Publicis Groupe a anuntat pe 29 noiembrie, achizitionarea a trei dintre companiile sale afiliate: Publicis Romania, Focus Advertising si Publicis Events. Cele trei entitati vor fi integrate intr-o singura agentie ce va functiona sub numele de Grupul Publicis Communications Services Bucuresti, parte a retelei globale Publicis Worldwide.
Teddy C. Dumitrescu, fondatorul si CEO-ul agentiei din Romania, isi va pastra functia si va raporta catre Tomasz Pawlikowski, CEO Publicis pentru Rusia, Comunitatea Statelor Independente (CIS), Europa Centrala si de Est (CEE) si Grecia.
Grupul Publicis Communications Services Bucuresti va oferi servicii de advertising, branding, strategie, productie, sales promotions, event si digital marketing.
Infiintata in anul 1994, agentia din Romania a devenit partenera a Publicis Worldwide in anul 1995. Cu 75 de profesionisti in comunicare, Publicis Romania detine in portofoliul sau clienti internationali si locali, printre care: Orange, Renault, Nissan, L’Oreal, LG Electronics, URSUS Breweries, Microsoft, Procter & Gamble, Granini, OMV Petrom, Carrefour, HP, Citibank, Sanofi Aventis, Nestle Ice Cream, Albalact, Whirlpool. In ultimii patru ani, agentia a fost distinsa cu 57 de premii si nominalizari la festivalurile Effie, Epica, Golden Drum si New York Festivals, fiind una dintre finalistele de la Cannes Lions.



















