România nu înseamnă doar procentele oamenilor din sondaje, statistici, eurobarometre, radiografii sceptice sau titluri apocaliptice. Ne-am obișnuit să înțelegem țara în care trăim prin feedurile pe care le citim și prin abundența știrilor despre lucrurile care nu merg bine aici. E important să ne uităm la România și din altă perspectivă: să vedem oamenii obișnuiți care reușesc să o schimbe în bine, în fiecare zi. Și pentru asta e nevoie să mergem în cartiere și comunități, crede Adrian Mihălțianu, Publisher PressOne.
Cartiere vii este un proiect PressOne inspirat de poveștile celor care au reușit să-și transforme comunitatea în bine. La 10 ani de la apariție, redacția continuă să se concentreze pe reportaje, analize și investigații care merg în profunzime.
"Căutăm poveștile celor care au reușit să schimbe ceva în comunitatea lor, indiferent că a fost cu ajutorul sau în ciuda piedicilor administrației locale. Căutăm oamenii care ne pot învăța cum putem face ca România să meargă înainte, prin comunități, indiferent de alegerile noastre politice", spune Adrian.
Care este rolul presei în 2025, de ce e nevoie de reportaje care să redea onest viața comunităților, ce a inspirat apariția proiectului Cartiere Vii și care sunt premisele unui cartier ideal, explică Adrian în rândurile de mai jos:
Daca lucrezi in marketing, media sau PR si iti place acest proiect pentru compania ta sau pentru un client de-al tau, ia legatura cu Monica Mandoiu / Ethical Media Alliance, email: [email protected].
Rolul tău în presă
Rolul oricărui jurnalist se schimbă pe măsură ce se înmulțesc anii și experiențele din această profesiune. La început crezi că vei schimba lumea, apoi înțelegi că merită să te bucuri dacă ai ajutat măcar câțiva oameni să ia decizii bune în viața lor sau dacă se face sau schimbă măcar un proiect sau o lege pe baza informațiilor publicate de tine.
Acest rol al presei e deseori trecut cu vederea: nu doar marii corupți sau politicienii sunt în vizorul presei, ci și absolut orice ține de viața noastră zilnică. Un jurnalist cu adevărat bun își va găsi părticica din realitate pe care vrea să o examineze și se va gândi mereu la cum îi poate ajuta pe cei care-l citesc sau urmăresc - să le fie util cu informația pe care o oferă și să-i ajute să treacă la acțiune.
Nu jurnaliștii schimbă lumea, ci oamenii, pe baza informațiilor pe care le obțin de la jurnaliști. Asta nu se va schimba niciodată.
Schimbările prin care a trecut PressOne în 10 ani
PressOne a pornit la drum acum 10 ani ca un proiect între prieteni, la o bere, la Cluj-Napoca. A pornit la drum cu un singur finanțator - un american îndrăgostit de România, dar după cinci ani s-au terminat și banii, evident, iar noi am trecut treptat la un model de finanțare din mai multe surse: cititori, companii, instituții internaționale implicate în pentru lupta pentru democrație.
Redacția s-a transformat și ea și s-a mutat preponderent la București, iar acum avem o echipă foarte tânără, alături de seniori cu foarte multă experiență în presă. Alex Olaru, redactorul nostru șef, face o adevărată școală de presă cu echipa PressOne, iar asta e ceva extrem de rar în România: jurnaliști tineri primesc responsabilități enorme față de colegii din generația lor.
Deci provocarea majoră a fost să păstrăm calitatea jurnalismului nostru, în condițiile în care noi ne concentrăm pe reportaje, analize și investigații care merg în profunzime, nu pe publicat și rescris știri la foc continuu. Și nu doar să păstrăm, ci și să inovăm, atât cât ne-au permis resursele.
Cartiere vii. Ce v-a inspirat?
Exact aceste comunități care au reușit să se mobilizeze și să schimbe lucrurile în bine în zona lor. De prea multe ori a fost vorba de o singură persoană care s-a luptat cu morile de vânt timp de ani de zile, până i-a convins și pe alți câțiva că merită să se implice. Apoi s-au adăugat alții și alții, iar comunitatea s-a mărit și a devenit importantă.
Ne-a inspirat curajul și determinarea acestor persoane și credem că e timpul să aflăm mai multe despre ele și să ne lăsăm inspirați de ele.
Vrem să aducem în fața românilor poveștile celor care au reușit să-și transforme comunitatea în bine - atât cu problemele pe care le-au întâmpinat, cât și cu soluțiile pe care le-au găsit. E un proiect care vrea să inspire.
Ce mesaj vreți să transmiteți?
Că este esențial să credem că putem schimba lucrurile în bine dacă facem noi primul pas. Să nu așteptăm după primărie, după guvern sau mai știu eu după cine. Uneori, simplul fapt de a ieși în fața blocului cu o sapă ca să plantezi flori și tufe face toată diferența. Ceilalți văd, mai ales copiii, se implică și ei și uite așa se face și comunitatea.
Ce povești căutați
Căutăm poveștile celor care au reușit să schimbe ceva în comunitatea lor, indiferent că a fost cu ajutorul sau în ciuda piedicilor administrației locale. Căutăm oamenii care ne pot învăța cum putem face ca România să meargă înainte, prin comunități, indiferent de alegerile noastre politice.
De ce sunt importante aceste povești
Pentru că ele îi ajută și pe alții să prindă curaj și să lupte pentru binele comunității lor. În plus, ele vor da și soluții care sunt aplicabile pe scară mai largă, astfel încât să le fie mai ușor celor care vor să meargă pe același drum.
Ce au în comun oamenii care reușesc să schimbe în bine viața unui cartier
O hotărâre și o determinare ieșite din comun, capacitatea de a-și imagina cartierul sau comunitatea în alt fel decât sunt ele acum, dar și capacitatea de a-i inspira să coaguleze o masă critică și un plan de acțiune.
Rolul jurnalismului local în reconectarea oamenilor cu locul în care trăiesc
Presa locală se concentrează de prea multe ori pe ce nu merge bine, din păcate. Dar poate să caute și ce anume merge bine, pentru că țara asta merge, totuși, înainte. Și să vadă care povești din cartiere pot inspira comunitățile locale, să dea voce locuitorilor și să acționeze ca o punte de legătură între ei, ONG-uri și autorități.
Cartierul în care ai copilărit
Am copilărit la intersecția dintre trei lumi: fosta mahala Vergului-Dudești, aflată la bariera orașului, o combinație de foști țărani, romi și bucureșteni săraci; noile blocuri comuniste prăvălite peste zonă - în care am crescut; și viluțele ieftine dar cochete, construite înainte de comunism de către societăți private sau de stat, înconjurate de grădini înflorite și parfumate.
Blocurile înalte de 10 etaje - lamele, cum le spuneau arhitecții timpului - sunt ca un zid aflat la bulevardul Mihai Bravu, chiar și acum. În fața lor se întindea înainte câmpul, iar pe vremea copilăriei mele aici răsărise deja cartierul experimental Cățelu și spitalul Victor Babeș. În spatele lor se întindeau cartierele de viluțe tip, pline de profesori, ingineri, dar și diverși funcționari medii sau înalți din diverse întreprinderi de stat.
Și mai departe un pic, începeau casele și imobilele cu câteva etaje construite în interbelic și locuite de o lume și mai pestriță - artiști, romi, doamne scăpătate cu taioare la modă în 1935, curți pline de pomi fructiferi alături de vile în stil neoromânesc făcute de foști ofițeri ai armatei regale - acel București real, viu, visceral și într-o completă dezordine. Nu neapărat o comunitate, dar cu siguranță un organism care respira, plin de copii pe stradă și de voie bună, chiar și în cei mai gri ani ai comunismului.
Parfumul ăsta mi-l amintesc cel mai pregnant: primăvara, combinația de trandafiri, iasomie, mierea-ursului și apoi tei, cântecul obsesiv al cucului la început de vară și hărmălaia făcută de noi, copiii, care eram foarte mulți pe vremea aia, cam 20 de puști la fiecare bloc.
Cartierul în care locuiești acum
Acum nu mai locuiesc în România, dar mi-am ales împreună cu soția un cartier mai bătrâncios, aflat la poalele dealurilor care îmbrățișează Verona de la nord - un loc de unde, dacă te ridici puțin pe vârfuri, vezi Alpii în zare.
Am fugit practic din (și de) București, tocmai pentru că nu mai rezistam la zgomotul, betonul și agresivitatea din orașul în care am trăit 47 de ani. De 3 ani suntem liniștiți, oamenii zâmbesc pe stradă, vedem mulți sexagenari și chiar septagenari care își fac joggingul sau plimbarea de dimineață pe dealuri, în natură, putem traversa strada fără să ne fie frică de mașini - chestii mici, dar care adunate fac tot farmecul zonei. Iar costurile sunt similare cu cele din București.
Un cartier obișnuit din România: ce îți vine prima dată în minte?
Eu mă gândesc în general la Titan, unde am locuit 23 de ani după ce am plecat din cartierul copilăriei. Dacă acesta din urmă s-a betonat masiv și a tăiat treptat puținele spații verzi care mai rezistaseră asaltului șantierelor succesive ale comunismului, Titanul s-a păstrat cât de cât verde.
Și verdele ăsta e definitoriu, în general, pentru București, oricât se străduie primarii să distrugă copacii prin toate metodele posibile. Se spune că Bucureștiul se află pe ultimele locuri din Europa în privința spațiului verde pe cap de locuitor. Așa o fi, însă în Titan acest lucru nu e valabil. Sper să rămână așa mult timp de acum încolo și ca oamenii să se mobilizeze să-și salveze spațiile verzi cât mai e posibil.
Tot definitorie e și colaborarea dintre locuitori - care a făcut o mare pauză în ultimii 30 de ani, dar care a reînceput, timid, de ceva vreme. Sunt tot mai multe inițiative cetățenești locale, în special în București, care pot schimba fantastic de repede, în bine, fața orașului.
O lecție neașteptată venită de la cineva din cartierul tău
Când primarul de sector a venit în curtea dintre blocuri, în afara campaniei electorale, primul meu imbold a fost să ridic din umeri, dezgustat - era înconjurat de oameni bătrâni, care fie-l lăudau, fie îi cereau imperios ceva. Ceva nu neapărat aflat în concordanță cu ce ar avea nevoie, de fapt, cartierul. Am vrut să trec mai departe, apoi mi-am dat seama că mă lipseam, de unul singur, de o oportunitate rară: aceea de a sta de vorbă direct cu primarul.
Lecția e că, dacă ne considerăm prea dezgustați de politică și nu ne implicăm pentru că nu ne suferim o parte din vecini, să nu ne mirăm dacă lucrurile nu vor merge în direcția dorită de noi. Un primar face în primul rând ceea ce-i cer oamenii pe stradă. Dacă nu ne facem auzită și vocea noastră, să nu ne plângem apoi că și cartierul nostru s-a umplut de parcări și betoane.
-------- Sprijina proiectele independende de presa ----------
Acest proiect poate sa fie dezvoltat de PressOne.
El este sustinut prin Ethical Media Alliance.
Daca lucrezi in marketing, media sau PR si iti place acest proiect pentru compania ta sau pentru un client de-al tau, ia legatura cu Monica Mandoiu / Ethical Media Alliance, email: [email protected].
Aici e Project Overview
-----------------------------------------
Un cartier viu ideal
Unul în care te poți plimba pe stradă fără să-ți fie frică că vei fi agresat de cineva sau de vreo mașină. În care să găsesc ceea ce am nevoie la maximum 15 minute de mers pe jos sau la 5 minute cu bicicleta. În care să mă pot deplasa cu bicicleta fără să-mi fie teamă. În care vecinii își zâmbesc unii altora și se încurajează, ies la o cafea împreună și se plimbă împreună.
Un cartier care organizează măcar o dată pe an zilele cartierului, în care pietonalizează tot mai multe spații, care sunt redate, astfel, locuitorilor. Și care se preocupă nu doar de plantat copaci sau întreținut spații verzi sau de joacă pentru copii, ci și de crearea unei comunități axate pe făcut bine. O astfel de comunitate e mult mai greu de deturnat de către unii sau alții, pentru că e ancorată în ce poate să facă ea însăși, nu în ce nu s-a făcut de alții.
