Pentru Diana Coman, alias Profa de Social Media, a sta în preajma copiilor este una din cele mai bune surse de inspirație. La fel de important este să să fie în anturajul oamenilor creativi, din domenii și vârste diferite. Predă Social Media la facultate, iar asta îi înlesnește astfel de întâlniri creative.
"Cred că un obstacol mare e modul în care se face educație la noi. Nu se pune accent pe dezvoltarea creativității, ba chiar se inhibă în multe contexte. Eu una când eram în facultate mi-am promis că dacă o să am ocazia vreodată, o să mă întorc și o să predau exact așa cum mi-ar fi plăcut să am și eu parte de un curs", spune Diana.
Nu-i plac briefurile care îi cer să facă un viral, eventual cu DDL ieri. Crede că tool-urile creative, inclusiv AI, pot fi folosite spre avantajul nostru, dacă știm exact când și în ce context. Despre cum reușește ea să-și calibreze inspirația spre a livra cele mai bune soluții, în interviul de mai jos.
Definiția personală a creativității
Creativitatea este ca o sesiune intensă de cardio pentru creier și cred că e nevoie să ne antrenăm mușchiul creativ destul de des.
Cum s-a schimbat perspectiva asupra creativității
Primul meu job a fost într-o agenție de publicitate, în departamentul de Client Service. Pe atunci credeam că e rolul “celor din creație” să genereze idei, iar noi să ne asigurăm că sunt implementabile, că se încadrează în buget și că sunt discutate mai departe cu clienții. Până într-o zi când am câștigat locul 2 la un concurs de creativitate și am ajuns la festivalul Cannes Lions. Ce pot să spun acum, este că nu putem limita sau delimita creativitatea, nu trebuie să o legăm de un anumit tip de persoane, sau de un job description. Un strop de creativitate e în fiecare dintre noi, și trebuie să ne dăm voie să îl folosim cât mai des și cât mai liber.
De ce depinde creativitatea, în ce te privește?
Doar de mine. Să o antrenez, să o folosesc în cele mai diverse contexte și mai ales să nu o limitez.
Tabieturi, shortcut-uri, rețete
Îmi place mereu să îmi dau tot felul de challenge-uri. De exemplu, mă plimbam prin Stockholm în timpul Stockholm Design Week și pe harta locațiilor participante am găsit un atelier creativ pentru designeri și arhitecți. Normal că m-am dus și eu, singurul om de acolo care nu avea nicio legătură cu domeniul. Ne-au împărțit pe echipe și ne-au dat un brief: să construim un suport care să susțină greutatea unui ou, folosind doar hârtie și să îl facem să arate cât mai estetic. Colegii de echipă tot măsurau și calculau, dar nu erau deloc mulțumiți, până când m-a lovit ideea. Știți povestea care se face dintr-o coală de hârtie “A fost odată că niciodată un moș ce trăia cu o baba. Și s-au apucat într-o zi să construiască o casă…” și la final iese o cutie? Ei bine, le-am făcut-o de 3 ori. Din cele 3 cutii am construit un raft cu 3 sertare și am început să prezint proiectul, spunându-le tuturor povestea. S-a râs copios, s-a aplaudat frenetic și cine credeți că a câștigat un concurs de creativitate pentru arhitecți și designeri? :)
Ce a adus experiența
Mereu am avut inspirație și idei, doar că, în timp, mi-a fost mai ușor să îmi dau seama care dintre ele sunt fezabile și au cel mai mare impact. Am mai învățat și să nu mă atașez foarte mult de ele, pentru că de cele mai multe ori le propun clienților cu care lucrez și nu mereu ajung să fie implementate exact cum le-am gândit inițial.
Cum îți antrenezi creativitatea
Pentru mine cea mai mare surpriză a venit în concediul maternal, când după mai bine de 15 ani de muncă, am luat o pauză și am avut timp să mă gândesc și să-mi pun niște întrebări pe care uitasem să mi le pun de multă vreme: Ce îmi place mie cel mai mult să fac? La ce sunt bună? Cum aș putea să creez ceva cât mai valoros pentru oameni?
Așa am pornit contul @profadesocialmedia pe Instagram și TikTok, unde share-uiesc tips & tricks despre cum poți crește organic în Social Media. Am început în februarie 2024, iar feedback-ul pe care l-am primit până acum de la comunitate a fost extraordinar.
Cred că e nevoie să trecem de pe pilot automat pe mod avion din când în când și să ne facem timp pentru a ne pune întrebările care contează.
Surse de inspirație
Cred că e important să fii mereu printre oameni cât mai diferiți și că vârstă și ca joburi, interese. Pe mine mă ajută mult faptul că sunt și profesor de Social Media la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și mă inspiră mult studenții mei, poveștile lor, domeniile lor de interes. E fascinant să vezi ce poți să descoperi: o studentă a pictat peste 100 de tablouri pentru o galerie din New York, alta compune piese și cântă extraordinar. Un fost student lucra în Photoshop de când avea 13 ani, iar când mi-a prezentat o idee de campanie la finalul unui curs, îmi făcuse și vizual de campanie, îl declinase pentru online și in store.
Cursuri, ateliere, evenimente
Social Media e un domeniu atât de dinamic și trebuie să fii mereu la curent cu toate schimbările.
Particip la multe conferințe, evenimente din industrie și ajută enorm nu doar ca informații sau inspirație, ci și pentru networking.
Dar în online: care sunt sursele de inspirație?
Ultimul curs online pe care l-am terminat zilele trecute este despre cum poți crește organic și cum poți genera venituri din Linkedin.
În Social Media urmăresc acei creatori de conținut care mă inspiră, care îmi dau o stare de bine, sau de la care pot învață un anumit skill.
Obstacolele creativității
Cred că un obstacol mare e modul în care se face educație la noi. Nu se pune accent pe dezvoltarea creativității, ba chiar se inhibă în multe contexte. Eu una când eram în facultate mi-am promis că dacă o să am ocazia vreodată, o să mă întorc și o să predau exact așa cum mi-ar fi plăcut să am și eu parte de un curs: plin de inspirație, exemple concrete și oportunități de angajare în industrie. Sunt recunoscătoare că am avut șansa să țin un astfel de curs.
Ce îți infrânează ție creativitatea
Un brief de genul: “Facem și noi un viral?” sau: “Avem nevoie de o strategie de Social Media. Deadline: ieri”.
Ce se întâmplă când ai momente de blocaj
Îmi dau timp și încerc să mă deconectez puțin de la mailuri, social media, notificări. Am observat că atunci când dispar toate aceste “urgențe” reușesc să mă concentrez mult mai bine și atunci lovește inspirația.
Un lucru care funcționează mereu pentru mine este să mă joc cu băiețelul meu, sau să-l observ cum se joacă. Mă relaxează și mă face să uit de orice blocaj, pentru că trebuie să fiu acolo prezentă. Copiii sunt o sursă incredibilă de creativitate, e fascinant să stai în preajma lor și să îți dai libertatea să te joci, cum de multe ori uităm să o mai facem.
Cum influențează AI și Social Media creativitatea
Cred că folosite cum trebuie, pot ajuta mai ales în procesul de research, dar și în cel creativ. Folosite greșit, ne fac să fim leneși, să căutăm răspunsuri servite și să nu ne mai antrenăm creativitatea. Cum ar fi fost să răspund la întrebările din acest interviu folosind ChatGPT, de exemplu?
Domeniile care au devenit din ce în ce mai creative în ultimii ani
Eu lucrez de peste 4 ani cu Snapchat, în cadrul companiei Httpool by Aleph. În aceșți 4 ani am văzut o evoluție impresionantă în ceea ce privește Augmented Reality. Aceste lensuri care sunt foarte populare pe Snapchat au devenit atât de creative încât poți proba virtual o pereche de adidași, poți testa nuanțe de ruj, poți explora magazine virtuale și în final poți cumpără produsul dorit. Ce mă bucură foarte tare este că brandurile au înțeles această evoluție și primim din ce în ce mai multe briefuri să producem Lensuri.
Ai un role model în ce privește creativitatea?
Uite că tot spuneam mai sus despre fostul meu student care lucra în Photoshop de la 13 ani. El e Claudiu Trușcă - Head of Digital la Heist Industry. Este unul dintre cei mai creativi și talentați oameni pe care eu îi cunosc. De fiecare dată când am avut ocazia să lucrez cu el, am avut cele mai frumoase campanii și rezultate.
Un proiect la care am lucrat împreună și de care sunt tare mândră și care a fost super premiat, este Ghost Radars. Campania a avut că scop reducerea numărului de accidente rutiere și a numărului de victime, în perioada Rusaliilor, în cele mai periculoase 30 de zone din România. Campania a dus la reducerea numărului de accidente rutiere cu 13%, față de aceeași perioadă a anului precedent.
Mecanismul campaniei a fost implementat cu ajutorul aplicației de mobil Waze, folosită de milioane de șoferi și a constat în plasarea unor radare false în zonele în care au avut loc cele mai multe accidente rutiere în aceeași perioadă a anului trecut. Cu ajutorul reprezentanților aplicației, radarele au fost imposibil de șters sau de calificat drept „false”.
Radarele false au fost afișate împreună cu un mesaj de siguranță rutieră adresat șoferilor, cerându-i să meargă în limitele de viteză în orice moment, nu doar atunci când văd un radar.
Puteți vedea campania aici:
Device-uri & tool-uri care te-au ajutat să-ți duci creativitatea la următorul nivel
O să vă invit pe contul meu @profadesocialmedia unde chiar recomand multe astfel de tool-uri și explic de ce sunt importante. Principalul este Capcut, care ajută enorm la editarea reels-urilor, iar dacă știi să îl folosești cum trebuie, vei avea resurse creative nelimitate.


























