20 de ani de Reload Film. "Suntem ăia despre care nimeni nu vorbește, ăia care nu iau premii, ăia care „nu contăm”, dar care de fapt facem posibil gândul/creația"

Acum 20 de ani, Reload Film a apărut din cafele prelungite, buget zero, nebunie, curaj și multă pasiune. Între timp, lumea s-a schimbat, casele de producție s-au înmulțit, bugetele au depășit bariera minimă, dar pasiunea, nebunia și curajul au rămas, povestește Sebastian Tudor, fondator Reload Film.

În 2000, România era creativă și dornică de a face lucruri, departamentele caselor de producție se improvizau pe loc, oamenii din industrie voiau să demonstreze. Noțiunea de "producător" era destul de vagă, dar compensa focul creator. Era adaptare, spune și Traian Ardac, producător executiv Reload Film: planurile se făceau prin benzinarii, ședințele de producție prin cafenele.

"Să facem frumos. Este dorința care nu s-a schimbat niciodată. Și am dat totul pentru acest țel, indiferent că a fost un brand de care ne-am îndrăgostit inevitabil, o poveste în care am crezut sau o simplă promoție uitată rapid", spune Traian.

Povestim cu Sebastian și Traian despre istoria Reload Film de 20 de ani, echipa care s-a format în jur, schimbările prin care a trecut piața, locații cu piscină găsite în mijlocul nopții, Ferrari aruncate peste pod, obsesia pentru detalii, ce înseamnă "să facem frumos" în 2025, cum devin posibile ideile imposibile.

Ce se întâmpla acum 20 de ani pe vremea asta

Sebastian: Ce tristofrumoasă e amintirea, dar ce început am avut! Îmi vine să râd, să plâng și să desfac o sticlă de țuica irlandeză. Bey! E nebunie cum am început! În condițiile și contextele de atunci, doar 2 nebuni cred că puteau face asta. Și îi mulțumesc lui Stavila că, la întrebarea mea, PLECĂM? a ridicat sprâncenele și a început să-și închidă laptopul.

Și am plecat dintr-o casă de producție care mijea și pe piața de Ro. Nu dau detalii azi, dar n-am plecat de bine, alături de celălalt fondator Reload, Tavi Stavila (loveiu, aviatorule!). Nu aveam nimic, nimic, nu firmă, nu bani, nu card, nimic.

Și răsare acest RELOAD din cafelele prelungite și bugetele făcute la tejghele de benzinării centrale. Zi de zi ne vedeam la aceeași tejghea. Și am făcut asta o perioadă (le spuneam oamenilor că avem sediul în renovare). NU, noi abia aveam bani de cafele :)).

În fine, amândoi am plecat la drum din inerție si nebunie. Practic plecam de la zero, lumea era confuză, și uite așa, am plecat de fapt de la minus zeci de mii, doi oameni care îmbrățișau pasiune. Și ambiție.

Și, câștigăm prima reclamă (nu mai știu la ce era), și aveam echipă de top, top pe regie și imagine (Radu Muntean și Tudor Lucaciu), și amândoi ne spun după filmare că acel proiect, pentru că este primul, este gratis! Pfoaaaaiii. BIG thankiu și azi acestor doi profesioniști și super oameni.

Privind în urmă, era extraordinar de frumos. O perioadă cu scripturi superbe, ambiții de creație și nevoie permanentă de găsit soluții creative. Reclamele (brandurile) se întreceau în povești, nu în promoții. Superbă perioadă. Filme mici (30 sec) spuse grandios.

Credit foto: Ioana Tudor

Traian: Așteptam să mă alătur celor doi, și am fost foarte surprins că am fost primul invitat, deși am fost ani de zile asistentul prietenului și asociatului meu actual, Sebastian, care pe vremea aceea îmi spunea că sunt cel mai prost asistent al lui din toate timpurile :). BIGHUG. Thankiu.

Priveam producția doar prin prisma complexității ei și a direcțiilor date. Învățam și înțelegeam că nu o să mai vreau să fac nimic altceva toată viața. Și sunt aici, în Reload Film.

România, voi, piața de publicitate

Traian: L-am cunoscut pe Sebi la cealaltă casă de producție, de care nu vorbește azi. :) Era dement, atent la detalii și permanent perfecționa lucrurile. Înnebuneam cu câtă simplitate putea cere, la 1 dimineața!! o locație cu piscină și vedere de oraș, sau un Ferrari care să fie aruncat de pe un pod. Și mereu îmi spunea, hai Gogule, facem frumos. DAAA! Dar eu eram la bază inginer.

Credit foto: Ioana Tudor

Sebastian: România era relaxată și creativă, dornică, aveam departamente întregi pe care le improvizam pentru că abia se crea această piață pe care o avem acum... de super profesioniști :)

Oamenii își doreau să facă, să dreagă, să demonstreze, eram pe vremea când orice străin venea și cerea ceva, răspunsul era permanent – yes, yes :))

Stăteam ore întregi în discuții creative cu regizorii sau agențiile de publicitate din vest (lucram mult pentru vest, veneau producții foarte mari în Ro) și cumva cred că ei ne-au făcut să fim ceea ce suntem astăzi. Atât pe noi, cât și pe minunații noștri colegi freelanceri și profesioniști din toate departamentele.

Cu Traian, îmi amintesc că îmi era asistent la început și mă enerva teribil :)) Era foarte îngâmfat că știa el ISO la pelicula si kkturi legate de peliculă (de altfel detalii foarte importante pe vremea în care doar pe film filmam) și era rigid și cumva credea că știe bine ceea ce are de făcut. Și mereu mă contra. Și îi dădeam de făcut doar cele mai nașpa joburi, ca să scap de el. Da’, băi nene, ireal ploieșteanu’. Îl dădeam afară zilnic și mereu se îmbunătățea, îl certam, blabla, și el mereu și mereu devenea o variantă și mai bună. Iubesc acest gen de oameni. Îl iubesc real, deși cred că nu i-am zis niciodată. E bun, și MAI ALES... E OM.

Credit foto: Ioana Tudor

Ce înseamnă să fii producător de film în România

Sebastian: Nimeni nu înțelege această tipologie, rasă, deci e ok că ne întrebi :) Suntem niște saltimbanci, atât noi, ăștia de la Reload Film, cât și toți ceilalți minunați colegi.

Unii ne văd contabili, alții ne văd băieții aia care dau salariile echipei, alții ne văd "ăia care rezolvă tot”, alții ne văd niște organizatori, alții ne văd soluția lor, alții ne ignoră și cred că suntem ăia de le cer ei cafea dimineața, alții ne întreabă cum de știm și aiașiaiașiailaltă etcetc. Însă, noi (și aici vorbesc doar de noi, de mine și de Traian), suntem niște demenți care stăm și acum încă până târziu în noapte să găsim soluții la un script fain, dar care are un buget subdimensionat. Suntem puțin din tot ce crede lumea, dar cu siguranță suntem partenerii celor ce își doresc să lucreze cu noi. Suntem oamenii care facem să se întâmple tot, să îmbunătățim acolo unde oamenii din creație înțeleg plusul unui producător cu experiență.

Ne aducem aportul cu soluții pertinente/posibile permanent pe orice proiect. Fie mare, fie mic.

Suntem ăia despre care nimeni nu vorbește, ăia care nu iau premii, ăia care „nu contăm”, dar care de fapt facem posibil gândul/creația.

Credit foto: Ioana Tudor

Sună aiurea? Poate, dar facem atâtea lucruri imposibile, incât e de mirare că încă mai vor oameni noi să se integreze în această meserie atât de nevăzută/neapreciată. Șiii, cu toate astea suntem și rămânem oameni. Chiar dacă, uneori, clienții cred că noi facem asta doar pentru bani... pfff, păi să vă zic – am fi niște triști, retardați, retrași demult, dacă doar banii ar fi ținta. Evident că vrem să trăim, dar ținta nu a fost și nu este profitul. Mereu am crezut că dacă faci bine, vin și banii. Și nu o să mă schimb.

Șiii bem și bere ieftină într-un birt, sau ne îmbrăcăm la 54 de ace (Traian, nu io :), el e pe fashion - dacă este cazul.

Cum se lucra în 2000, care era atmosfera, ce vă motiva?

Traian: Adaptare, probabil este cel mai bun termen pentru perioada de început. Planurile se făceau prin benzinarii, ședințele de producție prin cafenele, doar pe la PPM-uri ne era și nouă mai comod :)

Uitându-ne înapoi, totuși, a fost incredibil de fun, eram sinceri, relaxați și nu simțeam nici o greutate. Și ne-am distrat copios cu multe dintre spoturile ieșite din acea haiduceală: Timișoreana Tricicleta sau Sprite.

Ce ați făcut bine atunci. Ce ați greșit

Sebastian: Bine? Am fost sinceri. Permanent.

Eu am fost un copil sărac, foarte sărac, fără părinți influenți în regimuri, însă oameni care făceau performanță în domeniile lor, dar pe salarii mizere. Și le super mulțumesc pentru învățăturile spartane. Am înțeles de la ei seriozitatea, sinceritatea, dedicarea în ceea ce faci.

Fix asta am oferit partenerilor noștri, agențiile de publicitate, sau clienților direcți - sinceritate, dedicare, performanță. (Nu că au și înțeles toți asta).

Asta am iubit mereu la Reload, că în sfârșit, aici, puteam fi / sunt, așa cum sunt eu, cum e și Traian, cum sunt colegii noștri, cum era și Tavi, deși a ales alt drum la un moment dat.

Fără scheme multiple și fatzete.

GREȘIT: poate am fost prea înverșunat o perioadă. Și în alta poate prea alintat, în alta poate prea superior. Și am îndepărtat niște oameni foarte mișto. Am avut acest noroc, acest dar dat de Dumnezeu, să am mereu oameni superbi pe lângă mine. Și poate pe unii nu i-am apreciat așa cum trebuia, însă și eu am crescut alături de Reload. Cumva, ne-am maturizat împreună. DA! Asta am greșit, voiam control peste tot, și am greșit. Și îmi pare TAREEE rău. Mulțumesc tuturor colegilor mei și iertare pentru toate cele care au dus să nu mai fim astăzi împreună. Sorry!

Reload Film este parte din această industrie, de peste 20 de ani. Permanent ne dorim să facem totul foarte bine. Evident că nu putem permanent să facem flickflack-uri și să mulțumim 1000 la sută.

Evoluție

Sebastian: Ne-am maturizat împreună. Și ne-am creat acasă. Am rămas oameni prieteni și parteneri. Împărțim bucuria dar și cheltuielile peste buget.

Suntem uneori tare mândri, n-am cum să nu spun asta, cu tot respectul. Dar am crescut așa frumos, atâția și atâția oameni din aceasta piață, și avem atâția oameni care s-au școlit la Reload și sunt bine acolo unde au considerat ei că le este bine. Fie că sunt parte din Reload, fie că sunt prin alte case de producție.

Sunt tare mândru de venirea celei mai titrate producătoare de film din România alături de noi (de peste 15 ani. E aici, alături de noi. Și învățăm de la ea. Un super om, dincolo de enciclopedia în materie de producție. Mulțumesc, Lucia Maghiar. O legenda.

Lucia Maghiar

Ce a rămas neschimbat

Sebastian: FIX ce ne-a unit - sinceritatea, prietenia. Și după 20 de ani, noi încă ne jucam rentz și bem beri ieftine și ne bucuram de viață.

Ar mai fi ceva. Noi, ăștia de la Reload, nu puteam fi aici să povestim dacă nu erau toți oamenii cu care am lucrat, ne-am certat, ne-am iubit, am interacționat, ne-am perfecționat, ne-am încuscrit. Îmi este foarte greu și nu pot să le spun numele chiar la toți, dar mulțumesc de încredere tuturor.

Marea mea grijă au fost mereu oamenii. Să-și încaseze salariile, să avem facturile plătite către cei cu care colaboram punctual. Viața noastră asta a fost: "am plătit? Oamenii sunt ok?”

Mereu mi-am dorit să pot cumva să mulțumesc echipelor care participă la realizarea producțiilor. E atâta lume implicată, că uneori chiar nu înțeleg cum de nimeni nu ne vede :)

DECI, asta a rămas neschimbat – respectul pentru oameni și recunoștința că sunt lângă noi la proiectele noastre. Mici sau mari.

Traian: Să facem frumos. Este dorința care nu s-a schimbat niciodată. Și am dat totul pentru acest țel, indiferent că a fost un brand de care ne-am îndrăgostit inevitabil, o poveste în care am crezut sau o simplă promoție uitată rapid.

Credit foto: Ioana Tudor

E mai ușor să pornești în 2025 o casă de producție decât acum 20 de ani?

Sebastian: Dadaaaa, clar e mai „simplu”. Sunt câteva sute deschise în ultimii ani. Însă toate astea câteva sute sunt doar pentru a face din aceasta piață ceva și mai dificil.

Real, sunt câteva case de producție serioase și stabile și câteva sute, ok, hai câteva zeci (că-l văd pe Traian cum își dă ochii peste cap), care nu fac altceva decât ca producțiile să devina ceva ce aparent e la îndemână.

DA!, „ e simplu” să ai casă de orice video/foto, dar nu asta este direcția. Nu poți opri pe nimeni sa facă, însă foarte mulți dintre cei ce apar, înțeleg că „merge si așa”, mulți merg doar pe momentele de oportunitate. Evident că sunt beneficii pentru o anumita zonă de clienți, însă vedem pe tv/net, "calitatea” producțiilor.

Aș vrea să mai văd și peste 20 de ani, câți dintre oamenii de acum care doar se bucură că dau un tun, vor fi case serioase și asumate, așa cum suntem noi și alte câteva.

Cred că tehnologia o să schimbe viitorul, în publicitate. Omenirea consuma video, nu povești/scripturi. Mi-aș dori ca viitoarele generații sa-mi dea posibilitatea să râd și să mă bucur când văd un ad, oriunde am să privesc.

Traian: E simplu să deschizi o casă de producție, nu atât de simplu să faci o diferență cu ea.

Cum au fost ultimii ani pentru Reload

Sebastian: Extrem de faini. Ne bucurăm că facem producții pentru Europa și chiar Asia. Ne bucurăm că avem clienți de peste 15 ani care aleg să lucreze cu noi, ne bucurăm că ne redescoperă agenții din România :) deși am lucrat proiecte epice alături de ei. Este efervescență, bucurie, când vedem scripturi faine sau ne sună directori de creație din generațiile vechi și ne întreabă dacă „facem cu ei o nebunie”? Facem. Cât încă avem bucurie, mai suntem aici.

Creștem generațiile noi, dacă vor dori să ducă mai departe ceva, e doar alegerea lor.

Traian: Foarte interesanți! Deschiderea către campanii globale ne-a oferit multe proiecte atipice și producții la un alt nivel de abordare. Este foarte interesant când elementele de producție trebuie să funcționeze pe mai multe continente.

Planuri pentru următorii 20 de ani

Sebastian: Eu sper de 19 ani :)), că lucrurile vor funcționa fără mine și fără Traian, Lucia, sau ceilalți colegi faini și mă voi așeza pe o insulă în Asia și voi încasa ceva profit și voi face scuba sau voi dormi pur și simplu. E doar o speranță. Sper doar că acest proiect Reload să meargă mai departe cu cineva care să fie adaptat /adaptată la noile valori și să ne facă și nouă câte o bucurie pe card. Măcar la 10 ani, hai la 5 :)

Traian: Nu știm ce va fi, dar optimiști tot rămânem. Și ne luăm energia din fiecare om de creație pe care îl vedem legat de povestea sa, din fiecare brief care sparge normele și caută să facă frumos, din fiecare treatment care ne surprinde, din fiecare script care ne face să intrăm in „research mode”

Până vin din spate cei din valul nou, suntem aici și facem frumos în continuare.