De ce ne e frică să spunem „nu” și cât de reală este ipoteză că asta ne-ar face să părem mai puțin pregătiți profesional, mai puțin prietenoși, mai puțin empatici? Dar pe cât de important este refuzul, pe atât de importante sunt motivul din spatele lui și felul în care îl spunem. Bianca Negre, Global Group Account Director McCann Bucharest, a început să se familiarizeze cu „nu-ul” încă din juniorat, pentru că a înțeles cât de util este în economia relației agenție-client. Ușor n-a fost, și este firesc să nu fie așa, dar tocmai fricțiunea asta a ajutat-o să-și formeze limbajul potrivit pentru a-l putea spune.
Deși 2026 a adus și mai multe presiuni pe capul agențiilor - să fie mai bune, mai rapide, mai relevante - Bianca spune că validitatea „nu-ului” stă în picioare. Într-un fel, acum mai mult ca niciodată, dat fiind faptul că relația cu clientul a căpătat o dimensiune mult mai largă. Da, contractul stă în picioare cât timp scope of workul e bifat și rezultatele sunt livrate, însă nu i se spune „parteneriat” degeaba. În 2026, rolul accountului, acest grănicer care stă la vama dintre brief și creativitate, trebuie să înțeleagă modele de business, dar și particularități de caracter.





















