Bucharest).

 

Cei care isi vor incerca talentul muzical si care vor achizitiona o bere Staropramen vor primi in plus o specialitate Staropramen (Dark, Granat sau Nefiltrata), iar la achizitia a sase beri, vor primi un pahar Staropramen.

 

Prin platforma de culturetainment a brandului, precum si prin intermediul platformei de continut online oamenisigusturi.ro, Staropramen este un sustinator activ al evenimentelor culturale din zonele de film (TIFF), teatru (Undercloud, Festivalul International de Teatru de la Sibiu, FEST(IN) pe Bulevard) si muzica (Jazz in The Park), invitandu-i pe cei care apreciaza un eveniment cultural, sa ii savureze gustul la adevarata lui valoare.

In luna mai a acestui an, Staropramen a anuntat noul design al sticlei si al etichetei, atat pentru berea blonda, cat si pentru cele 3 specialitati: Staropramen Dark, Staropramen Unfiltered si Staropramen Granat. Embosul sticlei, modernizarea logo-ului, precum si noile etichete emblematice, pozitionate pe gatul si corpul recipientului, subliniaza gustul cu personalitate al celor 4 sortimente Staropramen, savoarea intensa garantata de ingredientele alese ale unei retete cu traditie de aproape 150 de ani, precum si statutul premium al brandului.

 

Echipa campaniei:

Din partea Staropramen: Teodora Agafitei, Brand Manager Staropramen, Adina Tanase, Junior Brand Manager Staropramen, Ioana Albu, Digital Communication Manager Bergenbier S.A.

Din partea FCB Bucharest: Claudiu Dobrita, Creative Director, Andreea Golban, Senior Copywriter, Emanuel Borcescu, Senior Art Director, Irina Tanase, Junior Copywriter, Florin Ciobanu, Head of Digital, Oana Mita, Account Director, Lucia Rudaci, Account Executive, Marian Enache, BTL Project Manager, Alina Jijau, Senior PR Manager, Iulia Stanescu, Production Manager.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

FCB Bucharest

Cu o istorie si o experienta de peste 140 de ani in domeniul comunicarii, reteaua globala FCB include 150 de agentii in 90 de tari, avand peste 8.000 de angajati si este parte a Interpublic Group of Companies. In... vezi detalii »

Sectiune



Related