În mintea adolescenților. Silvia Guță: În societatea noastră, copiii și adolescenții sunt o categorie cumva inferioară, niște ființe nu-încă-persoane

Pentru o mare parte a societății, par extratereștri. Cu hainele lor, cu privirea lor pierdută în telefoane, cu intensitatea și tumultul lor, cu neînțelegerea lor ostentativă. Pentru proprii lor părinți sau profesori, par extratereștri. O specie de extratereștri cu care e imposibil să discuți, să afli ce își doresc, de ce tac, de ce urâsc, de ce le este frică. De câțiva ani, însă, Fundația Friends For Friends și Avon România încearcă să dea prejudecățile la o parte și să vadă adolescenții așa cum sunt. Oameni care încearcă, la fel ca toți ceilalți, să dea un sens lumii din jur.  

Au pornit astfel In a Relationship, un proiect de prevenție a violenței în cuplurile de adolescenți, parte din Campania Respectului. Au vorbit, în cadrul acestui proiect, cu aproape 1400 de adolescenți din toată țară. Au lansat burse prin care căutau jurnaliști să documenteze violența din cuplurile de adolescenți. Au organizat ateliere, focus grupuri cu adolescenții, pentru a afla mai multe despre ceea ce simt. Au tras învățături. Și apoi, tot ce au aflat, au încercat să spună și celorlalți prin campania In a Relationship. Și  în Gazeta In a Relationship.

Silvia Guță este unul dintre cei care a vorbit cu adolescenții în cadrul acestor seminarii și ateliere. Ea a absolvit Psihologia la Universitatea București și s-a specializat în psihoterapie experiențială. Lucrează de 13 ani în proiecte de educație și cultură pentru tineri, cum sunt Ideo Ideis, SYT (Showcase of Young Talent), iar din 2018 s-a alăturat Fundației Friends For Friends, în proiectul In a Relationship. 

Am vrut să aflăm: unde se blochează comunicarea cu adolescenții, cum a reușit să ajungă la ei, ce a aflat? Cum iubesc adolescenții din România, ce îi face unici, de ce le este frică? Am aflat că, așa cum se întâmplă cu oamenii din lumea întreagă, e suficient să fii sincer când îi întrebi și atent când îți răspund și să nu pleci la drum cu propriile răspunsuri. 

În ce se împiedică dialogul cu adolescenții

E foarte ușor pentru o societate să împartă vina pentru lipsa sau ineficiența dialogului dintre generații – adolescenții sunt prea rebeli, prea leneși, prea dezinteresați, profesorii sunt prea rigizi, prea exigenți, prea demodați, părinții sunt prea critici, prea ocupați, prea inconsecvenți și lista ar putea continua.

Dar generalizările ne sunt de folos doar în statistici, nu atunci când încercăm să deschidem un dialog între generații. Aici trebuie să pornim de la relații autentice unu-la-unu. În realitate, fiecare persoană este unică, cu credințele, educația și experiența sa (indiferent de vârstă!!!), iar un dialog real poate apărea doar între două persoane care își recunosc reciproc statutul de persoană.

Pe când, în societatea noastră, copii și adolescenții sunt o categorie cumva inferioară, niște ființe nu-încă-persoane, cărora nu li se rezervă  niciun alt scop decât acela de a se supune așteptărilor și cerințelor adulților din jurul lor.

Atelier Pelicam. Foto: Oana Goangă

Părerea mea este că principala cauză pentru lipsa dialogului între generații în România este percepția „bulk”, la grămadă, a copiilor și adolescenților, alături de această mândrie a adulților care le permite să se poziționeze pe altă treaptă socială decât adolescenții. Asta le închide adulților canalele de comunicare, rând pe rând, căci tinerii nu răspund pozitiv într-un climat bazat pe autoritate, cu parteneri de „dialog” care le neagă atât problemele, cât și propunerile de soluții.

Cum ai vorbit tu cu ei

Când am intrat eu în echipă, In a Relationship deja vorbea cu adolescenți din toată țara. Aproape 1400 dintre ei deja răspunseseră, în 2016, unui chestionar gândit în așa fel încât „să ne facă cunoștință” cu ei. De fapt, a fost primul studiu profesionist din țară care și-a propus să investigheze situația relațiilor de dragoste dintre tineri, iar mesajul cu care In a Relationship a mers către tineri a fost: „Vrem să vă cunoaștem, ca să știm de ce aveți nevoie!”. 

Atelier Pelicam. Foto: Oana Goangă

 Așa au început adolescenții să vorbească cu In a Relationship și tot așa s-a dezvoltat și a crescut relația dintre echipa proiectului și publicul lui țintă, pornind de la convingerea că adolescenții sunt persoane perfect capabile să își evalueze propriile nevoi, să vorbească despre ele și chiar să propună soluții. De acolo a venit și titlul primei broșuri In a Relationship – „Generația nevorbită are cuvântul”.

În primăvara lui 2018, In a Relationship a dezvoltat și un instrument de intervenție pe grupuri de adolescenți – am creat un atelier care să facă posibil dialogul acesta „aici și acum”, adică direct, asumat, față în față cu adolescenții.

Trebuie să recunosc că nu e nicio strategie secretă de aici încolo: dacă asiguri un climat prietenos și relaxat, într-un cadru securizant, și pui câteva întrebări care îi interesează și pe ei, adolescenții nu doar că îți vor vorbi, ci nu se vor mai opri din vorbit. Tot ce trebuie să faci este să fii capabil să îi asculți și să le iei în serios problemele, nevoile, dorințele, grijile, fricile, confuziile, credințele.

Ce ai descoperit

Aș putea spune că am redescoperit roata. În literatura de specialitate, se tot scrie de zeci de ani despre stadiile de dezvoltare ale copilului, despre raportul dintre nivelul de dezvoltare neurocognitivă vs. dezvoltare emoțională, despre condițiile necesare actului de învățare – relaxare, securizare și experimentare directă, despre optimizarea relației profesor – elev, despre educația centrată pe copil și multe, multe altele. Toate curentele moderne de abordare și dezvoltare de strategii educaționale au la bază o relație onestă, un raport de respect și reciprocitate între copii și adulți, educați și educatori. Asta funcționează și cu adolescenții, de fiecare dată.

Prin urmare, în comunicarea cu adolescenții funcționează să spui lucrurilor pe nume, să fii sincer, să fii empatic, să îți conștientizezi și să îți accepți propriile vulnerabilități, să asculți, să ai răbdare și să nu pui etichete, să ai umor, să îi provoci pe ei să vină cu exemple din viața lor atunci când încerci să le explici un fenomen social cum e bullyingul sau revenge porn.

Nu funcționează să îi compari între ei, să îi pui în competiție, să îi etichetezi, să generalizezi, să critici, să ameninți, să pedepsești, să ridiculizezi, să ironizezi, să minți, etc. pentru că la astfel de „instrumente” sunt deja bine pregătiți să reacționeze și o fac într-un singur fel: se opun. Și unde mai e dialogul atunci?

Cum e noua generație de adolescenți din România

Poate că cea mai mare diferență pe care o văd între adolescenții de acum și cei din generația mea, de exemplu, adolescenții de acum 10-15 ani, este această dimensiune fantastică a accesului la tehnologie și informație, internetul ca parte din identitatea adolescentului. Tinerii ajung să își definească identitatea prin prisma prezenței sau lipsei de acces la viața online, iar social media a devenit un furnizor nelimitat de validări sau invalidări. Fenomenele cu mare impact negativ asupra adolescenților, de tipul hate speech, public shaming sau body perception bias iau amploare peste tot în lume odată cu accesibilizarea internetului, ceea ce îi face pe adolescenți extrem de vulnerabili.

Street Delivery. Foto: Radu Munteanu

Totuși, acest mediu virtual reprezintă pentru ei și o oportunitate de creștere și informare. În plus, le oferă șansa de a explora diversitatea umană și de a face parte din comunități sau grupuri de interes, ceea ce este un mare avantaj față de generațiile trecutului.

Pe scurt, cred că internetul este și ceea ce îi definește și îi unește pe adolescenții lui 2019, această Generație Z, care sper că va reuși să își ia cu adevărat în stăpânire internetul și să îl facă un spațiu al șanselor la o viață mai bună pentru oricine. Dar pentru asta, Generația Z trebuie să reușească să sară peste toate capcanele capitalismului – mă refer aici la această permanentă goană după creștere economică – așa cum se reflectă ele în media, advertising, industria de divertisment sau chiar în politica de stat.

Cum NU e noua generație de adolescenți. Efectele prejudecăților

Efectele sunt multe - nici știu de unde să încep: discriminarea socială, instabilitatea emoțională, radicalizarea, migrația sunt numai câteva dintre ele.  Dar aș zice așa: adolescenții de azi NU SUNT PROȘTI, ci mai degrabă inculți sau confuzi, ca urmare a strategiilor naționale de educație neactualizate și bazate pe memorizare și reproducere; adolescenții de azi NU SUNT RĂI, ci beneficiază de modele de comportament predominant negative – vezi superficialitatea, inconsecvența, indisponibilitatea sau corupția adulților din jurul lor și a personalităților promovate de media mainstream; adolesenții de azi NU SUNT LENEȘI SAU LIPSIȚI DE RĂBDARE, ci lipsiți de motivație intrinsecă și plăcere pentru studiu, majoritatea fiind „dresați” să vadă să performanța școlară ca pe un instrument de a obține diverse beneficii (recompense, bani, afecțiune, statut).

Focus grup In a Relationship. Foto: Larisa Baltă

Și lista ar putea continua, dar o caracteristică transversală a acestor prejudecăți este că ele sunt generate de adulți, atât prejudecăile în sine, cât și factorii lor determinanți. Dar tot la adulți este și puterea de a elimina aceste prejudecăți și factorii lor determinanți – prin reforme în sistemul de educație și în modelele promovate, prin creșterea finanțărilor pentru educație și cultură. Pe scurt, prin asumarea responsabilității pentru viitorul nostru, ca societate.

Temele care îi pasionează

Intervențiile In a Relationship au deschis un dialog cu adolescenții pe tema abuzurilor din relațiile lor de dragoste, dar pentru că în viața lor sentimentală au un cuvânt greu de spus multe alte persoane – prieteni, părinți, profesori, fiecare cu tot feul de viziuni, așteptări și idealuri – au început să iasă la suprafață și alte subiecte care îi interesează. Cea mai stringentă dintre toate este nevoia de educație sexuală – adică educație vizavi de corp, igienă, boli, sarcină, contracepție, etc.

Focus grup In a Relationship

Apoi, apare întotdeauna subiectul drepturilor copilului sau drepturilor omului, pe care adolescenții nu le cunosc și pe care nu le pot folosi, prin urmare, pentru a-și seta repere juste sau pentru a-și susține poziția într-o situație de abuz. De asemenea, tinerii de azi vor să vorbească despre ei înșiși, despre relațiile lor, despre problemele și idealurile lor, pe scurt – despre sănătate psihică – un subiect încă tabu pentru generațiile mai înaintate.

Cel mai trist este că adolesenții vorbesc despre subiectele astea fără susținerea adulților din jurul lor, poate chiar împotriva lor. Unde? Pe net de cele mai multe ori, în pauză sau la chiul, în timpul liber sau în activități extrașcolare - pentru cei care au noroc de astfel de oportunități. Dar o fac fără să aibă un vocabular emoțional bogat și corect definit, fără repere clare, fără feedback, ceea ce îi păstrează în mijlocul confuziilor, departe de a-și rezolva problemele.

Vocabular

N-aș putea spune că am identificat prezența unui anumit tip de vocabular pe care să îl consider inaccesibil, dar poate și pentru că am lucrat încontinuu cu adolescenți, încă de când eram și eu adolescentă. Ce am observat, însă, este lipsa vocabularului emoțional și multe confuzii semantice cu privire la cuvintele pe care le folosesc pentru a-și descrie emoțiile și comportamentul.

Atelier de ilustrație. Foto: Radu Munteanu

Cel mai trist exemplu este felul în care răspund adolescenții (și nu numai ei) la întrebarea „Ce este respectul?”. Majoritatea enumeră lucruri pe care nu trebuie să le faci: să nu înjuri, să nu lovești, să nu țipi, să nu fii obraznic, să nu jignești. Empatia sau asertivitatea sunt de multe ori concepte străine sau prea puțin înțelese, lipsindu-le chiar și acele „să nu”-uri. În general, termenii din sfera emoțională sunt definiți prin exemple de comportamente – definiții circulare și închise, care îi ajută pe adolescenți să opereze cu ele doar la un nivel superficial.

Aici e important că, totuși, subiectele sunt discutate, însă asta scade mult șansele unei comunicări eficiente, cu riscuri de neînțelegeri, acuze de nesinceritate, așteptări nerealiste în relații, conflicte, etc. și, prin urmare, scad șansele de a rezolva problemele identificate. Și nu sunt ei responsabili pentru aceste goluri din educația lor, ci noi, adulții.

Cred că asta spune, despre întreaga noastră societate, că avem alte priorități, cum ar fi sărăcia, corupția, justiția – dar nu vom reuși niciodată să schimbăm datele acestor probleme prioritare, dacă nu ne asumăm o schimbare de perspectivă asupra lor. Iar educația incluzivă, cu conținuturi și metode actualizate și centrată pe nevoile copilului este principala schimbare de perspectivă de care cred că societatea noastră are nevoie.

Dorințe & temeri

Adolescenții din România își doresc lucruri simple: iubire, siguranță, dreptate, libertate. Și e tragic să descoperi asta, pentru că se subînțelege că nu le au. Bineînțeles, mulți spun că își doresc bani, gadgeturi, prieteni, haine de firmă sau să fie primii la olimpiade, sporturi sau alte concursuri, dar toate astea sunt doar instrumente pentru a obține iubire, siguranță, dreptate sau libertate.

Foto: Larisa Baltă

Fricile comune ale tinerilor, însă, sunt printre cele mai inacceptabile: frica de părinți, frica de profesori, frica de alți adolescenți. Adolescenții au o imagine de sine foarte permeabilă la influențe externe și trăiesc adevărate furtuni emoționale cu o viteză la care adulții nu se pot racorda și pe care nu o pot înțelege, drept pentru care reacția adulților va fi una de critică, învinovățire, ridiculizare sau, cel mai rău, indiferență.

Am descoperit că mulți adolescenți încă dau vina pe comunism pentru ce nu merge bine în viața lor. Sunt conștienți de diferența de mentalitate dintre ei și majoritatea adulților din jurul lor și o pun pe seama regimului totalitar, uneori folosindu-se de acuzația asta ca șantaj emoțional în relația cu părinții pentru a obține ce își doresc.

Cum iubesc adolescenții

Adolescenții iubesc tumultuos, în viteză și în confuzie – asta face adolescența cea mai dificilă perioadă pentru iubire, dar ne și asigură o „recuperare” rapidă. Adolescenții se „repun pe picioare” (cel puțin la suprafață) mai repede decât adulții după o dezamăgire în dragoste și aceasta cred că e singura diferență vizibilă dintre relațiile lor și cele ale altor generații.

Ilustrație de Bianca Stăncescu, făcută la Atelierul de grafică In a Relationship

Contează și faptul că sunt mai influențabili și nu dispun de aceeași libertate de decizie ca adulții, dar astea sunt regulile naturii, întotdeauna a fost așa. Ce s-a schimbat este cadrul: trendul mondial de globalizare și capitalizare, accesul la tehnologie și informație, mobilitatea populației, etc. Aceștia sunt factori care remodelează profilul iubirilor adolescentine și pe care încă nu îi studiem suficient ca societate, ceea ce dă întregii noastre dinamici sociale o nuanță de iubire de liceu: tumultuoasă, în viteză și în confuzie.

Lucrul cel mai important de care au nevoie adolescenții din România

În termeni pragmatici, adolescenții din România au nevoie de un sistem de educație reformat și actualizat, ceea ce înseamnă bani pentru educație. Țara noastră are profesioniști, dar prea puțin interes instituțional de a-și schimba metehnele, cel puțin deocamdată. Jocurile de putere care ne-au împotmolit după ’89 și circuitul banilor în economia unui stat de drept nu pot fi ameliorate decât de o generație educată, informată și cu libertate de gândire.

Într-un final, se pare că adolescenții din România au nevoie de niște adulți responsabili și de niște lideri adevărați, pe care să îi intereseze sincer viitorul țării și care să se implice acum pentru a produce schimbarea de care avem cu toții nevoie.