Obisnuiti sa vina cu idei pe brief, oamenii din publicitate raman in starea asta creativa si dupa ce se sting luminile din sala de meeting si continua sa-si seteze propriile mesaje si obiective de comunicare, dar si sa dezvolte produse. Uneori asta ii transforma in antreprenori remarcabili, alteori nu pleaca la drum cu gandul la profit, ci vor sa-si castige energia aia de a face ceva de la idee la produs vandut. Un account, un copywriter si un designer - intamplarea face sa lucreze toti la McCann Erickson - isi petrec noptile lucrand la propriile idei fara ca nimeni sa-i oblige sa faca asta.
Spilchi face cupcakes adorabile
Spilchi pentru toti cunoscutii, Andreea Spilca in buletin. 24 de ani aproximativ de la data trecuta pe Facebook, din Bucuresti. E Account Executive la McCann Erickson si lucreaza pe Vodafone de 2 ani.
A inceput The Adorables, un hibrid hobby-aproape afacere, impreuna cu Laura si Anna, cele mai bune prietene cu care nu mai avea timp sa se intalneasca din cauza biroului. The Adorables face cupcakes pentru prieteni si le impacheteaza frumos. Spilchi e Account, Laura lucreaza in branding la BrandFusion, iar Anna e Junior Art Director la CAP, asa ca toate cele 3 prietene au de creat sau de coordonat ceva vizual.
Si-au dat seama ca le place sa faca asta atunci cand Spilchi si Anna au facut cateva cupcakes cu ceai negru pentru ziua Laurei. Toata lumea a fost fascinata de gust si de cum aratau si asa fetele au realizat ca si procesul de coacere e frumos - nu e foarte greu, prajituricile sunt perfecte ca desert, iar la sfarsit iese ceva adorabil.
Au tot copt pentru aniversarile prietenilor si pentru colegii de la birou pana cand ei au inceput sa le ceara si pentru zilele de nastere ale altor cunoscuti. S-a nascut astfel un fel de afacere in cerc inchis si la un moment dat au simtit nevoia definirii unei identitati. Pentru ca toate lucreaza in comunicare, procesul a durat ceva. Au plecat de la Muffinstein si alte nume care sunau a firme de avocatura si au ajuns pana la urma sa fie toate de acord cu The Adorables.
Laura
Anna
Spilchi
Chiar daca toata activitatea se intampla dupa ce termina munca de la birou, iar gatitul se intinde uneori si pana la 2-3 noaptea, fiecare din ele are un rol bine stabilit. De la Spilchi n-am reusit sa scot nimic senzational. Nu le-a explodat niciodata ceva in cuptor, retetele noi ies minunat din prima si in bucataria lor zboara fluturasi de zahar caramelizat (ok, asta am adaugat eu, dar totul suna prea bine ca sa fie adevarat). Nu s-au batut niciodata cu aluat pufos si au trecut cu bine chiar si de noaptea in care a trebuit sa pregateasca 300 de cupcakes. Ziceti voi ca nu e putin dubios...
Fiecare din ele stie foarte bine la ce se pricepe si cum poate sa ajute si asta nu numai in materie de gatit si spalat vase. Anna deseneaza foarte frumos asa ca ea se ocupa de toate cuteness-urile de pe Facebook, Laurei ii place sa scrie si sa faca poze, iar Spilchi gateste si face pe account-ul si aici.
A fost si o perioada in care le-a fost greu sa isi continue pasiunea pentru ca Laura plecase la master in Olanda, Spilchi se angajase la McCann, iar Anna trebuia sa lucreze la licenta de la ATF. Dar pentru ca trebuiau sa fie adorabile in continuare, s-au gandit sa faca cupcakes separat si sa puna retetele pe blog ca sa poata incerca si altii.
Daca v-au facut pofta cupcakes-urile adorabile, le puteti scrie fetelor pe Facebook si ele vor incerca sa transforme in mici delicii ideile voastre de cadouri sau pur si simplu de rasfaturi personale.
Mara rebranduieste lucrurile frumoase si uitate
Tot noaptea lucreaza si Mara Danila. Si nu vorbim aici de copy-urile pe care le scrie pentru brief-urile clientilor de la McCann, ci despre proiectul ei si al Irinei Florea de la The Institute, care poarta chiar numele anului de nastere al fetelor - 1981. Daca stiti de proiect, probabil v-au aparut deja in minte globuletele si ciupercutele ce amintesc de Craciunul din copilarie, dar noua Mara ne-a spus ca e vorba de mai mult decat atat.
Erau la casa de vacanta a Irinei atunci cand au descoperit o fabrica ce inca produce globuri pictate manual. Asa ca s-au gandit ca ar fi frumos sa le reinventeze. De-aici pana la ideea de a crea un brand-umbrela care sa includa nu numai globulete, ci si tot felul de chestii din copilarie, n-a fost mult. Pana la urma au fost de acord cu 1981 pentru ca, desi pentru ceilalti poate parea anul lor de nastere, pentru ele e un inceput de lume.
Cu identitatea le-a ajutat Adriana Pascan, Group Creative Director la McCann. Apoi pur si simplu s-au pus pe treaba si si-au umplut mainile de sclipici in noptile in care impachetau globulete. Mara povesteste ca lucrurile s-au legat si pare ca n-a fost nimic complicat, dar stiti cu totii ca de la idee geniala zisa intr-o doara pana la implementare e drum lung si cea mai importanta e vointa. "E foarte relaxant cumva, te simti ca la o sezatoare. Cred ca daca vrei sa faci ceva te apuci pur si simplu de lucrul respectiv, nu mai stai sa analizezi foarte mult", spune Mara. "Si chiar daca la sfarsit nu iese ceva, serile alea in care mori de ras si de oboseala sunt priceless si nu mai conteaza altceva."
Foarte multe dintre reactiile primite dupa lansarea proiectului pe Facebook si in librariile Carturesti au semanat cu reactia lor initiala atunci cand au vazut pentru prima oara ce se intampla in fabrica de globulete –"uau, chiar mai exista!". Asa isi aminteste ca pe moment au cumparat globuri fara sa aiba neaparat ideea proiectului in cap si ca bucuria simtita atunci le-a motivat sa isi doreasca sa puna povestea globuletelor pictate manual intr-o lumina mai buna. "Fiecare glob in parte a fost pictat individual si este posibil sa aiba mici si fermecatoare imperfectiuni", asa suna avertismentul de pe cutia in care gasesti globuri din copilarie. Inca un pretext sa-ti amintesti de vremurile in care obiectele din vietile noastre nu erau perfecte, iar asta era absolut ok.
Mara si Irina nu si-au facut inca o contabilitate serioasa din care sa vada cat au castigat, in orice caz nu e mult. Ne-a ramas ideea ca, desi e contraintuitiv, un proiect in afara biroului la care muncesti mult te poate face sa te simti mai energizat decat daca ti-ai fi vazut doar de job.
Claudiu si iubirea lui de portelan
Am pastrat pentru sfarsit povestea romantica si cumva de film a lui Claudiu Stefan. Avea un plan cu Madalina Andronic, prietena lui, inca din facultate. Voiau sa faca ceva, nu stiau inca ce. Intre timp au ajuns amandoi sa lucreze in domeniul creativ si fac cam aceleasi lucruri, numai ca unul lucreaza la birou in bocanci iar celalalt sta in papuci de casa – Claudiu e designer la McCann, iar Madalina e ilustrator freelancer.
Terminau de lucrat cam in acelasi timp si cautau o idee pentru timpul liber de seara. "Cand ajungeam acasa, puneam ceva pe hartie si ne gandeam 'acum care e traseul?'. Si, la un moment dat, din aproape in aproape, a inceput sa prinda viata ceva", povesteste Claudiu.
De Madalina Andronic s-ar putea sa fi mai aflat si din alt context. Ea a ilustrat cartea "Zana Zorilor" de la editura Vellant. Ce nu stiati probabil e ca Zana si ilustratiile cu iz folcloric au fost disertatia ei la Universitatea de Arte din Londra. Claudiu se mai jucase cu paper craft si se preocupase si el de aspecte romanesti, iar portelanul le placea amandurora din facultate, cand cochetau cu ideea unui obiect lucrat de la cap la coada cu resursele oferite de sectiile universitatii. Ce-a iesit s-a numit "The awesome project", pentru ca arata pe bune awesome. Desi pare spontana, alegerea numelui a fost unul din cele mai dificile momente, iar daca va intrebati de ce nu au ales un nume romanesc e pentru ca proiectul asta nu se adreseaza neaparat romanilor, ci tuturor oamenilor care trebuie sa afle cat de awesome sunt romanii.
Claudiu spune ca i-ar placea ca totul sa evolueze in ceva mai business decat e acum, cand sunt doar 2 oameni care fac obiecte in casa. Desi de la idee la implementare e cale destul de lunga, aici planurile sunt facute deja. Intre timp si-au luat propriul cuptor si lucreaza amandoi intr-o frenezie continua: nu s-ar putea spune sigur daca Claudiu produce obiectele, iar Madalina le picteaza, pentru ca de multe ori rolurile lor se schimba sau se amesteca si putin mister nu strica niciodata – "e ca o impletitura armonioasa intre mine si ea", zice Claudiu, iar noi ne topim ca, deh, suntem si noi fete. La inceput au fost vesnic nelinistiti si tensionati, dar apoi s-au relaxat, iar din emotia initiala au ramas doar partile bune. Acum, la aproape un an de cand exista proiectul, s-au obisnuit atat de mult cu el incat The Awesome Project a devenit un lucru firesc, este parte din ritualul zilnic.
Ce e frumos e ca ideea de a face bijuterii de portelan nu a fost de la inceput scopul proiectului. Initial au vrut sa faca obiecte decorative si functionale. Evident ca si o bijuterie are cele doua calitati, dar o intelegi diferit decat un glob sau o vaza. Nu se asteptau sa aiba succes cu bijuteriile de portelan, ba chiar erau pregatiti sa primeasca reclamatii cum ca s-ar fi spart la gat, dar au fost mai putine decat se asteptau.
Ce mi s-a parut interesant e ca desi venisem sa vorbim in principiu cu 3 publicitari care mai fac si altceva in timpul liber, am gasit niste oameni care trateaza proiectele lor de dupa birou la fel de serios ca si pe cele de la job. Nu s-au formalizat cu pozitionari si vizualuri, ne-au vorbit cu multa pasiune despre procese de productie si descoperiri incat aproape ca uitasem sa-i intrebam si despre comunicarea lor.
Claudiu spune ca totul emana atata pasiune pentru ca pana la urma ei creaza un produs cu suflet, care mai apoi trebuie sa rezoneze cu un alt suflet si sa ajunga intr-o alta casa. Nu fac doar ilustratie, nu vine apoi un PR care sa dea vestea mai departe. Ei le fac pe toate – inclusiv fotografiile produselor in sufragerie, afara sau in diferite ipostaze improvizate. Job-ul l-a invatat ce sa evite si nu-i e frica de esec pentru ca e de parere ca, chiar si atunci cand dai gres in business, tot inseamna ceva. Desi nu e stabil, venitul castigat din proiectul asta ar putea sa inlocuiasca cateodata salariul din agentie, dar asta tine mult si de sezon, de produse si mai ales de timpul dedicat consolidarii si promovarii brand-ului. Totusi, banii castigati sunt investiti tot in proiect pentru ca o noua colectie cere multe resurse, dar e bine ca nu e nevoie sa ia din banii pentru facturi ca sa poata sa creasca asta. Pentru a produce un obiect e nevoie de 12 ore numai pentru coacerea portelanului, nu mai zic de alegerea modelului, a culorilor, pictatul si glazuratul lor. Tineti cont si de asta atunci cand le scrieti pe Tumblr ce bijuterii sau obiecte va doriti.
Niciuna dintre povestile astea nu s-ar fi intamplat daca ideea ar fi ramas la stadiul de "cum ar fi daca...?". Deci, hai, ce mai asteptati?
Surse foto:
