[Nextpat] Răzvan Căpănescu: În UK am învățat finețea, dar și ambiguitatea: multă politețe, uneori greu de descifrat. În România, chiar și când e mai dur, știi unde stai

Cred că avem un soi de sindromul Stockholm față de felul răutăcios în care ne spunem noi românii lucruri la supărare (și nu numai) - ne enervează când se întâmplă, dar dacă obiceiul ăsta e înlocuit cu prea multă politețe, ne enervează și mai rău. Lui Răzvan Căpănescu, Global Executive Creative Director Inside Ideas Group Londra, nu-i displace chiar așa mult politețea britanică, dar este absolut îndrăgostit de felul în care comunică media națională.

”După o oră de British TV (clasic BBC sau ITV) te simți mai deștept. Cu adevărat interesant, cu sarcasm fin sau umor pentru cunoscători, orice subiect devenind fascinant. La fel când citești The Guardian sau TimeOut – de la geopolitică la cronică de meci, de film sau de restaurant. Ești sigur cu 10 minute mai deștept după”.

Răzvan a plecat din România dintr-un motiv simplu: pentru a lucra într-o industrie de comunicare mai mare, mai riguroasă, cu o infrastructură mai complexă, cu foarte multă competitivitate și cu mai mult curaj în a fi creativ în afara zonei de confort. Pentru toate astea, a trebuit să-și reconfigureze obiceiurile profesionale, să uite de metehnele locale în care creativitatea e de multe ori înlocuită cu “cel mai cǎlâi numitor comun” și să fie pregătit oricând să implementeze (nu doar să dezbată) o idee pentru un brief de realtime. Dar oricât de mult îi place lui Răzvan industria britanică, nu poate să uite vremurile bune de acasă când, din bugete subțiri și prezentări doldora de idei nebune, ieșeau campanii pe care industria (și nu numai) le aștepta ca pe premierele de film.

Cu multă recunoștință pentru locul în care se află și cu un pic de nostalgie față de locul din care a plecat, povestește Răzvan mai multe, în cele de urmează:

Primul gând despre România

Primul gând nu e neapărat confortabil. Mă gândesc la cât de ușor pot reveni discursuri și reflexe pe care le credeam depășite (extremism, pseudo-istorie, figuri mesianice cel puțin discutabile). Și, inevitabil, gândul merge la familie și prieteni și la cum să îi protejez, măcar emoțional, de zgomotul ăsta.

Partea luminoasă rămâne însă foarte vie: prietenii apropiați, mesele lungi, conversațiile fără agendă. Genul acela de conexiune în simțiri, care nu prea se programează.

După ce ai plecat

Am realizat cât de puțin cunoscută este România, de fapt. Și cât de ușor e confundată sau redusă la clișee. După un anumit punct în Vest, politețea maschează lipsa reală de context.

Interesant e contrastul: în regiune, de exemplu în Praga, românii sunt adesea văzuți ca o forță creativă. În Londra, unde competiția e globală, nu avem încă o “etichetă” clară, iar golul ăsta se umple uneori cu percepții din alte zone, nu neapărat favorabile.

Ce apreciezi mai mult acum

Oamenii. Fără idealizare, dar cu recunoștință. Oamenii buni, direcți, spirituali, care spun lucrurilor pe nume.

În UK am învățat finețea, dar și ambiguitatea: multă politețe, uneori greu de descifrat. În România, chiar și când e mai dur, știi unde stai. Și asta are o valoare reală.

Ce te-a motivat să pleci

Ambiția profesională, simplu spus. Dorința de a juca într-o altă ligă, una mai mare. A existat și un moment clar de ruptură: când responsabilitatea începea să fie externalizată prea mult – către focus grupuri, către consens. Când curajul profesional a fost înlocuit de “cel mai cǎlâi numitor comun”.

Ce ai găsit după ce ai plecat

Am găsit multe din lucrurile la care speram - rigoare, infrastructură, o industrie extrem de competitivă și o cultură care te ține în priză.

Cât și – abia asta a fost un pic surprinzător acum 12 ani când am venit – o fantastică evoluție gastronomică (sunt un gurmand declarat). Londra are acum probabil cea mai apreciată și variată - de la street food la haute cuisine - ofertă gastronomică din lume. Plus o apreciere a vinului care este foarte aproape de sufletul meu.

Profesional, am găsit seriozitatea și expertiza pe care le intuiam. Cu lucruri de ultimă oră din care poți fi parte imediat; cu un suport real pentru a implementa ideile, nu doar pentru a le discuta.

Am găsit însă și episoade de viață corporatistă sadea, lucruri care mi se pareau exagerate în filme. Cel mai bun sfat pe care l-am primit aici - o să sune familiar - „orice spui poate și va fi folosit împotriva ta”.

Primul șoc cultural

Aș ține să menționez prima dată pe cel descoperit împreună cu soția mea – căci ne-am și confirmat reciproc cum că nu ni se pare. Faptul că după o oră de British TV (clasic BBC sau ITV) te simți mai deștept.

Ieși din casă în drum spre birou mai pregătit sau petreci seara cu televizorul mergând în timp ce prepari cina și nu îți mai vine sa schimbi canalul. Cu adevărat interesant, cu sarcasm fin sau umor pentru cunoscători, orice subiect devenind fascinant.

La fel când citești The Guardian sau TimeOut – de la geopolitică la cronică de meci, de film sau de restaurant. Ești sigur cu 10 minute mai deștept după.

E o combinație foarte bine calibrată între informație și livrare. Înveți fără să simți că “înveți”.

Din păcate, contrastul cu ce consum când revin în țară e mare în unele zone media. Nu peste tot, dar suficient cât să-l remarci.

Obiceiuri ciudate, însușite până la urmă

Limbajul indirect britanic.

“Let’s have lunch sometime” = probabil niciodată.

“I hear what you say” = nu sunt de acord.

“That’s not bad” = chiar e bine.

Și, poate mai important, relația cu timpul și planificarea. Spontaneitatea e mai rară. Calendarul e rege.

A trebuit să învăț să nu mai fiu atât de direct sau volubil ca acasă.

Ce-ți lipsește cel mai mult din România

Pe lângă familie, prieteni și mâncarea tradițională – deschiderea autentică, fără agendă.

Cele mai mari diferențe la job 

Aici am înțeles ce înseamnă business cu adevărat: rigoare, consistență, performanță măsurabilă.

Un principiu care îmi place mult: “raise the floor, not just the ceiling”. Nu doar vârfuri ocazionale, ci un standard ridicat constant.

Și disciplina zilnică: ziua începe chiar dimineață, pauzele nu depășesc timpul de lucru ca durată și munca e muncă.

Interesant e și ce se întâmplă după program: conversațiile continuă la pub, dar tot în jurul ideilor, culturii. Acolo vezi cum se nasc sub ochii tăi, uneori, trenduri reale.

Ce-ți place când lucrezi într-un colectiv multicultural

Te obligă să-ți recalibrezi constant perspectiva. Devii mai atent, mai nuanțat, mai bun.

Performanța rar apare într-un mediu omogen și confortabil.

Ce facem noi mai bine în comunicare și invers

În UK: respectul pentru expertiză și rol. Strategul sau creativul sunt ascultați.
În Cehia: planificarea. Totul e cuprins într-un plan.
În România: creativitatea brută și reziliența.

Problema la noi e adesea execuția; sau lipsa suportului pentru idei mai curajoase.
Faptul că încă ies lucruri foarte bune din România, în contextul ăsta, spune multe.

Ce ai exporta din cultura creativă de la noi

Ireverența față de status quo. Energia aceea care te face să vrei să fii mai bun, nu doar corect.

Era o perioadă în care așteptam campaniile din România ca pe premiere de film. Acel spirit merită recuperat.

Atuurile și dezavantajele unui expat în industria creativă

Atu: perspectivă mai largă, sensibilitate mai bună la diferențe culturale.
Dezavantaj: nu ești niciodată complet “de-al locului”.

În Praga, diferența asta era aproape un avantaj.

În Londra, unde competiția e globală, trebuie să o compensezi constant prin extra efort, extra performanță.

Cum s-a schimbat perspectiva asupra rolului tău

Cred că rolul creativului s-a comprimat, uneori inutil. Iar intuiția – acel “fler” esențial pentru a simți un public – e deseori tratată cu suspiciune.

Există tentația de a face totul predictibil, măsurabil, automatizabil. Dar publicul nu e o formulă. Iar uneori reacționează exact la deviația de la logică.

AI-ul e un exemplu bun: util, dar doar dacă rămâne un instrument. Ideal, invizibil. Ideea trebuie să rămână în centru, nu proveniența pixelilor.

Ce parte din tine s-a schimbat cel mai mult

Definiția mea pentru “business”.

Am trecut de la o abordare mai intuitivă la una mai riguroasă.

Și, ironic, felul în care vorbesc engleză – suficient de britanic încât să devină uneori mai greu de înțeles în alte contexte non-britanice :)

Te gândești să te întorci?

România îmi rămâne întotdeauna în suflet – mai ales că nu am plecat atunci când eram foarte tânăr, deci eram cumva gata format, “la maturitate deplină”.

Drept urmare întotdeauna va fi un loc în care m-aș întoarce (adică și pentru mai mult de un weekend).

Ce m-ar face?... Poate o oportunitate de neratat, care mi-ar aduce iar oameni buni aproape.