Mavericks: Primele concluzii după campaniile ChatGPT Ads

Mavericks: Primele concluzii după campaniile ChatGPT Ads

ChatGPT Ads a apărut deja în România, iar pentru noi a fost una dintre cele mai așteptate platforme pe care să le testăm. Așadar, la scurt timp după lansare am pregătit primele campanii, pentru care avem deja niște concluzii.

În prezent, cel mai mare potențial pentru ChatGPT Ads pare să fie în etapa de consideration, mid funnel, unde utilizatorii vin deja cu o nevoie clară, compară opțiuni și doresc să ia o decizie.

Deoarece platformele de AI au început să capete o cotă de piață tot mai mare și un usage ridicat, avem ocazia să obținem un nou touchpoint fix în momentele în care utilizatorul caută mai multe informații și își arată activ interesul.

Pe măsură ce acest comportament devine mai natural, ChatGPT Ads poate ajunge să joace un rol important și în apropierea momentului de conversie.

Momentan, nu există un benchmark oficial pentru a ne da seama dacă campaniile performează eficient sau nu. Dar noi avem deja mai multe rezultate după câteva săptămâni de promovare, pentru care vom reveni ulterior cu updates. 

În următoarele rânduri vom aborda structura campaniilor disponibile și care sunt acestea, dar și un checklist pe care să-l ai în vedere atunci când creezi o campanie în ChatGPT. La final, vei găsi și câteva insights despre primele rezultate înregistrate de noi din mai multe domenii precum ecommerce sau servicii. Enjoy!

 

1. Checklist cu lucrurile pe care să le bifezi înainte de a începe o campanie

Prin intermediul campaniilor de ChatGPT ai șanse să te afișezi utilizatorilor cu abonament Free sau GO, atunci când aceștia au o conversație despre un produs sau un serviciu. Este momentul în care caută mai multe informații, recenzii, încercând să se decidă la o variantă finală. Tocmai de aceea, targetarea este în funcție de contextul conversației și intenția utilizatorului. Atunci când implementezi o campanie, trebuie doar să descrii produsul sau serviciul și la ce nevoi răspunde.

Metrici precum Impresii, Reach, Clicks, CPC ori CTR vor apărea direct în platformă așa cum ne-am obișnuit și până acum la celelalte platforme de advertising.

Pentru a măsura rezultatele campaniilor după accesarea site-ului, avem nevoie de implementarea pixelului de tracking. Poți să-l creezi din contul de Ads, zona de Conversii, Sursă de Date. Apoi, include-l cu ușurință în GTM sau codul sursă al site-ului. Pentru a te asigura că vei putea trage concluzii despre comportamentul utilizatorilor proveniți din campanii, nu uita să adaugi UTM-urile în linkul pentru landing page.

La nivel de obiective, avem momentan o listă mai scurtă, dar clară: reach, pentru mai multă vizibilitate; traffic pentru etapa de consideration, dar și conversie, pentru partea de jos a funnelului.

Pentru fiecare tip de campanie, poți alege 2 tipuri de ad, single image sau feed de produse. Tot la nivel de campanii alegem evenimentul pentru care optimizăm, locația, perioada și bugetul. Bugetul minim pe zi poate fi pus momentan doar la nivel de campanie și acesta trebuie să fie mai mare de 15 euro / zi sau 80 de lei / zi.

Creativitatea vine la nivel de ad group, unde ai șansa să adaugi hinturi despre contextul conversației sau keywords.

 

2. Un prim benchmark la nivel de date

Așa cum am menționat mai sus, momentan nu avem un benchmark oficial, dar noi avem deja niște concluzii interesante despre performanța primelor campanii.

Datele sunt extrase din 15 conturi, din mai multe industrii precum ecommerce sau servicii, în piața din România, și acoperă o perioadă de aproximativ două săptămâni. Scopul este de a trage niște concluzii incipiente despre relevanța ad-urilor sau calitatea traficului pe site. Astfel, majoritatea campaniilor analizate au obiectiv de traffic.

Nu există încă opțiunea de a vedea search terms în urma afișărilor sau un echivalent, singurul mod de a testa dacă ad-ul nostru a fost relevant fiind CTR-ul înregistrat.

Pentru cele 15 campanii de traffic, am înregistrat un CTR mediu de 2.21%. Comparativ cu celelalte platforme analizate, CTR-ul ChatGPT Ads este foarte apropiat de cel obținut prin Google Demand Gen, 2.21% vs. 2.18%, totuși mai redus decât cel înregistrat de campaniile Meta Ads Traffic, de 3.15%.

Deoarece ad-urile se afișează doar în cazul utilizatorilor fără abonament sau cu abonamentul GO, audiența poate fi destul de restrânsă, în funcție și de business-ul pe care îl promovăm.

CPC-ul mediu pentru ChatGPT Ads este de 3.56 RON, comparativ cu 0.21 RON pe Meta Ads și 1.20 RON pe Google campaniile de Search Non-Brand. Așadar, prin intermediul campaniilor de ChatGPT Ads generăm un nivel de engagement comparabil cu alte platforme, însă la un cost per click considerabil mai ridicat.

Diferențe am observat și între industriile de ecommerce și servicii. Pentru campaniile de ecommerce am înregistrat un CTR mediu de 3,14%, comparativ cu 1,32% pentru servicii. Astfel, CTR-ul din ecommerce este de aproximativ două ori mai mare, indicând o rată de interacțiune semnificativ mai bună pentru reclamele orientate către produse.

Comparația este și mai evidentă la nivel de cost / click. Pentru ecommerce am generat un CPC mediu de 2.14 RON, în timp ce pentru servicii costul a ajuns la 5 RON.

O explicație ar putea fi că utilizatorii caută produse cu o intenție mai clară, nevoi mai bine definite, în timp ce pentru servicii se pot afla încă într-o etapă de cunoaștere sau conversațiile în acest sens pot fi mai puține. Mai mult decât atât, aici putem lua în calcul și natura businessului, B2B sau B2C. În categorii precum B2B sau servicii premium, utilizatorii au șanse mai mari să folosească abonamente ChatGPT fără ads, ceea ce poate restrânge audiența disponibilă pentru advertising versus în ecommerce, unde produsele se pot adresa unui public mai larg.

 

3. Concluzii

ChatGPT este încă un canal nou, cu opțiuni limitate de optimizare a campaniilor. Momentan, cele mai importante ajustări pot fi la nivel de Contextual Hints ce pot avea un rol important în afișarea ad-urilor.

Rezultatele pe care le-am generat până acum arată un nivel decent de engagement, mai ales în zona de ecommerce. Totuși, CPC-ul este mult mai mare decât în Google Ads sau Meta Ads pentru că platforma are și o limitare foarte mare la nivel de audiență. Având în vedere și comportamentul utilizatorilor, ChatGPT este cu siguranță o platformă care merită testată dar în același timp trebuie și urmărită cu atenție pentru a nu fi doar un spend extra fără niciun fel de return.

________________________
Diana Vișan, Performance Media Specialist @ Mavericks. The Agency

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info

Mavericks. The Agency

Mavericks. The Agency este o agentie de digital marketing cu birouri in Bucuresti si Brasov si un portofoliu de peste 100 de clienti activi din domenii precum eCommerce, real estate, automotive, B2B, lead generation,... vezi detalii »

Companii

Oameni

Sectiune



Branded


Related