Zi de zi parte din Edenred, o altfel de zi în EDENVERSE. Angajații Edenred România au trăit o experiență intergalactică în EDENVERSE, un eveniment marca Golin

Zi de zi parte din Edenred, o altfel de zi în EDENVERSE. Angajații Edenred România au trăit o experiență intergalactică în EDENVERSE, un eveniment marca Golin

În fiecare an, Edenred, liderul pieței de beneficii extrasalariale din România, celebrează reușitele din anul anterior și premiază cele mai importante rezultate, în cadrul unui eveniment dedicat tuturor angajaților. Iar anul acesta, alături de Golin a reunit întreaga echipă în EDENVERSE – un concept dezvoltat de Mullen România.

EDENVERSE reflectă, de fapt, întregul ecosistem Edenred, care pornește de la angajații proprii și departamentele companiei și se dezvoltă constant înspre clienți, înspre fiecare beneficiar final, precum și spre toți ceilalți stakeholderi din țară. În acest univers, fiecare angajat Edenred este diferit și are un rol specific, dar toți sunt uniți de principii solide și de valori comune care le pun lumea în mișcare: togetherness, onestitate, generozitate, incluziune, pasiune și respect. Acestea fac ca Edenred să fie EDENVERSE.

Kick-off-ul este unul dintre cele mai importante momente din an pentru toți colegii, pentru că reunește întreaga echipă din țară, pentru o seară încununată cu premii și recunoștință, discuții strategice despre priorități de business, precum și timp important petrecut împreună. Și, de aceea, ne-am dorit să le oferim colegilor o experiență cu adevărat memorabilă. Conceptul EDENVERSE a surprins esența Edenred: suntem o rețea unită și complexă, potențată de contribuția și talentul fiecăruia, un univers interconectat. Iar întreg planul de activități a reușit să arate că angajații - oameni diferiți, dar uniți de un scop comun - sunt centrul universului Edenred. Succesul evenimentului a fost confirmat de colegii noștri din întreaga țară, a spus Lelia Mancaș, Head of Marketing, Edenred România.

„Facem echipă cu Edenred de exact un an și, fiind aproape zi de zi, am înțeles în detaliu în ce constă unicitatea culturii interne și care este esența misiunii companiei. De aceea, am reușit să organizăm împreună mai mult decât un eveniment. Am dezvoltat un întreg univers – un EDENVERSE bazat pe valorile și energia Edenred, materializat printr-o identitate vizuală puternică și activări inedite, care au presupus și engagement constant cu angajații. Implementarea a activat multiple canale, un mecanism special de teasing, happenings pe parcursul unei întregi săptămâni, elemente care au implicat toate departamentele Edenred, activări la birou și decoruri galactice, ecrane gigant care au susținut atmosfera unei seri de Gală și, desigur, o echipă imbatabilă client-agenție. A fost unul dintre cele mai complexe și frumoase proiecte din ultima perioadă, care a culminat cu <<a night to remember>>”, a spus Roxana Dibă, Managing Director Golin.

EDENVERSE a debutat cu etapa de teasing care a inclus un save the date inedit. Tradiționala invitație corporate s-a transformat într-un mesaj venit din univers sub forma unui reminder video - o surpriză din partea MC-ului, precum și o serie de countdown emails, toate acestea declinate din concept, în line-uri interactive de copy și elemente desprinse din identitatea vizuală. Urmărind brief-ul, angajații au fost incluși în dezvoltarea activităților.

În a doua etapă, biroul Edenred s-a transformat, peste noapte, în EDENVERSE, printr-o suită de elemente de decor personalizate – floorstickers, window stickers, baloane și direcționale, toate urmând firul roșu de concept. Zi de zi, parte din Edenred, colegii au fost invitați să petreacă o altfel de zi în EDENVERSE. Departamentele din Edenred s-au transformat în planete & galaxii, precum Planeta Humanica (Human Resources), Planeta Legalul (Legal) sau Planeta Marketium (Marketing), iar surprizele nu s-au oprit aici.

Cercul a fost închis cu evenimentul de seară - un univers complet format din animații, sunet și grafică, în care au fost prezentate performanțele și premierele din 2022, prioritățile din 2023, precum și planurile de viitor, unde actori principali au fost chiar angajații – cel mai activ motor al universului Edenred.

Un live streaming interview inedit condus de MC a transpus în timp real pe ecranele digitale din locație cele mai frumoase povești din Edenred: valorile care îi motivează zi de zi, amintiri funny, momente sincere, împărtășite în direct chiar de angajații Edenred.

Proiectul EDENVERSE a fost mai mult decât organizarea unui eveniment anual. Rețeta unui succes cu rezonanță intergalactică a îmbinat cu măiestrie servicii și competențe complementare de creație, BTL și PR, alături de pasiunea echipei agenție-client. Succesul proiectului a fost confirmat de însuși publicul țintă: dintre cei 120 de angajați Edenred care au răspuns la sondajul realizat post-eveniment, 75% au notat evenimentul prin calificativul „excelent”, iar 20% l-au descris ca „foarte bun”.

Echipa Edenred: Lelia Mancaș (Head of Marketing), Laura Popa (CSR Coordinator & Employer Branding), Andrei Gudulea (Senior Art Director)
Echipa Golin: Ana-Maria Stoica (BTL Manager), Andrei Bașa (BTL Manager), Corneliu Cojocaru (BTL Executive), Marina Constanda (Head of Unit), Alexandra Chivu (PR Manager), Irina Roșu (Copywriter), cu sprijinul lui Silviu Antohe (Executive Creative Director, MullenLowe Romania)

Golin România este afiliată la una dintre cele mai valoroase rețele internaționale de PR, Golin Worldwide, agenție de Relații Publice care își aliniază eforturile de creație și data cu business-ul clienților pentru a livra rezultate cu impact. Împreună ajungem la cele mai valoroase insight-uri și colaborăm într-un mediu incluziv, creăm cu mult curaj și orientați către rezultate. Cei 1.700 de angajați Golin la nivel global operează în peste 50 de birouri din întreaga lume, ceea ce ne permite să venim cu soluții complete pentru piețe multiple și pentru programe de comunicare regionale sau globale. Golin a fost numită Global Agency of the Year în cadrul PR Week 2021, 2020 și 2019, Agenția Anului din regiunea Americii de Nord în cadrul PRovoke Media 2021 și prima agenție de PR care a obținut Gold și Silver pentru creativitate, în cadrul Festivalului Cannes Lions din 2019.

În România, Golin face parte din unul dintre cele mai importante grupuri de comunicare, Lowe Group, alături de MullenLowe (agenție integrată de marketing și comunicare), Initiative (media) și Medic One (comunicare în domeniul medical şi farmaceutic).

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Medic One Communication

Founded in 1999 by MD Oana Cociasu together with Veronica Savanciuc and other partners, Medic One is the first full-service communication agency in Romania to exclusively dedicate its activity to medical... vezi detalii »

Initiative Romania

Initiative este una dintre cele mai mari retele independente de media din lume, asigurand servicii specializate de strategie, planificare si cumparare de media. Initiative este membra a Interpublic Group of... vezi detalii »

Golin Romania

Golin este singura agentie de PR din Romania care a castigat, pentru patru ani la rand, titlul de Agentia #1 in topul Biz PR Awards, iar in 2018 premiul pentru Creativitate in PR si doua premii pentru... vezi detalii »

MullenLowe

De 29 de ani in Romania, MullenLowe este o agentie de creatie, marketing si brand strategy, care isi propune sa isi pastreze mentalitatea de creativitate antreprenoriala si spiritul dinamic. Agentia se pozitioneaza... vezi detalii »

Festivaluri

Subiecte

Sectiune



Branded


Related