Ștefana Grigoraș, Junior Copywriter @ Publicis Romania, vine din partea creativă a economiei. A absolvit Facultatea de Marketing și Masteratul de Relații Publice din cadrul Academiei de Studii Economice din București și a continuat cu Școala ADC, care a adus-o aproape și de primul ei job, la Publicis.
”Am intrat în domeniu în timpul pandemiei, primul an lucrând doar de acasă. A fost destul de greu să învăț cum funcționează o întreagă industrie fără să fiu înconjurată de persoanele experimentate. Dar acest lucru m-a ambiționat și mai tare”, povestește Ștefana.
Cum a fost perioada de interviuri și căutări, cum vedea industria creativă înainte să lucreze în publicitate și care au fost surprizele din realitate, despre experiența primelor proiecte și a primelor lecții creative, povestește Ștefana în rândurile de mai jos:
Plecarea de acasă, din orașul meu natal a fost punctul în care am început să mă formez ca adult. Cred că noi, cei din afara orașelor universitare avem un avantaj. La terminarea liceului alegem să ne luăm viața în mâini și să ne mutăm într-un oraș necunoscut, iar asta ne oferă șansa că creștem și să ne dăm seama cine suntem ca persoane.























