Fii și tu ca o mamă pentru prietenii tăi și spune-le tare și răspicat: Fără alcool la volan

Fii și tu ca o mamă pentru prietenii tăi și spune-le tare și răspicat: Fără alcool la volan

Povestea unei campanii inițiate de Asociația Berarii României, semnată de WOPA

August.
Luna vacanțelor și a ieșirilor la terasă cu prietenii.
Asociația Berarii României susține într-un mod original comportamentul responsabil la volan prin campania “O mamă la nevoie se cunoaște”, semnată de WOPA.

De-a lungul anilor, problema accidentelor rutiere produse pe fondul consumului de alcool la volan a fost adresată prin tot felul de inițiative de responsabilizare, în majoritatea acestora fiind vizați direct conducătorii auto. Deși în mod normal fiecare dintre noi știe că este atât ilegal, cât și riscant să conducă după ce a consumat alcool, totuși, sub imperiul momentului pot fi luate decizii care să ne aducă în situații riscante. De aceea, soluția pe care am identificat-o a fost să vorbim nu doar cu persoana de la volan, ci cu cei din jurul ei, cei apropiați, care îl pot influența direct sau indirect să ia decizia de a nu se urca la volan după ce a băut. 

Insight-ul creativ a venit să completeze perfect abordarea strategică: nicio persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice nu s-ar urca la volan atunci când propria mamă ar fi de față.

Astfel, campania a fost construită în jurul personajului principal vizat – prietenul, care își asumă într-o manieră amuzantă rolul de mamă cicălitoare, dar ocrotitoare, transmițând un mesaj simplu, dar ferm: Fără alcool la volan! 

 

“Promovarea unui consum responsabil de alcool este o preocupare constantă a Asociației Berarii României, încă de la înființare. Suntem permanent interesați să informăm cât mai eficient consumatorii despre situațiile în care pot apărea riscuri asociate consumului de alcool, așa cum este cazul șoferilor care decid să conducă după ce au băut.

Tocmai de aceea ne-a plăcut soluția originală cu care WOPA a rezolvat brieful nostru, puterea campaniei venind atât din maniera inedită prin care reușește să capteze atenția privitorului, cât și din faptul că fiecare dintre noi se poate regăsi oricând în rolul prietenului care insuflă un comportament responsabil în jurul lui. Prin această abordare curajoasă ne dorim să ajutăm la conștientizarea influenței pozitive reale pe care o putem avea unii asupra celorlalți, astfel încât să ne putem bucura de momentele plăcute petrecute împreună, la o bere.” declară Julia Leferman (Director General Asociația Berarii României).

 

Campania a debutat la jumătatea lunii august în mediul online, cu primul spot video dintr-o serie de materiale ce spun simplu și empatic povești de la bere ale prietenilor ce se transformă în mame de ocazie, cu tot arsenalul din dotare: Ai mâncat? Nu ți-e frig? Când îmi faci un nepoțel? sau Ori îmi dai cheile, ori îmi faci un nepotel! 

 

“Ne-am dorit o campanie cu componentă socială puternică (participarea activă la transmiterea mesajului de conștientizare a fiecăruia dintre noi), iar alegerea lui Alex ca endorser și ambasador al campaniei vine să contureze ideea creativă în execuții pe cât de spumoase, pe atât de reale, din viața de zi cu zi, transpuse în spoturi de către Alex cu extrem de mult umor.” declară Sandra Bucur (Account Director WOPA, coordonator al proiectului din partea agenției).

 

Campania va fi în continuare derulată în mediul digital printr-o serie de spoturi video și prin dezvoltarea unui filtru Facebook prin intermediul căruia utilizatorii se pot transforma în “mamă” pentru prietenii lor și pot transmite mesajul mai departe prin intermediul rețelei sociale, dar și offline prin materiale de promovare la punctul de vânzare sau acțiuni în trade.

 

Echipa de “mame” care a contribuit la dezvoltarea campaniei:

Din partea ASOCIAȚIEI BERARII ROMANIEI 

Julia Leferman – Director General
Raluca Niculae – PR Manager

Din partea WOPA

Ileana Serban-Parau – Head of Strategy
Andrei Deleanu – Copywriter
Mihai Gheorghiu – Senior Art Director
Robert Neacșu – Graphic Designer
Silvia Avramescu – Social Media Manager
Mihaela Giurca – Client Service Director
Sandra Bucur – Account Director
Loredana Paraschiv – Account Executive

Cu sprijinul “mamei” oficiale a campaniei - Alex Cotet și al Sector 7
Regie: Alex Cotet & Roxana Andrei
Imagine: Laurentiu Răducanu
Producători: Roxana Andrei, Cosmin Dogaru
Editing: Alexandru Radu                 

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


WOPA

Suntem independenti.Nu vorbim tot timpul frumos, dar vorbim liber. Suntem locali.Poate nu avem director de creatie „din occident”, dar avem unul nascut in Colentina, care face publicitate de 16 ani,... vezi detalii »

Sectiune


Comentarii

Mihai Gheorghiu
acum 5 ani
O sa ma uit pe certificatul de nastere sa vad cum dracu' ma cheama. Tineam minte ca Gheorghiu, dar poate s-a mai schinbat ceva in toti anii astia. Ca na la romanii se tot schimba lucruri.


Branded


Related