[Newsletter Collection] Karin Ungureanu: „Recomandata” este un instrument de navigare prin hățișul socio-cultural care te ajută să alegi ce ți se potrivește cel mai bine

Pe 20 mai 2021, Karin Ungureanu trimitea „Recomandata” primul newsletter al platformei scena9.ro. Între timp, s-au adunat peste 180 de newslettere cu articole de pe Scena9 și Școala9, la care adaugă diverse recomandări culturale. 

Ca să se asigure că scrisoarea cu bunătăți socio-culturale nu se va pierde în inboxurile abonaților, Karin denumește subiectele într-un stil personal, iar printre favoritele ei se află „cine nu e mângâiat nu există” (citat din Svetlana Cârstean) și „prea liberă, prea îndrăzneață, prea sfidătoare”.

"Pe timpul alegerilor prezidențiale mi-au plecat niște abonați pe motiv că „și voi faceți politică, veneam aici pentru altceva”. I-am înțeles, dar mă tem că vremurile cer un alt tip de abordare, nu mai putem să tăcem de dragul unei neutralități", spune Karin.

Karin Ungureanu povestește în cele ce urmează despre direcțiile editoriale și temele alese pentru newsletterul Recomandata, care ajunge la abonați joia dimineața.

Experiențe și oameni din călătoria ta profesională de până acum

Îmi dau seama că mai degrabă decât locurile în care am fost sau joburile pe care le-am avut m-au format oamenii pe care i-am cunoscut sau cu care am lucrat. De pildă, cele trei fete pasionate de mediu de la primul meu job de reporter la Green Report, care îmi sunt prietene și-n ziua de azi: Roxana Bucată, care tocmai și-a terminat doctoratul pe tranziție energetică la CEU, Loredana Pană și Oana Neneciu, care au fondat Aerlive, una dintre cele mai bune inițiative civice de mediu de la noi. Ca PR la Institutul Francez din București i-am cunoscut pe Michel Houellebecq, Isabelle Huppert sau James Thiérrée, strănepotul lui Chaplin, un performance artist extraordinar, dar cel mai multe am învățat de la colega mea Svetlana Cârstean, care nu e doar o poetă fabuloasă, ci și un manager cultural de excepție.

Tot în acei ani, împreună cu Gabriela Pițurlea, care era pe atunci cea mai tânără jurnalistă de la DoR și cu Bogdan Theodor Olteanu care avea o firmă de PR (și era cel mai bătrân dintre noi), acum e regizor de filme, am fondat platforma SUB25, arte și cultură pentru tineri, cum eram (încă) cât de cât. La Fundația Friends For Friends am avut și aici parte de o echipă foarte mișto, cu Beatrice Weber, care se lăsase de Marketing la MediaPRO și intrase în lumea ONG cu o forță umană incredibilă și Zenaida Tătaru, pe care lumea o știe drept Zen și care e o extraterestră.

Au fost niște ani buni și plini, lucrând pe niște proiecte care mă bucur mult că dăinuiesc, pentru că sunt importante, ca Superscrieri sau In a Relationship, care tocmai a lansat o cercetare nouă pe abuzuri în cuplurile de adolescenți. E coordonată de Silvia Ciubotaru, fostă Guță, o workaholică care e și din echipa de bază de la Ideo Ideis, proiect care infuzează viață în atâția adolescenți și într-un orășel ca Alexandria și care împlinește 20 de ani anul ăsta.

Fix înainte de începutul pandemiei am împărțit un apartament în Budapesta la 35 de ani cu un student polonez de 19, care a trebuit să iasă din armată, un IT-ist gay de 25 din Iordania și o studentă kazahă despre care nu știu mai nimic pentru că nu vorbea un bob engleză. Da, poți să pleci cu Erasmus și la Master și da, poți să faci un master oricând. După lockdown, mi-am schimbat și jobul și am ajuns PR la Fundația9, care coordonează Scena9, Rezidența9 și de anul trecut și Școala9. Aici se întregesc lumile mele: presă, cultură, evenimente, ONG. Nu mai e o singură echipă, ci trei, conduse numai de femei: artista Suzana Dan la Rezidența9, superbul spațiu de pe I.L.Caragiale 32, Andra Matzal și Ioana Pelehatăi la Scena9, publicație culturală care împlinește 9 ani anul acesta și Andreea Archip la Școala9, care caută soluții și speranță pentru educație, pe toate le respect și le ador. Iar de noi împreună se ocupă Cristiana Tăutu, pe care o știu de pe vremea Calup, când voiau să deschidă Cazinoul din Constanța pentru oameni, un proiect frumos și nebunesc care din păcate nu s-a mai întâmplat. Ani mai târziu iată-ne lucrând împreună și mi se pare match made in heaven: Cristiana e a doer, și e o persoană foarte fair, dar pe lângă asta, reușește să strecoare și foarte multă grijă pentru ceilalți în munca pe care o face (apropo de grijă, poți citi articolul ăsta scris de ea mai demult).

Credit foto: Claudiu Popescu

Pasiunea pentru scris și etape prin care ai trecut

Când eram mică la Medgidia și țineam, desigur, un jurnal, rescrisesem, schematic, o continuare la „Pe aripile vântului” și visam la momentul în care o s-ajung la București, studentă la Litere și o să locuiesc într-o garsonieră sordidă, scriind. Nu am depășit însă, ca mulți scriitori autohtoni, proza semi-autobiografică și nu pot decât să mă bucur că nu am avut oportunitatea să public nimic substanțial. În timp, mi-am orientat scrisul spre a comunica către alții despre oameni care fac lucruri mișto, adică spre PR. Am donat multe gânduri și aha-uri Facebook-ului, devenit între timp Meta. Nu regret nici asta, dacă nu ar fi existat probabil nu aș fi știut ce să fac cu ele și pe unele mai mult ca sigur nici nu le-aș fi avut. Mai scriu rarisim, când am ocazia. Pentru cine vrea să afle intimitățuri, recomand un eseu personal despre prima mea dragoste, o scrisoare de inimă frântă post-Colectiv și un eseu despre cum e să fii mamă în timpul a două războaie contemporane, în care unul cel puțin a măcelărit peste 17.500 de copii. Cel mai recent, am vorbit cu Eliza Zdru despre cicatricile mele pentru incredibilul ei proiect, Woman Scars.

Credit foto: Eliza Zdru

Ideea newsletterului „Recomandata”

Când am ajuns la Fundația9 am propus un newsletter pentru Scena9, ori ideea exista deja, doar nu se găsise încă omul s-o ducă la bun sfârșit. Avea și adresă de mail dedicată, avea și nume, „Recomandata”, care la început mi s-a părut cam old school, dar în timp am ajuns să apreciez fix asta, un apel la lucrurile simple care îți aduc plăcere și un sentiment de umanitate. Pe 20 mai 2021 am trimis prima Recomandată, care sărbătorea și 5 ani ai platformei scena9.ro. Între timp s-au făcut 184 de Recomandate trimise, care pot fi citite aici. Majoritatea de mine, o parte le-a preluat Ioan Maxim pe perioada concediului meu de maternitate și deseori mă mai ajută colega mea Oana Filip de la Scena9, care are umor, blândețe și experiența Concentrat de la DoR, un newsletter zilnic care a fost o mană cerească pentru mulți dintre noi în pandemie.

Rolul Recomandatei

Newsletterul a început ca un digest al celor mai importante articole Scena9 ale săptămânii. Pe scena9.ro se publică lucruri zilnic și atunci ne-am dat seama că și dacă ești fan al platformei poți ajunge să ratezi din ele, mai ales din cele care generează mai puțin trafic, pentru că sunt mai puțin clickabile, dar nu mai puțin valoroase. Peste asta se adaugă un pot pourri de recomandări culturale, din partea redacției și nu numai, plus un ochi atent la ce se-ntâmplă în jurul nostru, în țară dar și-n afara ei. Recomandata este un instrument de navigare prin hățișul socio-cultural care te ajută să alegi ce ți se potrivește cel mai bine.

2024 a fost un an de consolidare pentru noi, la Fundația9. În toamna lui 2023 s-a întors și Andra Matzal din concediul de maternitate, apoi și eu, a venit Cristiana Tăutu la cârma navei, echipa Scena9 s-a întregit, echipa Rezidența9 a primit forțe noi. Pe lângă asta, ne-am mărit: platforma de jurnalism pe educație Școala9 a ajuns și ea în familia Fundația9 și a adus un suflu nou de colaborare între noi. A fost un an în care am lucrat mult intern la o mai mare coeziune între echipele celor trei programe ale fundației și am devenit cred, o echipă mare, mai solidă și mai curajoasă, pentru că ne avem unii pe alții. Cred că s-a resimțit asta și-n Recomandata, care încet-încet nu mai e doar a Scena9, ci a inclus generos și programul doldora de evenimente și proiecte de la Rezidența9 și neobosita muncă a micii echipe de la Școala9, care numai anul trecut de pildă a lansat un podcast de soluții din teren pentru abandonul școlar, REZOLVAT.

Comunitatea care s-a strâns în jurul newsletterului

Inițial cred c-a fost un prim strat de cititori împătimiți ai Scena9. Apoi, mai ales pe vremea în care a coordonat-o Ioan Maxim cu gingășia lui caracteristică, cred c-a câștigat un public mai larg, interesat de cultură și de un anumit tip de curatoriere a ei, mai personal. Cred că lumea caută să afle ce ar trebui să vadă, unde ar fi interesant să meargă, de la cineva care a fost, sau în care au încredere. Dar vrea și să-nțeleagă mai în profunzime niște subiecte de actualitate tratate destul de superficial în general - cum ar fi, de exemplu, revoltele lucrătorilor culturali din muzee din 2024, pe care le-a documentat foarte bine Oana Filip pentru Scena9 și care au prins mai mult spotlight odată cu furtul tezaurului și realizarea pe scară mai largă că avem un simulacru de Muzeu Național de Istorie a României. Scena9 scrisese despre asta încă din 2019, Cultura la Dubă din 2020, dar tot nu ajunsese subiect până să ni se fure coiful.

Pe timpul alegerilor prezidențiale mi-au plecat niște abonați pe motiv că „și voi faceți politică, veneam aici pentru altceva”. I-am înțeles, dar mă tem că vremurile cer un alt tip de abordare, nu mai putem să tăcem de dragul unei neutralități care oricum nu mai e neapărat un deziderat pentru nimeni. Vorbește destul de pe larg scriitorul și criticul Kremlinului Peter Pomerantsev despre asta într-o discuție care a avut loc recent la Rezidența9, moderată de Ioana Pelehatăi. El îl numește engagement journalism, sau civic media și probabil că va fi din ce în ce mai mare nevoie și de asta.

Direcții editoriale

Pe lângă slalomul printre articolele de pe Scena9 și Școala9 și recomandări culturale diverse, am o rubrică „Prin gaura cheii” în care încerc să mă uit mai atent la un mic sau mare fenomen cultural, să le dau cititorilor niște insighturi de bucătarie internă. Unul dintre ele, de exemplu este despre majoratul One World România: am întrebat echipa ce amintiri au de la propriile majorate. Mica oportunitate e o rubrică inspirată din anunțul de la ziar, unde pun internshipuri, joburi, rezidențe, și pe ce îmi mai pică mâna. Altfel întotdeauna mi se pare mișto să promovăm oameni mai puțin cunoscuți: am avut fotografia săptămânii, ilustratorx săptămânii și o să revenim la ele. Îmi mai place și să găsesc călători care să recomande expoziții sau evenimente culturale care se-ntâmplă prin alte țări, la care se poate ajunge ușor. Dar în general e foarte mult conținut local, pentru că avem totuși, multă activitate culturală, mai ales când te gândești cât de subfinanțată e cultura la noi.

Oamenii nu trebuie să uite că toate minunățiile astea la care au acces, și dacă tot am pomenit de One World România, e un exemplu foarte bun, sunt făcute pe munca imensă și dăruirea unor oameni și că mai mult ca oricând toate inițiativele sociale și culturale importante trebuie susținute cum se poate, prin abonamente, dat vestea mai departe, sau subscriptions. Ultimele două săptămâni din Recomandată le-am dedicat unor newslettere locale relevante, marea majoritate ținute de jurnaliști independenți care ar avea mare nevoie să fie plătiți de cititorii lor pentru munca pe care o fac și dau doar trei exemple: Luiza Vasiliu și Victor Ilie, care fac fact-checking și investigație în „drepturi și strâmbe”, Sorana Stănescu care navighează sistemul medical cu „Foaia de observație” sau Patricia Cîrtog și Marian Ignat cu „noua grijă”, newsletter de mediu.

Cum alegi temele

Pornesc de la ceva ce mă preocupă și personal, mai mereu, de aceea Recomandata are un intro personal înainte să-ți servească platoul de linkuri și fomo. De multe ori sunt mai multe subiecte importante pe rol, încerc să le fac loc tuturor, în măsura posibilului.

Prin ce etape de creație treci. Care e cea mai consumatoare de timp

Recomandata are o structură deci e mai ușor, nu trebuie să reinventez roata în fiecare săptămână. Cel mai consumator de timp e de departe să fac o trecere în revistă culturală, mi-aduc aminte de când făceam și pentru SUB25 recomandările culturale ale săptămânii. Dacă la cinema informațiile sunt coagulate cât de cât - măcar premierele le găsești pe Cinemagia, iar festivalurile și proiecțiile speciale le aflu ușor, informațiile sunt mai greu de dibuit pe zona de teatru, sau expoziții de artă. Acolo de multe ori am nevoie oricum și de multă răbdare să deslușesc despre ce este o expoziție, sau măcar ce tip de exprimare artistică, textele fiind scrise mereu atât de abstract. Apoi e complicat și pentru că încerci un mix în care să aduci în față și evenimente mai puțin cunoscute unui public larg, mai nișă, dar nici să nu uiți de cele care nu pot fi ratate. În Recomandata ajung și foarte multe parteneriate media ale Scena9, care trebuie onorate, pentru că au fiecare relevanța lor. De ceva vreme îmi doresc o acoperire cât mai națională a evenimentelor, să nu mai fie Bucureștiul buricul universului și asta mănâncă foarte mult timp de documentare.

De unde îți iei informațiile

Facebook, Instagram, recomandări de la prieteni, comunicate de presă sau informații care îmi ajung pe mail - mai ales când e vorba de parteneriate media.

Cel mai surprinzător lucru pe care l-ai constatat odată cu începerea Recomandatei

Mi-era dor să scriu și cred că și să curatoriez informații, m-ajută foarte mult să fiu nevoită să fac asta săptămânal, orice s-ar întâmpla, Recomandata ajunge joia. La 10. Deși joia trecută tocmai am mutat-o la 9, să văd ce se-ntâmplă, și poate că își va schimba ora.

Ce te interesează cel mai mult în rolul de editor de newsletter

Îmi place să mă văd ca un matchmaker, asta simt c-am făcut pentru toate evenimentele și proiectele pe care am lucrat ca PR, Institutul Francez, Ideo Ideis, Noaptea Albă a Galeriilor, Les Films de Cannes à Bucarest sau One World România. Cred că o experiență culturală potrivită la momentul potrivit poate modifica ceva profund în tine și mi se pare minunat rolul de a încerca să aduc împreună omul și experiența, fie ea film, spectacol, articol, carte, poezie, expoziție (sau o lucrare!), podcast, sau de ce nu, cont de instagram.

Mi-aduc aminte și acum cât de bulversantă a fost întâlnirea cu James Thiérrée, care venea la București pentru trei reprezentații ale unui spectacol mut, tip circ, la sala mare a TNB, care pe atunci avea 1.500 de locuri, în weekendul prelungit de 1 mai, când Bucureștiul se golea. James nu voia să fie asociat cu Chaplin, despre spectacol nu puteam spune mare lucru pentru că era foarte greu de descris: un tip singuratic o ia razna și are dialoguri interioare și vedenii cu creaturi făcute din sârme și textile. De ce ai vrea să vezi asta? Prima seară, vineri, nu a fost sold out, dar ne-am descurcat să (aproape) umplem sala. Am văzut și eu spectacolul de pe o treaptă, și am plâns.

Nu am fost singura. Sunt oameni (printre care și eu), care s-au întors să-l vadă în toate cele 3 seri, oameni care au dat mai departe, cert e că sâmbătă a fost sold out iar duminică s-a stat pe toate scările și treptele posibile din sală - era înainte de Colectiv și părea acceptabil să faci asta. În acel weekend lung de 1 mai, 4.000 și un pic de oameni am fost aduși împreună și transpuși în altă realitate de forța incredibilă a unui singur om, c-un talent fantastic. Miracles can happen.

scena9.ro

Cum faci să te asiguri că newsletterul tău nu trece neobservat în inboxul abonaților tăi

Încerc să fiu ghidușă în denumirea subiectului, atât cât îmi permite rolul meu, nu este, totuși, un newsletter personal, deci nu-mi pot lua orice libertate. Printre subiectele mele preferate: „cine nu e mângâiat nu există” (citat din Svetlana Cârstean), „prea liberă, prea îndrăzneață, prea sfidătoare”, „apocalipsa va fi o consecință a capitalismului” (citat din colegul de la Scena9, Ioan Stoleru), sau „lăsați copiii la Victor Brauner”, în care mă auto-citez, pentru că folosesc des hashtagul #lăsațicopiiilaartăcontemporană și pe Instagram, trimitere la unde mergem cu copilul prin oraș, la ce-și propune an de an Noaptea Albă a Galeriilor dar și la programul de mediere culturală al aceleiași Suzana Dan, „care-i faza cu arta contemporană?”. A fost o surpriză frumoasă pentru mine că primul newsletter la întoarcerea mea la job, intitulat „cine este Basaraba Marcovici?” a fost așa bine primit, l-au deschis 52% dintre recipienți (rata de deschidere e în general bună, între 33 și 55%). L-am vrut un omagiu adus poetei magnifice care a fost Angela Marinescu, pe numele ei real Basaraba Marcovici și pe care în subiect am numit-o în grabă „Barbara” Marcovici. Am apucat să schimb subiectul înainte să trimit, ca prin minune (cred c-apucase Ioana Pelehatăi s-arunce un ochi pe draft), dar în url nu s-a mai modificat, a rămas, până în ziua de azi, Barbara.

Tu ce newslettere citești?

Pentru asta aș trimite direct cititorii către cele două Recomandate în care au o listă exhaustivă de newslettere românești de urmărit: aici lista de newslettere îngrijite de jurnaliști și aici continuarea, cu cele recomandate de cititorii Recomandatei. Și la final, shamelessly, o să las și linkul de abonare.