Geometry Global Bucharest prezintă „The Cart Crash”

Geometry Global Bucharest prezintă „The Cart Crash”

Cu toții avem pe acasă câteva sticle de bere, păstrate în caz că vine cineva în vizită în weekend și se lasă cu o petrecere neașteptată. Dar ce te faci când musafirii tăi vin cu mașina și n-ar vrea să o lase la tine în fața blocului?

În România, aproximativ 20% din accidente au loc din cauza consumului de alcool la volan. Iar de multe ori, în spatele acestor povești, stă neglijența – ,,lasă că am băut doar o bere”, ,,pot să conduc 2 minute până acasă”, ,,am mâncat înainte, nici măcăr nu mă simt amețit”. Nimeni nu se gândește că lui sau celor dragi li se poate întâmpla ceva rău.

Ca să fii sigur că prietenii care au venit la tine cu mașina ajung cu bine înapoi acasă, data viitoare când organizezi o petrecere, poate ar fi bine să ai în frigider și câteva doze de bere cu 0.0 alcool.

Pornind de la acest gând, Geometry Global Bucharest a explorat un moment-cheie: cel în care suntem la cumpărături. Agenția a dramatizat momentul acesta într-o activare instore inedita prin care și-a propus să le amintească consumatorilor de importanța de a fi responsabili, chiar și în rolul de ,,gazdă”.

Astfel, echipa Geometry Global Bucharest a apelat la o execuție simplă, dar de impact: oamenii au gasit într-un hypermarket Carrefour din București cărucioare de cumpărături ,,deformate”, ca și cum au fost părtașe la un accident auto. Inițiativa a fost dezvoltată pentru Golden Brau 0.0% alcool, sub numele ,,The Cart Crash”. 

 

Echipa Geometry Global:

Mihai Fetcu – Creative Director
Bogdan Dinu – Art Director
Ioana Ichim – Copywriter
Simona Costea – Client Service Director
Manuela Fulga – Senior Account Manager
Adriana Staicu – Account Director
Dorina Sandu – DTP Manager
Ionut Iacobache – Production Manager

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Campanii

Sectiune



Branded


Related