In urma unui pitch organizat la inceputul lunii mai, cotidianul Adevarul a decis sa inceapa colaborarea cu agentia de publicitate Starlink. Conform noii strategii de dezvoltare a ziarului, cele doua parti si-au propus sa intinereasca target-ul cotidianului, comunicand ca Adevarul este un ziar dinamic, variat ca tematici abordate, cu un format modern si unic pe piata romaneasca.
Primul proiect derulat de Starlink si Adevarul este deja in plina desfasurare. Este vorba de un sampling neconventional, in sediile companiilor importante din Bucuresti. Promoterii? Tinere imbracate in ghicitoare, care "Cauta Adevarul" pentru cei vizati de sampling.
Pe aceeasi idee de cautare a adevarului se va derula si cel de-al doilea proiect important, conceput si implementat de Starlink pentru Adevarul. Este vorba despre un eveniment unic in Romania, ce se va desfasura intre 29 mai si 4 iunie, in Piata Universitatii.
In urmatoarea perioada vor fi dezvoltate si alte proiecte inedite, gandite sa comunice noua imagine a ziarului Adevarul. "Am incercat sa gasim un concept creativ puternic, un fir rosu care sa uneasca intreaga comunicare, implementat prin idei surprinzatoare si neconventionale" spune Stefan Voloaca, Creative Director, Starlink.




















