Rory Sutherland, Vice Chairman Ogilvy UK, invitat în podcastul „Courageous Leaders with Joanna Howes”, analizează absurdul corporatist și explică de ce obsesia pentru eficiența ucide creativitatea.
Economia nu e fizică
Rory Sutherland își definește foarte simplu filosofia de leadership: „Nu-mi place să le spun oamenilor ce să facă; îmi place să le spun unde să se uite”.
În lumea capitalismului, toată lumea încearcă în mod disperat să găsească „o teorie a tot”, tratând economia ca pe fizica newtoniană.
„Singurul răspuns corect la o lume complexă este observația, adesea a anomaliilor și particularităților. Gândește ca Darwin", spune Rory.
Sutherland subliniază că succesul sau eșecul nu stă mereu în macro-elemente precum managementul lanțului de aprovizionare. Adesea, un efect psihologic aparent banal este decisiv. De exemplu, compania Octopus Energy probabil ar fi rămas cu doar 50.000 de clienți dacă opta pentru o denumire sterilă precum „Green Tech Energy” în loc să folosească o caracatiță roz ca logo. Un alt exemplu este Uber: inovația lor supremă nu a fost doar eficiența economică, ci harta din aplicație care a redus masiv stresul psihologic al așteptării.
Cheltuielile ca formă de comunicare
Economia tratează comportamentul uman de parcă am avea toți un „utilometru” perfect calibrat. În realitate, deciziile noastre sunt iraționale. Sutherland dă exemplul unei călătorii cu mașina din facultate: combustibilul pentru a transporta bagaje grele pe o distanță de 180 de mile l-a costat vreo 14,50 lire, exact aceeași sumă pe care ar fi plătit-o unui hamal să-i urce aceleași bagaje doar 3 etaje. Foarte multe dintre cheltuielile noastre (lumânări parfumate, pâine cu maia) sunt antropologice și performative, menite să semnalizeze un statut, nu să răspundă unei nevoi utilitare brute.
Reîncadrarea problemei
Creativitatea cere toleranță la incertitudine. Un studiu din anii '50 făcut la Berkeley pe arhitecți a demonstrat că cei comozi se apucau imediat de desenat, în timp ce arhitecții cu adevărat talentați petreceau timp într-o „stare de a nu ști”, mâzgălind și așteptând inspirația.
Când i s-a cerut o casă lângă o cascadă, Frank Lloyd Wright a desenat una deasupra cascadei. Antreprenorii de succes nu răspund mai bine la o întrebare veche, ci pun o întrebare complet nouă.
Teroarea eficienței
Măsurarea productivității trebuie făcută strict la nivel de echipă, niciodată la nivel individual. Sutherland deplânge dispariția rolului de asistent personal din corporații: pentru a tăia un cost, companiile forțează consultanți plătiți bine să facă muncă administrativă, distrugând eficiența reală. Deciziile luate de un departament izolat, cum e cel de achiziții (care a forțat Marks & Spencer dintr-o zonă bună să ceară fise pentru cărucioare, enervând toți clienții) distrug valoarea brandului doar pentru ca un manager să raporteze o eficientizare locală iluzorie.
Neurodiversitatea
Întrebat cum îi funcționează mintea, Rory recunoaște cu umor: „Sincer, tocmai mi-am monetizat ADHD-ul”. El amintește de teoriile cercetătoarei Helen Taylor, conform cărora neurodiversitatea este o adaptare evolutivă, un „feature”, nu un bug. Un sistem (sau un stup de albine) inteligent nu funcționează 100% cu indivizi ultra-eficienți. E nevoie mereu de o marjă exploratorie, de o deviere de la normă care să asigure adaptabilitatea în fața neprevăzutului.
În goana corporațiilor după predictibilitate și măsurători la milimetru, avem șanse să uităm cum funcționează oamenii cu adevărat. Redefinirea leadership-ului, în viziunea sa, înseamnă să ieși din strânsoarea departamentelor de HR și Finance, să tolerezi un pic de haos, să refuzi norma și să ai curajul de a părea ocazional ridicol.
