IAA. Shun Matsuzaka (McCann Japonia): ”Roboții nu ne vor prelua toată munca, dar în următorii zece ani, creativitatea va fi cel mai important domeniu pentru oameni”

IAA. Shun Matsuzaka (McCann Japonia): ”Roboții nu ne vor prelua toată munca, dar în următorii zece ani, creativitatea va fi cel mai important domeniu pentru oameni”

În timp ce se ocupa cu reclamele, Shun Matsuzaka și-a dat seama că treaba asta cu publicitatea pare distractivă, dar îi cam scurtează viața. Nu ar fi mai simplu, s-a gândit el, dacă ar inventa un robot care să facă reclame în locul lui? Și asta a făcut. Iar robotul ăsta a devenit primul director de creație AI din lume (am mai scris aici despre el și reclamele pe care le-a făcut, punând oamenii la treabă).  

Fondatorul McCann Millennials a vorbit la conferința IAA - Creativity 4 Better despre locul în care se întâlnește creativitatea cu inteligența artificială. L-am prins apoi la un scurt interviu în cadrul URSUS Talks, unde am vorbit despre roboți, viitor și noua generație de consumatori care schimbă lumea brandurilor.

 

Saltul în advertising

Sunt în industria asta de 10 ani. La început, nu aveam niciun fel de așteptare de la această meserie. Mi-am spus: E cool, e distractiv și asta voiam să fac. Nu am stat foarte mult timp să mă gândesc, să analizez, să decid. Pur și simplu am sărit și am început să experimentez.

Publicitatea s-a schimbat foarte mult între timp. Dar lucrul cel mai important care nu s-a schimbat este umanitatea. Și creativitatea ei. Încă învăț despre toate astea.

 

Roboți versus umanitate

Am fost întrebat de multe ori lucrul ăsta și eu tot răspund: Nu știu! Nimeni nu poate prezice asta. Părerea mea, luându-ne după istoria recentă, este că roboții nu ne vor prelua toată munca, dar în următorii zece ani, creativitatea va fi cel mai important domeniu pentru oameni.

La nivel operațional, deja o mare parte a fost preluată de mașini. Așa că, da, trebuie să muncim creativ, orice am munci. Chiar și designerii, când fac un print, pot fi înlocuiți. Layout-ul nu este suficient de creativ pentru a fi protejat de inteligența artificială. 

 

Millennials. Ce îi face unici

Tehnologia. Suntem foarte norocoși că avem smartphone-uri și rețele sociale, pentru a ne conecta cu oricine dorim. Pentru mine, asta e cea mai mare diferență. 

Și tot tehnologia și felul în care consumăm content online influențează, acum, noua comunicare a brandurilor. Da, creativitatea și umanitatea nu se schimbă, dar felul în care trăim, alături de device-urile digitale se schimbă. Comunicațiile de masă nu mai reușesc să intrige oamenii.

 

URSUS Talks reprezintă o serie de conversații purtate în zumzetul Conferinței Globale IAA 2017 pe care IQads și Ursus Breweries și-au dorit să le aducă în fața publicului. 
Interlocutorii noștri au fost unii dintre cei mai renumiți oameni creativi și de business din lume, alături de care am pășit spre principiile, impedimentele, inspirația și pericolele advertisingului, ale creativității și ale tehnologiei, așa cum le înțelegem și le consumăm în ziua de astăzi. 

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Dosare editoriale

Branduri

Sectiune



Related