Campanie fresh de inspirație veche: "Una nouă de la Ciuc" - Ciuc IPA

Campanie fresh de inspirație veche: "Una nouă de la Ciuc" - Ciuc IPA

Anul acesta s-au împlinit 20 de ani de la nașterea expresiei “încă una și mă duc”, care avea să rămână în mintea tuturor românilor, să apară pe prima pagină a ziarelor, să genereze poante ultra viralizate, dar, mai ales, să facă celebră berea Ciuc Premium.

Ciuc Premium a readus la viață “încă una și mă duc!” in contextul în care, în această vară, HEINEKEN România a adăugat în portofoliul său “una nouă de la Ciuc” - Ciuc IPA.

Ideea campaniei a pornit de la faptul că vechea expresie este încă vie în mintea consumatorilor, fiind una dintre cele mai cunoscute expresii din universul comunicării de bere. A fost adaptat doar contextul, astfel încât să fie potrivit unei beri moderne, asa cum este Ciuc IPA.

 

"Noul Ciuc IPA înseamnă mai mult decât o rețetă nouă, un gust nou sau un ambalaj special. Este o nouă întâlnire consumator-produs, o privire înapoi către celebra expresie “încă una și mă duc”, dar din perspectiva unei beri contemporane. Ni s-a părut un moment potrivit, după 20 de ani, să lansăm „încă una de la Ciuc”, folosind vechiul line de brand. Dincolo de faptul că ne dorim ca Ciuc IPA să fie parte din momentele de consum de bere ale românilor, ne dorim să avem un dialog real cu aceștia. Iar dialogul real se întâmplă atunci când omul relaționează cu o emoție, nu doar cu produsul", afirmă Anca Mușat (Director Marketing HEINEKEN România).

 

Campania semnată de Ogilvy România a fost lansată în această vară și este una integrată, susținută de spot video şi radio, OOH & proiecte speciale.

Noua bere de la Ciuc raspunde nevoii consumatorilor de a avea o alternativă la berile lager cu care sunt atât de obișnuiți. Un lichid diferit care să le redefinească experiența clasică de consum de bere, însă, în egală măsură, ușor de băut, cu un gust accesibil. Berea este un Pale Ale mai puțin amar și cu mai puțin alcool decât berile IPA clasice. Aroma deosebită este dată de drojdia Ale de fermentație superioară, iar cele două tipuri speciale de hamei, Citra și Cascade, conferă caracterul echilibrat, floral-fructat.

Ciuc IPA se diferențiază și prin ambalajul modern. O hârtie care protejează caracteristicile berii de factorii externi și o diferențiază puternic la raft. Fiecare sticlă de 0,33L este ambalată cu grijă, semi-manual.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Ogilvy Romania

Ogilvy România face parte din rețeaua internațională Ogilvy si oferă pietei din Romania următoarele arii de expertiză, la nivel integrat: strategie de brand, advertising, customer engagement, PR & Influence... vezi detalii »

Oameni

Festivaluri

Subiecte

Sectiune



Related