![[Pauza de poezie] Vasile Mihalache: Poeziile mașinilor nu sunt atât de „bune” ca cele ale oamenilor, dar nici homo sapiens nu se poate lăuda cu marile lui realizări artistice de acum 300.000 de ani](https://media.iqads.ro/2017/06/15400373-1618622215108169-8409490097652315336-n-cover-850.jpg?v=201708271107)
Mult mai mult decât variațiile poeziei pe internet, pe Vasile Mihalache îl interesează poemele generate de inteligența artificială. Sau ”poeziile” înscrise de oameni în codurile genetice ale unor bacterii sau ale altor ființe foarte mici de dragul lui „să vedem ce se-ntâmplă”.
Încă nu-mi dau seama dacă intervențiile de tipul ăsta sunt o formă de abuz sau dacă poezia însăși a fost dintotdeauna o formă de abuz, la fel ca orice text, spune el.
Vasile a debutat în 2016, cu mort după om. Unii critici au spus că volumul lui bruiază frecvențele pe care circulă poezia contemporană. Alții l-au adăugat pe lista postumanului.
El spune așa:
În dezbaterea sper că nu eternă „artă pentru artă” sau „artă cu mesaj” eu mă poziționez în locul în care arta nu s-a prostituat, dar niciodată nu și-a putut ridica pantalonii din vine.
Mai spune că a început să scrie poezie încurajat de ”aura” ei și apoi, când a înțeles că „aura” aceasta era un construct social, a început să scriu despre asta, că narațiunile științifice și cele tehnologice contemporane depășesc în creativitate și originalitate orice produs poetic și că, astăzi, lumea este creația lor.
