Dacă ar fi să simplificăm problema, am cam putea să dăm vina pe obsesia globală pentru viteză și zgomot. Totul trebuia făcut ieri și până să-ți dai seama, totuși, de ce, cineva îți urlă în urechea stângă - cumpără acum, wow wow wow, nu rata, nu uita, nu spera. Ba uite că nu uităm să sperăm și sperăm chiar că lucrurile vor fi mai bune.
Și când vine vorba de industria de comunicare, Ana Smădeanu, Founder & Managing Director Seven Media, este optimistă. Unde vede că lucrurile au luat-o la vale, vede și schimbări bune, iar asta pentru că reziliența și capacitatea industriei de a se adapta, dovedite deja de atâtea ori, vor răzbi în fața haosului. Dacă nu vă place să numim noua lume nouă ”haos”, putem să-i spunem ”caracatiță”; Ana așa-i zice. Dar să nu uităm că acest animăluț are 9 creierașe și, în absența unui plan strategic de adaptare salvare, ne trezim sub apă.
Ei, dar oricât de multe schimbări au început să bolborosească în ultima perioadă, Ana știe că avem instrumente vechi și noi cu care să ne adaptăm, că acolo unde un rol devine irelevant, există posibilitatea reinventării, și mai știe că întoarcerea la ceea ce contează, de fapt, la substanță și la intenție, va repune industria pe traiectoria bună. Despre toate astea, detaliază Ana, mai jos:






















