Pentru Cosmina Țapliuc, Head of Digital VML România, AI este un amic, un corector, un analist bun, parte din rutina zilnică, atât la job, cât și acasă. Un coleg care se străduiește să fie mai bun de la an la an. Asta e partea bună. Există însă și influențe și efecte mai puțin roz ale AI-ului. De la rezultate eronate sau biased la deep fake, știri false și tot ce ține de zona de manipulare a opiniei publice. E nevoie să ne antrenăm bine mintea față de tot ce aduce inteligența artificială.
"AI poate, insa, sa influenteze si in bine, si ar trebui sa ne focusam pe pozitiv, astfel incat sa il integram mai usor in viata noastra: de la faptul ca poate sa scoata rapid niste task-uri de rutina, care ne umplu ziua si lasa putin loc gandirii strategice, pana la generarea unor idei de baza, care sa ne ajute sa construim concepte noi si sa iesim din paradigma “s-a mai facut”, spune Cosmina.
Povestim cu Cosmina în continuare despre cum folosește ea instrumentele de inteligență artificială, cum a schimbat munca în agenție, cum au evoluat platformele AI și cât de bine performează în acest moment.
Cum a început relația ta cu AI
Sincer, nu-mi amintesc fix inceputul. Ceea ce ma face sa ma intreb daca nu cumva, deja, AI-ul e o parte atat de obisnuita in viata noastra, e atat de integrat in rutina zilnica (la lucru sau acasa), incat nu stim cand a inceput totul. Probabil la inceputurile lui, cand inca era nou-nout. Evident ca am inceput cu ChatGPT (open AI), dar ulterior m-am jucat cu mai multe, Gemini e un exemplu, sau platforma noastra interna, din grup, WPP Open, care e un agregator de AI tools in sine.
Intr-adevar, iti usureaza viata.
Primele incercari, primele impresii
La inceput, mai mult ma jucam. Testam, cum ar veni. Intrebam toate lucrurile care imi treceau prin cap si ma amuzam de raspunsuri. Apoi, a inceput sa imi invete stilul de a pune intrebari si de a pune problema. A fost un pic ciudat, dar si un pic exciting. Daca o sa poata sa imi compuna mailurile peste inca putin timp?
Usor usor am evoluat in a imi verifica gramatica si scrierea corecta, a imi reformula anumite frazari pentru a respecta etichetele sociale si profesionale din mailuri, la a ma documenta pentru cursurile de marketing pe care le predau. Am facut liste de cumparaturi, am cautat retete, am filosofat despre anxietate, stres si metode de combatere, mi-am facut niste teme pentru proiecte personale si mi-am verificat cunostintele. Imi era mai simplu sa caut cu AI, decat sa ma folosesc de Google. Asta pentru ca raspunsul era impachetat cat mai aproape de ce aveam nevoie. Google imi servea inapoi doar niste linkuri, din care trebuia sa pun informatia cap la cap.
Acum ii cer sfaturi cand nu stiu. Ma consult si verific, imi structurez idei. E un amic, un asistent, un corector, un analist bun.
Ce instrumente folosești în prezent
Cel mai des cred ca ChatGPT pana acum. Mai nou explorez WPP Open, platforma AI interna de care povesteam, care pare foarte interesanta, pentru ca face mai multe decat sa raspunda doar la intrebari.
Am ajuns sa il folosesc aproape zilnic.
Cum ziceam si mai sus, da, folosesc AI-ul si in viata mea personala. De cele mai multe ori, il folosesc pentru raspunsurile complexe si argumentate. Uneori, poate putin spre amuzament, il mai folosesc si ca sa ma ajute sa reactionez in anumite situatii. Poate ca am putea beneficia cu totii de un asistent personal uneori :).
Guideline-uri în agenție
Imaginează-ți că la VML ai la dispoziție o armată de experți AI, gata să te ajute să rezolvi orice problemă de marketing. Cam asta e WPP Open AI. E o platformă dezvoltată de WPP, special pentru agențiile noastre, care integrează o grămadă de instrumente AI, de la generare de idei și conținut, până la analiză de date și optimizarea campaniilor.
E ca un "hub" centralizat, unde avem acces la cele mai noi tehnologii AI, antrenate pe datele și experiența WPP. Practic, beneficiem de know-how-ul global al grupului, adaptat la nevoile locale. Ceea ce e super important e că WPP Open AI e construită cu un focus pe protecția datelor, etică și transparență. Toate instrumentele respectă standardele de confidențialitate și securitate, iar noi avem control total asupra datelor pe care le folosim. E un aspect esențial pentru noi și pentru clienții noștri.
Aveți cursuri, întâlniri de învățare & discuție pe tema AI?
Clar! Investim în educația echipei. Am avut workshop-uri, prezentări, sesiuni practice cu colegii din agentiile VML din retea despre WPP Open AI... Practic, ne asigurăm că toată lumea știe cum funcționează, ce poate face și, mai ales, cum să o folosească responsabil.
Cum folosiți AI-ul la nivel de agenție
Peste tot, de la brainstorming la crearea de conținut, analiză de date, optimizarea campaniilor... AI-ul ne ajută să generăm idei mai repede, să creăm conținut mai relevant, să înțelegem mai bine consumatorii și să personalizăm experiențele. E ca un super-asistent care ne face munca mai eficientă și mai creativă.
Beneficii
Mai multă eficiență, campanii mai personalizate, decizii bazate pe date... Practic, AI-ul ne ajută să obținem rezultate mai bune pentru clienții noștri, într-un timp mai scurt și cu un buget mai eficient.
Dezavantaje
Nu e totul roz, trebuie să fim realiști. AI-ul are nevoie de date bune, altfel rezultatele pot fi eronate sau biased. Nu poate înlocui creativitatea umană, e doar un instrument.
Cum a schimbat AI munca
AI-ul ne-a dat un "boost" serios și ne-a permis să ne concentrăm pe ceea ce contează cu adevărat: idei faine și relații solide cu clienții. E un viitor interesant și suntem pregătiți să-l îmbrățișăm!
Dezvoltarea AI-ului
Cred ca sunt destul de greu de urmarit schimbarile cu un ochi liber, neavizat pe alocuri. Asta pentru ca, de multe ori, sunt update-uri ale platformelor pe care nu le prea putem sesiza atunci cand nu avem un comportament de consum al AI-ului care sa presupuna fineturi tehnice. La nivel macro, se vede o rafinare a modului de raspuns si al prompt-urilor pe care le ofera la anumite intrebari sau la anumite task-uri pe care le dam platformelor de AI.
Cât de bine performează
In prezent lucrurile s-au transformat destul de mult. Vedem task-uri rezolvate perfect la nivel strategic, vedem research-uri pe teme date, specifice, foarte in amanunt urmarite, vedem rapididate in a rezolva listele de cerinte transmise de utlizatori. Cred ca, in prezent, asa cum spuneam si mai sus, este mai de incredere decat motoarele de cautare.
Probleme des întalnite
Pare cumva ca mai multe probleme de finete sunt pe zona de generare de visuals cu AI, unde vedem celebrele 6 degete, ochi sticlosi, piele foarte fina si fara niciun semn (in cazul oamenilor generati de AI in fotografii), cred cumva ca in zona vizuala problemele sunt mai usor de identificat. In ceea ce priveste chat-ul care rezolva anumite task-uri, e putin mai dificil de descoperit, pentru ca ar trebui sa te apuci, in paralel, sa faci si tu research-ul respecitv, ca sa demonstrezi ca nu e corect sau complet. Ori tu fix de acest pas voiai sa scapi. Cred ca in cazul chat-ului pot aparea problemele de tipul: informatie incompleta, alambicata sau dezvoltata inegal intre task-urile cerute. Dar verificarile au nevoie de un ochi expert.
Stiu ca exista niste platforme care fac fix asta, identifica cat din text a fost scris cu AI sau daca sunt copiate bucati de acolo. Dar se folosec mai degraba in universitati pentru a verifica lucrari de diploma sau, din ce am mai auzit, in cazul angajatorilor care au in procesul de recrutare teme ce trebuiesc dezvoltate de candidati.
Influența AI în comunicare pe viitor
Cred ca e si destul de greu sa anticipam complet in cate subsidiare ale industriei se poate rasfrange si cum. In primul rand, deep fake-ul, fake news, tot ce tine de zona de manipulare a opiniei publice, care, in prezentul pe care il traim, este foarte greu de combatut. Trebuie sa ai mintea foarte antrenata sa identifici corect toate semnele unei comunicari false. Dar, vad o imbunatatire a intelegerii si printre populatia care nu e atat de conectata constant la canalele preferate ale AI-ului, la platformele digitale.
Poate, insa, sa influenteze si in bine, si poate ca ar trebui sa ne focusam pe pozitiv, astfel incat sa il integram mai usor in viata noastra: de la faptul ca poate sa scoata rapid niste task-uri de rutina, care ne umplu ziua si lasa putin loc gandirii strategice, pana la generarea unor idei de baza, care sa ne ajute sa construim concepte noi si sa iesim din paradigma “s-a mai facut”.
Dacă AI-ul ar fi un coleg: cum l-ai descrie?
Ala care le stie pe toate, uneori e de treaba, uneori nu-l prea suferi. Da e ok, asa, overall.
Ce evaluare de final de an ar primi
Pai 4/5 cred, ca se vede clar ca se straduieste sa evolueze de la an la an.
























