5.11 | 6.30 | Seneca Anticafe
Experți ESG & CSR, profesioniști din economiile creative, marketing, antreprenoriat și ONG-uri sunt invitați la Kindful Brands 2025 empowered by INVIZIBILII.RO. Evenimentul are loc pe 5 noiembrie, la Seneca Anticafe, unde Tom Theys, strateg de top cu performanțe internaționale, va urca pe scenă alături de multipremiatul Mihai Botărel, co-fondator RXM Creative.
Va fi o seară dedicată inteligenței emoționale în acțiune - acolo unde insighturile care te scot de pe pilot automat fac casă bună cu rezultatele în business, confirmate de jurii internaționale, demonstrând o idee simplă: „Doing good is good business.” Când brandurile au șapte ani de-acasă, acționează cu sens și mentalitate de ikigai, pe frecvența lui win-win-win, profitul și impactul constructiv nu doar coexistă - se amplifică reciproc.
Tom Theys - invitatul-surpriză al Kindful Brands
Tom Theys este Chief Strategy Officer al Happiness Bruxelles, una dintre cele mai premiate agenții europene pentru rezultate generate prin creativitate. „Happiness is an economic multiplier” - principiul de funcționare al agenției, este și una dintre temele pe care Tom le va aborda la Kindful Brands 2025.
Strateg vizionar și maestru al jocurilor de cuvinte, Tom îmbină inteligența analitică cu o curiozitate culturală aparte, inspirând ca la carte echipele și clienții. Înainte de rolul de-acum, Tom a fost EVP Global Strategy la FCB - rețeaua din care face parte și Happiness - unde, timp de peste o decadă, a redefinit direcția strategică și creativă, contribuind la poziționarea FCB ca Global Network of the Year la Cannes Lions și Agency of the Year în clasamentele Ad Age și Campaign.
Anterior, Tom a condus strategia și a fost Managing Partner la Publicis Brussels, după un început remarcabil la Duval Guillaume, în urma câștigării unui concurs național de copywriting. De-a lungul carierei, a lucrat la campanii internaționale pentru branduri precum Bosch, Burger King, Škoda, Kellanova, Clorox și Kimberly-Clark.
La Kindful Brands 2025, Tom va arăta cum bucuria, inteligența emoțională și curajul creativ, bine acordate, pot genera efervescență în rândul oamenilor, angajament și atașament față de brand, plus rezultate remarcabile - confirmând că brandurile cu conștiință și caracter pot performa, bine-mersi, și în afaceri.
Cine mai urcă pe scenă?
Teodora Migdalovici - MC-ul evenimentului - cu o prezentare despre filosofia „Kindful Brands”, inspirată de Ajahn Brahm, și o decodare, în premieră, a SDG Lions 2025, alături Mihai Botărel, co-fondator RXM Creative și de Robert Pelin (Invizibilii.ro), platforma parteneră a programelor #TheAlternativeSchool pentru talente provenite din comunități vulnerabile, insufficient reprezentate.
Kindful Brands deschide noul modul Future Proof Creativity (10.11 - 8.12)
Evenimentul marchează deschiderea noului modul de cMBA #FutureProofCreativity - 9 întâlniri intensive, de la 19:00 la 21:00, în fiecare luni și joi, pe Zoom, între 10 noiembrie și 8 decembrie.
Peste 30 de speakeri din 12 țări vor oferi participanților o actualizare completă a competențelor în marcom, aliniată la cele mai relevante practici internaționale. Cei mai buni absolvenți vor intra pe orbita Cannes Lions 2026, concurând la Young Lions cu suportul Ursus Breweries & Roger Hatchuel Academy, cu suportul Invizibilii.ro.
50 de burse sunt disponibile, oferite de aceiași parteneri tradiționali, Ursus & Invizibilii.ro, pentru cei care aplică la modulul #FutureProofCreativity.
Când & unde?
5 noiembrie | 6:30 PM - 9:30 PM
Seneca Anticafe
FEES:
Prețuri adaptate pentru vremuri complicate:
Talentați sub 30 & companii mici:
- 120 € + TVA - participare individuală
- 200 € + TVA - echipă de 2
Talentați 30+ și participanți de la companii cu 10+ angajați:
- 155 € + TVA - participare individuală
- 288 € + TVA - echipă de 2
Pentru întreg modulul #FutureProofCreativity, inclusiv KindfulBrands:
Pentru participanții sub 30 / 25 de ani:
- 1000 € + TVA - echipă de 2 persoane sub 30 de ani
- 500 € + TVA - participant individual sub 30 de ani
- 800 € + TVA - echipă de 2 persoane sub 25 de ani
- 400 € + TVA - participant individual sub 25 de ani
Pentru participanții de peste 30 de ani:
- 1500 € + TVA - echipă de 2 persoane peste 30 de ani
- 800 € + TVA - participant individual peste 30 de ani
Putină istorie
Din 2005, #TheAlternativeSchool practică diplomația privată în slujba creativității românești, promovând-o ca trăsătură identitară contemporană și resursă strategică de export. De-a lungul anilor, absolvenții săi au obținut toate metalele relevante - de la Gold la Bronz - la Cannes și în alte competiții de prestigiu. Profesioniste remarcabile au beneficiat de acceleratorul de carieră „See It, Be It”, prin lobby-ul Ladies First, companii au fost antrenate să concureze și să câștige în cele mai dificile competiții internaționale, iar experții formați aici au ajuns să jurizeze în contexte de top. Cei mai valoroși veterani ai #TheAlternativeSchool contribuie activ la redesenarea expresivă a industriei, în România și în străinătate - veritabili susținători ai economiei bazate pe competență și ambasadori autentici ai unei Românii actuale, care reușește, dincolo de provocări.



























