Gustă din trăirile românești – noua campanie Lidl România și Mullen pentru gama de produse Cămara Noastră

Gustă din trăirile românești – noua campanie Lidl România și Mullen pentru gama de produse Cămara Noastră

Micul dejun din copilărie cu unt proaspăt, cina după timpul de joacă, după care urma negreșit desertul pregătit în casă, pachetul cu mâncare de la părinți din timpul facultății și mesele în familie de sărbători, cu multe bucate tradiționale, sunt câteva dintre amintirile pline de gusturi și arome intense, pe placul nostru, al românilor. Aproape toate amintirile frumoase pe care le avem sunt legate de felurile de mâncare românești.

De la această idee pleacă cea mai nouă campanie realizată de Mullen pentru Lidl România, iar anul acesta, Cămara Noastră, marcă proprie, realizată exclusiv cu furnizori locali, ne invită să gustăm din trăirile românești printr-o nouă producție video savuroasă.

Conceptul noii campanii ne transpune din prezent în mijlocul celor mai dragi amintiri. Astfel că, în toiul unei mese în familie, fiecare gust și aromă găsite în bucatele românești aflate pe masă ne duce într-o călătorie printre cele mai speciale momente din trecut cu ajutorul unor personaje realizate în stilul etichetelor Cămara Noastră și animate în stil stop motion. Personajele paper cut ilustrează diferite trăiri: de la aventurile copilăriei pline de chicote în spatele blocului, la zilele mai friguroase când joaca de afară se muta înăuntru sau de la cele mai tari trick-uri pe skate, până la amintirea primei întâlniri.

„Cămara Noastră este o gamă cu produse tradiționale românești, realizate exclusiv cu producători de la noi din țară. Așa că, de-a lungul vremii, am construit platforma de comunicare pentru acest brand vorbind despre tradiții, despre rețetele transmise din generații în generații și despre cămările românilor, totul într-un mod autentic. Am străbătut țara în lung și în lat după comori culinare, iar pe cele mai memorabile le-am prezentat în Muzeul Cămărilor sau în Muzeul Bucatelor Ascunse, am invitat comunitatea să descopere poveștile unor produse din gamă în serii dedicate pe canalul nostru de YouTube și am adus pe rafturile magazinelor din toata țara două produse create după rețetele clienților noștri. Și în acest an, în comunicarea gamei Cămara Noastră, ne-am lăsat inspirați de tradițiile locale. Insightul care stă la baza campaniei este reprezentat de legătura care s-a creat pentru noi toți între amintirile frumoase și bucatele românești care le însoțesc. Fiecare mâncare tradițională ne aduce în minte cel puțin o trăire, o amintire, un moment frumos petrecut cu cei dragi. Prin noua campanie, am încercat să ilustrăm această legătură și să arătăm că brandul Cămara Noastră există din dragoste pentru gustul autentic românesc”, a declarat Oana Radu, Marketing Director Lidl România.

„Cămara Noastră este un brand de tradiție și foarte drag pentru Mullen. Este al șaselea an consecutiv în care le suntem alături, iar cu fiecare campanie încercăm să ne autodepășim și să aducem mai aproape gustul autentic de altă dată. <<Gustă din trăirile românești>> e un îndemn să ne reamintim legătura puternică pe care o avem cu bucatele tradiționale și ne arată cum gusturile autentice aduc în prezent cele mai dragi amintiri”, a spus Silviu Antohe, Executive Creative Director, Mullen România.

Platforma de storytelling creată în jurul gamei Cămara Noastră a fost câștigătoarea premiului Brand of the Year 2020 în competiția TOP 3 ADC, cu seria online Bucate ca la carte, constant prezentă în topul ADC prin premiile obținute. Anul trecut, Lidl a lansat, pentru promovarea mărcii Cămara Noastră, un nou serial, Șezătoare și cântec, care a adus în prim-plan fabricile românești partenere Lidl România, iar în acest an, sub aceeași platformă, Lidl ne invită să ne reamintim de gusturile trăirilor românești.

Clipul video al campaniei este disponibil pe canalul de YouTube @LidlRomania, dar și în mediile tradiționale, printr-un spot TV care păstrează secvențele cheie ale materialului video.

 

Echipele implicate în campanie:
Lidl România: Oana Radu (Marketing Director), Mihai Cazacu (Advertising Manager), Alice Tomescu (Marketing Project Manager), Alina Simion (Digital Project Manager), Ioana Dumitrescu (Junior Social Media Consultant).
Mullen România: Silviu Antohe (Executive Creative Director), Dan Drăgan (Senior Art Director), Andreea Popa (Senior Copywriter), Mario Niculae (Senior Art Director), Valentin Ionescu (Art Director), Adrian Radu (AV Director), Andra Panaitescu (Client Service Director), Anca Duță (Account Director), Silviu Clinciu (Account Manager), Cristi Lupu (Account Executive)

De 29 de ani în România, MullenLowe este o agenție de creație, marketing și brand strategy, care își propune să își păstreze mentalitatea de creativitate antreprenorială și spiritul dinamic. Agenția se poziționează ca challenger al modului de operare tradițional în procesul de creație și adoptă un model de lucru bazat pe integrare și perspectivă holistică asupra comunicării.

Produsul creativ semnat MullenLowe este gândit mai degrabă ca o soluție de business și nu doar de comunicare în parteneriatul cu clienții, prin gândire creativă, inovație media și un customer journey care diferențiază brandul clienților noștri în peisajul intens competițional.

MullenLowe Romania face parte din rețeaua globală MullenLowe, una dintre cele mai mari rețele de comunicare la nivel mondial, cu peste 90 de agenții în America, EMEA si APAC, unul dintre holdingurile Interpublic Group of Companies. În România, agenția face parte din Lowe Group, unul dintre cele mai importante grupuri de comunicare de pe piață.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


ADC*RO

Art Directors Club Romania (ADC*RO) a fost infiintat in 2008 si reprezinta o asociatie non-profit, al carei obiectiv este acela de a promova si de a recunoaste excelenta in creativitate. Art Directors Club Romania... vezi detalii »

MullenLowe

De 29 de ani in Romania, MullenLowe este o agentie de creatie, marketing si brand strategy, care isi propune sa isi pastreze mentalitatea de creativitate antreprenoriala si spiritul dinamic. Agentia se pozitioneaza... vezi detalii »

Festivaluri

Subiecte

Sectiune



Branded


Related