Agentia de publicitate Publicis Romania a fost desemnata castigatoare la licitatia organizata de compania Nestlé pentru dezvoltarea creativa a promotiei JOE din primavara lui 2007. In cursa au mai fost agentiile McCann Erickson si Mercury Promotions.
"In urma dezbaterilor, am hotarat ca propunerile facute de Publicis se potrivesc cel mai bine cu obiectivele noastre ambitioase pentru acest proiect. Propunerea pe care ne-am hotarat sa o si producem ne-a cucerit pe toti - e proaspata, curajoasa, diferita" - a declarat Simona Straut, Group Brand Manager Confectionery Nestle.
Razvan Capanescu, Creative Director la Publicis Romania, comenteaza despre importanta acestui castig al agentiei: "Cand am fost invitati la acest pitch, am realizat imediat miza. JOE este unul dintre cele mai dinamice si mai puternice branduri romanesti. Venea dupa un an de parteneriat cu Agentia Anului in Romania si ne propunea intrarea in competitie cu Agentia Anului la Portoroz. O asemenea provocare la duel nu putea ramane neonorata. Ne bucuram foarte tare ca am invins si am iesit noi Agentia... Momentului!".
Castigarea acestui proiect al brand-ului JOE vine dupa cateva schimbari importante in structura creativa a agentiei - un nou director de creatie, o noua organizare cu sefi de departamente (art si copy), oameni noi in echipa. "Dupa clasarea pe locul doi din punct de vedere cifra de afaceri in topul agentiilor de publicitate din Romania, am spus ca urmatorul pas este o relansare creativa a agentiei. Aceasta victorie de prestigiu confirma ca schimbarile recente au fost inspirate."- completeaza Alex Badila, Managing Director Publicis Romania.






















