[Din presa in PR] Alexandra Olivotto: N-a trebuit "sa vand" nimic ce nu "cumparasem" eu inainte

[Din presa in PR] Alexandra Olivotto: N-a trebuit "sa vand" nimic ce nu "cumparasem" eu inainte

Jurnalismul si PR-ul, aceasta relatie complicata a comunicarii: se urasc, se incomodeaza, au nevoie unul de altul, trebuie sa fie prieteni. Cu toate acestea, multi oameni din presa iau drumul relatiilor publice la un moment dat. IQads a vorbit cu cativa dintre ei: unii care au lucrat in presa 20 de ani, altii care au fost jurnalisti pentru mai putin timp. Cum se face trecerea? Care e motivul? Care sunt socurile de adaptare?

Alexandra Olivotto a lucrat 10 ani si ceva in presa: sefa departamentului de cultura la Cotidianul si Evenimentul Zilei, a trecut pe la Adevarul si GQ, a scris, de asemenea, in Academia Catavencu, Dilema Veche, Observatorul cultural, Omagiu, Le Monde Diplomatique (editia romaneasca) si inca multe alte reviste si site-uri.

De un an si jumatate a trecut in PR: a inceput la Uniunea Editorilor din Romania, iar in prezent este senior PR consultant la United.Marketing Partner.

Motivul pentru care ai plecat din presa

Pentru ca nu ma mai tinea nimic. Orele, zilele de munca ramasesera imposibile, cum le stiam, dar calitatea muncii care se pretindea de la mine contrazicea calitatea muncii pe care o pretindeam eu de la mine, iar plata serviciilor prestate ajunsese ceva optional.

Oamenii de care eram atasata dispareau pe capete din presa sau, desi mai lucrau in domeniu in teorie, faceau ceva complet diferit si nu le pica bine. Solidaritatea de breasla ajunsese ceva de genul "acum plang eu pentru tine, apoi plangi tu pentru mine", fie ca era vorba de satisfactii profesionale, de salarii, de tot restul.

Ma distreaza enorm expresia "cainele de paza al democratiei", criza economica a demonstrat ca jurnalistii pot pazi multe, cu exceptia lor insisi. Breasla mai vulnerabila "pe partea economica" nu am mai vazut.

Ce nu-ti placea in relatia PR > presa

Relatia mea cu cei din PR – ma refer la zona culturala, edituri, distribuitori de filme, festivaluri, institute, galerii – a fost una din cele mai placute experiente din presa, asta daca ma raportez la oamenii din Romania.

Am avut multe de invatat de la ei, am intalnit disponibilitate si deschidere, am facut lucruri minunate lucrand impreuna, unul din multele fiind interviul cu Woody Allen. Dau un singur exemplu ca sa nu alunec in butoiul cu efuziuni care e cam cat Triunghiul Bermudelor.

Jumatatea goala a paharului PR - presa a fost peste hotare, adica relatia jurnalist roman - PR international pentru filme si modul in care functioneaza relatia asta prin festivaluri. Au existat si exceptii surprinzatoare si placute (un PR britanic pe care-l ador pentru replica: "Va dau voua - adica jurnalistilor romani - interviuri cu actorul X, ca voi nu le capatati des si le apreciati cu adevarat"), dar regula era asta: PR-ul respectiv avea painea si cutitul, iar tu nu reprezentai mare lucru in ochii lui si erai tratat ca atare.

Cand erai o coaja de banana pe trotuar, cand un copil nedisciplinat care trebuia disciplinat. Sa ne intelegem: cumva, acel PR avea dreptate, dar asta nu justifica tratamentul. Modul in care erai cantarit nu avea de-a face cu discriminarea romanilor, ci cu faptul ca publicatia la care lucrai avea un tiraj foarte mic fata de restul tarilor din zona (deci interviul tau cu superstarul Y ar fi fost citit de mult mai putini oameni) si cu faptul ca Romania are un numar infim de sali de cinema (deci incasarile filmului cu superstarul Y vor fi mult mai mici decat cele din Polonia, de pilda).

Insa, cu toate ca inteleg punctul de vedere al acelor oameni de PR, tot nu mi-a picat bine comportamentul lor, minciunile spuse in fata – asta in contextul in care eu stiam ca minte si el/ea stia ca stiu in momentul enuntarii minciunii -, refuzurile constante, interviurile capatate fiindca filmul e prost si restul jurnalistilor nu mai vor sa faca interviuri. Ajungi la un moment dat sa te simti ultimul om de pe lume.

Mai ales daca la "meniul" de mai sus adaugi contextul, anume ca acest star system extrem de puternic – ale carui tentacule sunt acesti oameni de PR - omoara cronica de film, caci orice publicatie prefera sa aiba interviu cu Angelina Jolie in locul unei cronici care sterge pe jos cu filmul Angelinei Jolie si cum nu are bani pentru ambele, cronica dispare din peisaj.

Ce nu-ti place in relatia presa > PR

Numarul din ce in ce mai mic de jurnalisti. Suprasolicitarea lor. Ar mai fi ceva. Cand eram in presa si interactionam cu oameni din PR cu care nu colaboram frecvent, care nu stiau, de pilda, ca nu mai sunt la Adevarul si ma sunau ca sa invite Adevarul undeva, strambam din nas. Daca as putea retracta acel strambat din nas, l-as retracta. Abia acum, dupa ce mi-am dat seama ca trebuie sa updatez lista cu jurnalisti saptamanal, imi dau seama cu ce viteza se schimba locurile de munca in presa, cati vin, cati pleaca. E un Tetris perpetuum mobile de speta intai.

Cele mai mari socuri de adaptare in noua meserie

Sedinta de sumar versus sedintele interne de PR, sedintele cu clientul. Se vorbeste frumos!!! (cu scuza ca semnele de exclamare pot fi intelese de cei care au lucrat in presa, au prieteni jurnalisti etc). Ca sa explic amploarea diferentelor, am fost la sedinte de sumar la care se spargeau seminte pe ziar. Soc la nivel superficial – toalele business pentru o persoana care locuieste in blugi. N-am schimbat adresa, dar am toale business la birou. Soc la nivel profund – musai trebuie sa merg la un curs de negociere cat de curand.

Ce credeai despre PR, cand erai jurnalist, si s-a dovedit a fi gresit

Pot sa spun sus & tare: nimic. Asta se datoreaza statului bot in bot cu multi oameni din PR. Constat in schimb zi de zi diferentele dintre PR-ul cultural si cel pentru companii.

Avantajele si dezavantajele unui PR-ist cu trecut in jurnalism

Avantaje: sedinta de sumar e pregatirea perfecta pentru pitch-uri si prezentari. Tot la avantaje as trece viteza de reactie si capacitatea de a te organiza rapid. Plus evidentul "it takes one to know one" – asta merge de la scrisul comunicatelor pana la relatia personala. Nasul pentru informatii relevante.

Dezavantaje: statul in presa niste ani (apropo, am vazut un studiu potrivit caruia jurnalistul de cotidian expira dupa 10 ani, deci am schimbat la timp cariera) iti induce o stare de tensiune cu care te culci si te trezesti. M-am trezit carand-o dupa mine in PR si am incercat sa ma dezbar de ea. Din presa mi se trage faptul ca sunt obisnuita cu lipsa de respect a competentelor; din ce am vazut pana acum, in PR se respecta. Si mi se pare ingrozitor ca trebuie sa ma obisnuiesc cu ceva absolut normal.

Un proiect la care ai lucrat cu drag in PR

Un festival de scurtmetraje de comedie, absolut previzibil. Insa n-a fost vreun proiect la care sa nu lucrez cu drag. Daca ma uit in urma la acest an si jumatate, am un atac de recunostinta: am lucrat doar la proiecte in care am crezut cu oameni (de la clienti la colegi) care mi-au placut. N-a trebuit "sa vand" nimic ce nu "cumparasem" eu inainte. And this was not a PR sample.

Un proiect din presa de care esti mandra

Colectia Cotidianul (fireste, cu accent pe antologia de texte scrise de femei). Articolul Elita gay din Romania, in puscariile comuniste.

Ti-e dor de presa?

Asta e ca si cand m-ai intreba daca mi-e dor de pasarea dodo :) Mi-e dor de ceva ce nu mai exista de o groaza de timp si nu-mi permit sa ma iluzionez ca vestigiul in cauza ar putea reveni la viata.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Dosare editoriale

Pozitii

Subiecte

Sectiune



Related