15 specialiști în digital marketing cu 15 predicții despre tendințele și schimbările pe care le va aduce anul 2025 în domeniu

15 specialiști în digital marketing cu 15 predicții despre tendințele și schimbările pe care le va aduce anul 2025 în domeniu
specialiști în digital marketing din echipa Mavericks

Lumea de digital este într-o continuă schimbare. Acest clișeu mă călăuzește din 2018 (anul în care m-am angajat), iar de atunci au fost ani cu schimbări ceva mai mici, dar și cu schimbări majore la nivel de comportament, iar aici o să fac referire la anul 2020, ce acum pare o poveste îndepărtată.

Cred în același timp că modificările din zona de digital arată multe și despre cum ne schimbăm la nivel individual, iar noi am decis să vedem care o să fie punctele principale de interes pentru anul 2025. Unii dintre noi am vorbit despre jucătorii globali din China, unii despre cât de important este să ai o comunicare cât mai conectată la prezent (iar aici facem referire la contentul video, scurt, engaging), dar și despre provocările ce țin de Web Analytics.

Mai jos o să vedeți mai mulți oameni din diferite generații ce pun accentul pe modificările pe care le văd venind în 2025. Poate o să ne auzim la anul să vedem câte s-au validat și câte nu, dar ce e mai uman decât să încerci continuu să prezici viitorul? Oare cum va fi vremea mâine?

 

Specialiștii Mavericks

Adelina T., Performance Media Specialist

Video is king în continuare în 2025. Pare că se prelungește acest demand pentru video-uri scurte, snackable, cu subtitrări (pentru toți cei care scrollează fără căști în metrou), format care poate fi combinat cu user-generated content. Cred că vor avea mult succes video-urile de unboxing, try-on sau haul create de clienți, sau chiar mini scenete/trailere sau parodii de filme cu focus pe produs sau brand (see CeraVe with Michael Cera...Ve), pentru bugetele de creație mai mari. Bineînțeles cu toate produsele tagged, pentru ca utilizatorul să ajungă pe landing page direct din video cu un singur click pe tag (așa-numitele shoppable video ads).

 

Ana, Performance Media Team Leader

Așa cum am observat și anul trecut, atât din perspectiva utilizatorilor, cât și a advertiserilor, Temu și-a făcut simțită prezența pe întreg internetul, inclusiv în România. Această expansiune a început să se reflecte în campanii din ce în ce mai competitive, în care am fost nevoiți să alocăm bugete mai mari pentru a reuși să menținem performanța anilor anteriori. Competiția crescută se resimte la nivelul mai multor indicatori de performanță, dar și la nivelul costului pe click, cost care crește direct proporțional cu competiția. Ne așteptăm la aceeași dinamică și în 2025, cu o creștere a CPC-ului nu doar prin prisma expansiunii Temu, ci și prin prisma faptului că advertiserii români încep să înțeleagă impactul jucătorilor chinezi și își ajustează, la rândul lor, strategia și bugetele pentru a le face față.

 

Adelina B., Performance Media Specialist

Odată cu creșterea popularității căutărilor vocale, campaniile tip Search ar trebui adaptate pentru a include căutări conversaționale.

Tehnologii precum Google BERT și procesarea limbajului natural (NLP) facilitează această tranziție, ajutând algoritmii să înțeleagă mai bine intențiile utilizatorilor. Până în 2025, se estimează că peste 50% dintre căutări vor fi vocale, ceea ce înseamnă că ignorarea acestui trend poate duce la pierderea unei părți semnificative din audiență. Pentru optimizare, este esențial ca specialiștii să se concentreze pe cuvinte-cheie long-tail și fraze conversaționale și pe crearea landing page-urilor cu secțiuni de tip FAQ, special optimizate pentru căutările vocale, pentru a răspunde rapid întrebărilor utilizatorilor.

 

Diana C., Performance Media Specialist

Progresele din domeniul inteligenței artificiale, alături de ultimele actualizări în machine learning și automatizările din sfera de Performance par să contureze un trend major pentru 2025: conceptele de „shoppable everything” și „ads everywhere”. În alte cuvinte, consumatorii vor putea să facă achiziții direct din conținut, simplificând și mai mult procesul de cumpărare. De exemplu, platformele de streaming, precum Max (fostul HBO Go), au început deja să integreze noi strategii publicitare, cum ar fi reclamele unskippable incluse în timpul filmelor și serialelor, chiar dacă utilizatorii plătesc abonamente. Este foarte posibil ca și alte platforme, precum Netflix sau Disney+, să adopte această strategie, iar publicitatea să redevină un element firesc al experienței de vizionare. Acest lucru deschide noi oportunități pentru branduri și noi canale de explorat pentru noi, dar vine și cu provocarea de a găsi un echilibru, astfel încât reclamele să nu afecteze negativ plăcerea vizionării. Cum? Mă aștept ca brandurile să pună din ce în ce mai mult accent pe utilizarea datelor proprii și a tehnologiilor avansate de targetare. Aceste resurse le vor permite să ajungă la audiențe extrem de relevante și bine definite și să creeze experiențe publicitare personalizate, care să răspundă acestor așteptări. Într-un context în care granița dintre conținut și comerț devine din ce în ce mai neclară, publicitatea digitală ar putea schimba fundamental modul în care brandurile interacționează cu publicul lor. Cine știe? Poate că în curând vom face cumpărături direct de pe TV, scanând un cod QR apărut într-un podcast live sau chiar în timp ce urmărim un film. Cum ar fi să ne uităm la un serial în care cineva poartă un tricou care ne place și să îl putem comanda în câteva minute, cu doar două click-uri de pe telecomandă?

 

Oana, Performance Media Specialist

În 2025, interesul pentru conținutul video va începe să crească tot mai mult în strategiile de marketing, datorită impactului puternic pe care îl are asupra audienței. Astfel, multe branduri, din diverse domenii, vor începe să își promoveze produsele sau serviciile pe platforme precum TikTok, pentru a ajunge la un public mai larg și variat, dar și pentru a crea o legătură mai apropiată cu utilizatorii. În acest sens, TikTok va deveni o platformă cheie în promovarea brandurilor, indiferent de scopul pe care îl are fiecare business. Promovarea pe acest tip de platformă, care se axează doar pe conținut video scurt, va deveni esențială pentru orice brand care vrea să rămână vizibil și relevant, într-un mediu digital competitiv.

 

Răzvan, Head of Performance Media

În 2025 cred că vom avea continuu modificări, dar nu cred că va fi ceva structural total diferit față de anul trecut. Accentul va fi pus în continuare pe materiale video, pe Performance Max, pe comunicarea omnichannel, pe opțiuni de targetare cât mai broad. Provocările cred că vor fi în a obține cât mai multe date care să aducă plus valoare, în ciuda tuturor limitărilor pe care le avem - fie venite din partea Google, fie din partea celor de la Meta. Cred că în 2025 vom avea parte de și mai mult AI, de și mai mult Machine Learning, dar cred că vom avea nevoie și mai mult de zona umană prin care să existe un filtru prin care să ne dăm seama dacă mergem în direcția corectă sau nu.

În același timp, predicția mea pentru magazinele online este că atâta timp cât Temu, Shein & Co o să fie în continuare prezenți (iar timpii lor de livrare din ce în ce mai mici) cred că fiecare magazin online va trebui să-și răspundă la întrebarea „de ce clienții noștrii aleg să comande în continuare de la noi?” și să pună accentul doar pe acele puncte forte ce țin oamenii aproape. Iar dacă un magazin este la început de drum, cred că diferențiatorul uman va conta foarte mult.

 

Gabriela, Performance Media Team Leader

Recomandarea mea pentru 2025 este ca brandurile să includă mai mult TikTok în strategiile lor de Performance, pentru că nu mai e de mult un canal doar pentru adolescenți sau doar pentru un anumit segment de populație, ci aproape orice business își poate găsi audiența acolo. Există multe tipuri de campanii pe care le putem dezvolta aici, atât pentru awareness, cât și pentru conversii. Așa că hai să fie 2025 anul în care să testăm lucruri noi.

 

Mădălina, Performance Media Specialist

Content-ul „boring” și rigid, creat strict după guidelines, începe să piardă teren, iar audiențele cer din ce în ce mai mult un content cinstit și coerent. Formatele video scurte – precum cele de pe TikTok sau Instagram Reels – vor deveni coloana vertebrală a campaniilor, pentru că reușesc să atragă atenția consumatorilor într-o lume în care scroll-ul nu se oprește. Pentru companii, asta înseamnă o provocare: nu mai este suficient să investești bani în ad-uri standard, trebuie să creezi conținut care să pară „neforțat”, să fie rapid, captivant și adaptabil pe mai multe platforme. Într-o lume în care consumatorii caută emoție, nu doar oferte, cine rămâne rigid riscă să piardă lupta pentru atenție.

 

Diana V., Performance Media Specialist

În 2025, căutarea vizuală o să devină o metodă de căutare cât mai populară, inclusiv în strategiile de paid media. Platforme precum Google Lens și Pinterest Lens permit deja utilizatorilor să caute produse doar printr-o simplă fotografie. Mai mult de atât, fiind o metodă de căutare simplificată care oferă rezultate relevante, funcționalitatea a fost implementată și de platforma eMAG.

Pentru advertiseri, căutarea vizuală poate deveni o nouă modalitate eficientă de a genera conversii, datorită intenției clare de cumpărare a utilizatorului. Cu toate acestea, imaginile folosite, trebuie să fie clare, punând accent pe produsul prezentat. De asemenea, pentru ca algoritmul să înțeleagă mai bine elementul din imagine, este important să includem și metadate descriptive.

 

Ioana, Performance Media Team Leader

În 2025, performance media va continua să evolueze sub influența tendințelor tehnologice și schimbărilor în comportamentul consumatorilor. Platformele vor integra din ce în ce mai mult inteligența artificială pentru optimizarea campaniilor în timp real, iar instrumentele de tip predictive analytics vor ajuta la identificarea publicului țintă și la crearea de conținut personalizat.

În plus, această personalizare va fi susținută de conținut din ce în ce mai relevant și contextual, creat în funcție de preferințele consumatorilor. Cu ajutorul tehnologiilor precum machine learning, platformele vor putea genera automat recomandări pentru optimizarea strategiilor, maximizând implicarea și rata de conversie.

Schimbările în comportamentul consumatorilor, influențate de creșterea utilizării dispozitivelor mobile, de consumul de conținut video și de interesul tot mai mare pentru confidențialitatea datelor, vor determina companiile să adopte o abordare mai transparentă și să prioritizeze experiențele plăcute pentru utilizatori. În concluzie, performance media în 2025 va reprezenta o îmbinare între tehnologie, creative personalizate și o înțelegere profundă a consumatorului modern.

 

Diana H., Web Analyst

În 2025, vom vedea o transparență crescută în colectarea datelor utilizatorilor pe site-uri. Odată cu implementarea Consent Mode V2, utilizatorii au mai mult control asupra confidențialității datelor lor, iar, în raportare, va fi necesară o adaptabilitate crescută pentru a ține cont de utilizatorii care nu au acceptat cookie-urile.

 

Andreia, Performance Media Specialist

Într-un peisaj competitiv aglomerat, unde numeroase branduri oferă produse sau servicii similare cu al tău, diferențierea devine esențială. Segmentarea categoriilor unui brand și adaptarea reclamelor pentru fiecare categorie reprezintă o strategie eficientă pentru 2025. O campanie de succes nu atrage doar atenția, ci se conectează cu nevoia clientului. Pe măsură ce algoritmii devin mai sofisticați, iar consumatorii sunt inundați cu mesaje publicitare, specificitatea și relevanța vor continuă să fie esențiale pentru succesul unei campanii.

Trebuie să fii mai specific cu mesajul tău de marketing pentru a ieși în evidență și a tăia prin zgomotul din piață. Dacă cineva vede reclama ta și spune: „Acesta este perfect pentru mine, exact ceea ce caut!”, șansele ca acea persoană să acorde atenție, să dea click și să convertească sunt mult mai mari. În schimb, un mesaj generic riscă să se piardă printre toate celelalte reclame.

Utilizarea campaniilor structurate pe categorii, cu bannere personalizate, cuvinte-cheie relevante și mesaje clare adaptate, ajută brandurile să livreze o experiență mai relevantă consumatorilor. În același timp, aceasta le permite advertiserilor să înțeleagă mai bine preferințele publicului și să își optimizeze strategiile.

 

Daniela, Performance Media Specialist

Legătura dintre social media și e-commerce devine tot mai strânsă, iar optimizarea social commerce-ului va trebui să fie cât mai definită prin: crearea de conținut shoppable (conținutul vizual atractiv și interactiv, care să transforme experiența de navigare într-un proces de achiziție fluid) și colaborarea cu influenceri (influenceri și UGC, care extind reach-ul și îmbunătățesc credibilitatea brandului).

Integrarea social commerce-ului în strategia de performance media stimulează eficiența vânzărilor și întărește conexiunea brandului cu consumatorii, oferindu-le o experiență personalizată și intuitivă.

 

Alexa, Performance Media Team Leader

În ceea ce privește vizualul folosit în campanii, recomandarea ar fi să ținem cont, mai mult decât am făcut-o până acum, de o coerență și logică în comunicarea din materialele vizuale. În același timp, adaptarea vizualurilor în funcție de publicul țintă pentru că părerea mea este că oamenii vor fi din ce în ce mai atenți, ca să nu spunem critici, cu ad-urile din online. Tot pe partea de vizual, includerea materialelor video, mai mult decât până acum, adaptate în funcție de publicul țintă și platforma pe care va fi folosit. De asemenea, publicul pare că devine mai nerăbdător în ceea ce privește conținutul video, așa că video-urile scurte, care prezintă ideea principală încă din primele secunde cred că va fi favorizat. Într-un 2025 tot mai "automatizat", cred că va fi esențial să acordăm mai multă atenție în configurarea corectă a codurilor de tracking și a evenimentelor pe care vrem să le urmărim.

 

Fabiola, Performance Media Specialist

Construirea unei baze de date proprii, care să conțină atât detalii demografice, cât și informații despre comportamentul clienților, preferințele lor, interacțiuni anterioare cu brandul, devine esențială pentru succesul marketingului digital și nu ar trebui deloc ignorată în 2025, mai ales în contextul în care 3rd-party data devin tot mai dificil de utilizat.

Brandurile care vor ști să-și construiască și să valorifice corect aceste date vor avea cu siguranță un avantaj important în fața competitorilor și vor reuși să-și îmbunătățească semnificativ rata de conversie și să-și maximizeze ROI-ul. Cum poți face asta? Oferindu-le ceva valoros în schimbul acestor date. Content educativ, ghiduri, ebooks, studii de caz, giveaways, webinars sunt doar câteva exemple din ceea ce poți folosi. De asemenea, nu uita că este esențial să fii transparent și responsabil în gestionarea acestor date personale.

Email marketing-ul rămâne un pilon important în strategia digitală a brandurilor. Tu l-ai luat în calcul pentru 2025?

În loc de concluzie, ce am învățat de la colegii mei care au transmis predicțiile lor pentru 2025, e că acestea sunt destul de clare. Este din ce în ce mai important să comunici cât mai natural, cu o voce proprie, nefiind nevoie să fie urmărite întotdeauna trendurile. În același timp, în 2025 (dar și 2026, 2027…) cel mai important va fi accentul pe materialele video, lucru care pare a fi un trend principal de suficient de mult timp. Și cei mai fericiți? Probabil vor fi cei care o să strângă datele, o să scoată insight-uri relevante și o să le pună în practică mai departe lună de lună și an de an, indiferent dacă predicțiile se vor valida sau nu.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Companii

Oameni

Sectiune



Branded


Related