Diana Tănase (Mastercard România): Un logo simplificat este automat mai puternic și poate fi utilizat cu ușurință în orice mediu

Diana Tănase (Mastercard România): Un logo simplificat este automat mai puternic și poate fi utilizat cu ușurință în orice mediu

Săptămâna trecută, în cadrul Consumer Electronics Show din Las Vegas, compania Mastercard anunța că urmează să renunțe la numele de brand în favoarea imaginii celor două cercuri suprapuse, identitate vizuală cu un istoric de peste 50 de ani. Noua identitate se înscrie în trendul simplității în design care, dincolo de estetic, aduce avantaje funcționale în contextul dinamic al peisajului digital. Diana Tănase (Marketing Manager, Mastercard România) vorbește mai jos  despre procesul de implementare a noii identități, care ar urma să fie finalizat în vara lui 2020.


Inceputuri #denepretuit

 

Contextul simplificării

În continuare Mastercard conduce transformarea digitală, astfel că identitatea vizuală nu putea fi o excepție. Companiile de pretutindeni lansează produse și servicii digitale, iar cumva acest fapt ne obligă să devenim din ce în ce mai relevanți și dinamici ca brand.

Ne-am dorit să avem o siglă ușor de utilizat pe toate platformele digitale, canalele de retail și dispozitivele conectate. Mai mult decât atât, trăim într-o lume în care comunicarea nu se mai rezumă doar la cuvinte și observăm cum, din ce în ce mai mulți dintre noi, adoptăm simbolurile ca parte a limbajului folosit nostru de zi cu zi.

Însă, înainte de schimbarea propriu zisă, am derulat, pe parcursul a 20 de luni, o cercetare amplă pentru a ne asigura că persoanele pot recunoaște brandul Mastercard chiar și în absența numelui.

Și, cum rezultatul a fost fantastic – 80% dintre oameni au recunoscut instantaneu simbolul Mastercard - ne-am simțit pregătiți să facem acest pas în evoluția brandului nostru.

 

Trendul simplității în designul identităților de brand

Cum spune și Robert Browning, less is more, iar noi nici că puteam fi mai de acord cu el :) Beneficiile sunt nenumărate. Un logo simplificat este automat mai estetic, mai puternic, și poate fi utilizat cu ușurință în orice mediu. Nu mai este o noutate că principala modalitate de informare și de comunicare este telefonul, care, între timp, a devenit și prietenul nostru cel mai bun.

Spre exemplu, dacă mă uit la raportul generat de telefonul meu, imediat aflu că interacționez cu el 5 ore și îl deschid de aproximativ 150 de ori pe zi. Ce înțelegem de aici? Că este foarte important ca ceea ce vad să fie potrivit atât din punct de vedere estetic, cât și din prisma conținutului, astfel că brandurile, deci siglele acestora, trebuie să se comporte accordingly.

Însă, mai important decât atât este că poate fi mult mai ușor de recunoscut și, implicit, mai ușor de memorat, iar asta se întâmplă pentru că mintea este capabilă să îl proceseze mai repede și mai eficient.

 

Implementarea pe plan local

Atât implementarea pe plan local, cât și cea pe plan global vor fi făcute într-un ritm normal de business, astfel că provocările pentru toți partenerii noștri au fost reduse la minim.

Deocamdată, schimbarea nu trebuie să aibă loc imediat, ci treptat, până la 1 iulie 2020, moment în care vom include noul simbol pe toate materialele nou create (carduri, materiale de marketing etc). Bineînțeles că, acest lucru nu este valabil și în mediul digital, acolo unde tranziția poate fi considerabil mai ușoară.

Vom începe tranziția la simbolul Mastercard prin intermediul unei serii de inițiative de marketing, desfășurate de-a lungul acestui an. Și, așa cum am spus, partenerii noștri pot face trecerea, treptat, la noul logo.

 

Performanță. Obiective

Simbolul Mastercard păstrează acea fundație iconică, imposibil de confundat, însă urcă o treaptă pe scara simplității, modernității și flexibilității, 3 elemente atât de necesare într-o lume digitală.

Din perspectiva așteptărilor, ne dorim ca toți consumatorii să memoreze și să recunoască cu ușurință noul simbol, dar mai ales, să asocieze instant cele două cercuri interconectate atât cu experiențele priceless, cât și cu plățile simple, rapide și sigure.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Dosare editoriale

Sectiune

Dictionar



Related