În România, 9 din 10 adulți neurodivergenți nu au un loc de muncă. Nu pentru că le lipsesc competențele, pregătirea sau dorința de a contribui, ci pentru că, de cele mai multe ori, nu reușesc să treacă de etapa interviului.
Pentru multe persoane aflate pe spectrul autist, interviurile clasice de angajare reprezintă un obstacol major. Sunt rapide, imprevizibile și construite în jurul unor reguli sociale nescrise, care ajung să evalueze mai degrabă modul în care cineva comunică decât ceea ce știe să facă. Astfel, numeroși candidați sunt excluși înainte de a avea șansa să își demonstreze cu adevărat abilitățile.
Pornind de la această realitate, Autism Voice lansează „Interviuri atipice”, o nouă etapă a platformei Angajează Atipic, prin care redefinește procesul de recrutare și aduce în prim-plan potențialul profesional al persoanelor neurodivergente.
În loc să vorbească despre problemă, campania intervine direct în punctul critic al acesteia: interviul de angajare.
Fiecare interviu a fost realizat într-un mediu sigur și confortabil, alături de un terapeut, iar întrebările clasice de recrutare au fost regândite pentru a scoate la iveală ceea ce contează cu adevărat: capacitatea de concentrare, perseverența, atenția la detalii și modurile diferite de a gândi și rezolva probleme.
Prin intermediul spoturilor TV, 5 la număr, potențialii angajatori au avut ocazia să privească, să asculte și să descopere candidații dincolo de etichete. La finalul fiecărui material, un cod QR direcționa către platforma Autism Voice, unde recrutorii puteau accesa CV-urile și datele de contact ale candidaților din spoturi (și nu numai) și puteau iniția direct procesul de angajare. Deci, într-un fel, putem spune că recrutorii puteau angaja direct din spoturile TV.
„Spoturile TV nu sunt, în mod normal, locul unde se fac angajări. Dar, de data asta, ne-a plăcut să fim practici. Și ni s-a părut mișto ideea că, într-o seară, în loc să schimbe canalul, cineva ar putea să schimbe viitorul profesional al cuiva.”, Oana State, Group Creative Director & Sr. Copywriter
Campania a fost extinsă și în mediul digital, printr-o serie de formate video cărora nu li se putea da skip: „interviurile de șase secunde”, construite după aceeași logică de a oferi vizibilitate unor candidați care, în mod obișnuit, nu ajung să fie văzuți.
Dincolo de componenta de comunicare, Autism Voice a dezvoltat un cadru de interviu complet accesibil pentru departamentele de resurse umane, conceput pentru evaluarea candidaților aflați în spectrul autist fără bariere și prejudecăți.
Totodată, organizația a organizat în București o serie de workshopuri dedicate specialiștilor HR din companii importante, axate pe interviuri incluzive și integrarea profesională a persoanelor cu autism.
„Prin Interviuri Atipice, ne-am dorit să schimbăm felul în care angajatorii privesc primul contact cu un candidat neurodivergent. Pentru multe persoane cu autism, interviul clasic poate deveni o barieră înainte ca abilitățile reale să fie văzute. De aceea, campania aceasta este mai mult decât un exercițiu de comunicare: este o invitație concretă pentru companii să privească dincolo de tiparele obișnuite de recrutare și să descopere oameni capabili, perseverenți și valoroși, care au nevoie de un proces mai clar, mai adaptat și mai corect.", Nicoleta M. Orlea, Director Dezvoltare Strategica, Autism Voice.
Credits:
Autism Voice
Anca Dumitrescu – Președinte, Psiholog, BCBA
Nicoleta M. Orlea – Director Dezvoltare Strategica
Delia Popa - BCBA, consilier vocational
Saatchi & Saatchi + The Geeks
Laura Belc – Executive Creative Director
Oana State – Group Creative Director & Sr. Copywriter
George Liloiu – Head of Art & Sr. Art Director
Adina Luca – Jr Copywriter
Laur Semeniuc – Sr. Strategic Planner
Letiția Alexe – UI/UX Designer
Radu Carata – Video Editor
Mirabela Manea – Digital & Data Account Director
Cătălina Ungureanu – Account Executive
Casa de producție
MATCA FILM
Alexandru Mihai – Producator
Andrei-Nicolae Teodorescu – Regizor
Alexandru Mihai – DOP
Focus Puller – Serban Dinescu
Echipament + platou – Stramba Film























