Mi se pare o chestie foarte tare sa folosesti un cliseu publicitar, pe principiul "noi muncim, nu gandim". Daca tot sunt prea multe proiecte pe cap de creativ, de ce sa scormonesti o jumatate de an pentru a gasi un insight si un ton-of-voice specific, cand in doua ore torni zece scenarii pe niste clisee despre care e dovedit ca functioneaza cat de cat ?
Unul dintre cliseele care imi atrage atentia din ce in ce mai mult in pauzele publicitare este "moda super-urilor" , lansata de Orange si continuata de jumatate de piata (exagerez, desigur). Insa pot aminti Cosmote, BCR, Coca-Cola, disparutul Connex si lista poate continua. Agentiile care fac aceste spot-uri au inteles ca un super iti da posibilitatea sa impusti mai multi iepuri dintr-un foc : ca iti permit sa pui imagini misto filmate in slow-motion, sa moara regizorul de la Matrix de inima rea, ca iti permit sa brand-uiesti niste stari puternic emotionale, ca iti permit sa pui in evidenta muzica (despre care continui sa spun ca este principalul element in construirea tone-of-voice-ului).
Avantajul pentru epigonii Orange este acela ca omul care priveste spot-ul isi zice in barba : «astia sunt foarte tari daca isi permit sa faca spot-uri ca Orange-ul !», si au si o formula verificata pe un buget urias al clientului care a lansat acest stil de comunicare. Dezavantajul major consta in aceea ca priveaza clientul propriu de cel mai important element pentru care acesta face din capul locului publicitate : distinctivitatea.
Comentarii