În timp ce se forma ca actor, Claudiu Urse a început să fie atras de sound design. După absolvirea studiilor de Master, a fost o vreme actor și compozitor în paralel, dar treptat a renunțat la actorie și a ales să se dedice complet muzicii și sound designului pentru teatru. Când compune, spune că intră într-o lume, care se construiește împreună cu regizorii și actorii.
Claudiu este din Brăila, a studiat, pe lângă actorie, coregrafie, chitară și pian tehnic. Tot ce face acum în muzica pentru teatru este spațial, sunetul devenind un loc - cu o atmosferă, o textură și o emoție proprie. Uneori se gândește că el compune scenografia sonoră a spectacolului.
„Fiecare regizor lucrează altfel: unii vor muzică foarte prezentă, alții abia perceptibilă. Ascult mult înainte să compun, îmi place să stau la repetițiile de text și să schițez muzica în timp ce actorii își dau replicile. Mă ajută mult să-i aud și să îmi reglez muzica în funcție de energia lor", spune Claudiu.
Vorbim în cele ce urmează cu Claudiu Urse despre procesul prin care trece când compune muzică sau creează sound design pentru teatru și despre cum integrează noile tehnologii în munca sa.
Etape transformatoare, care te-au adus unde ești astăzi
M-am născut în Brăila și, încă de mic, am urmat o direcție artistică. În școala generală am studiat coregrafia, apoi muzică – chitară clasică și pian tehnic – iar în liceu m-am îndreptat spre arta actorului, primind șansa de a fi distribuit în spectacolele Teatrului „Maria Filotti” din Brăila, montate de Victor Ioan Frunză și Radu Afrim.
Apoi, m-am format că actor la Facultatea de Litere și Arte din Sibiu, iar în timpul studiilor am devenit interesat de sound design, realizând muzica pentru examenele și spectacolele de actorie. În ultimul an de masterat am jucat și am compus coloana sonoră pentru spectacolul Familii, regizat de Eugen Jebeleanu - proiect care a marcat debutul meu în muzică de teatru și sound design. Acela a deschis drumul către colaborări cu regizori precum Botond Nagy, Alexandra Badea, Yann Verburgh, Radu Nica sau Nicoleta Lefter. O vreme am fost actor și compozitor în paralel, până când, treptat, am renunțat la actorie și am ales să mă dedic complet muzicii și sound designului pentru teatru. Pe lângă aceasta, am cântat în trupa Domino din Sibiu și am susținut, dar și organizat, numeroase evenimente ca DJ.
Credit foto: Andrei Valeanu
Când te-ai îndrăgostit de muzică
Pasiunea pentru muzică vine clar dinspre tata. Țin minte că avea două magnetofoane și o colecție impresionantă de benzi înregistrate de pe Europa Liberă, pe care le punea la petreceri. Când aveam vreo șase ani, înregistram peste benzile lui alte melodii, i-am stricat destule, dar nu s-a supărat niciodată. Apoi am început să construiesc boxe din difuzoare vechi, să desfac radiouri și jucării, și să lipesc circuite cu pistolul de lipit. Eram un copil curios si îmi doream sa devin electronist sau cântăreț de opera.
Declicul de a face muzică s-a produs în clasa a V-a, când, fiind la clasa de coregrafie, ni s-a introdus un curs pian tehnic.
Cine te-a îndrumat în muzică
Am avut o profesoară minunată care m-a făcut să mă îndrăgostesc de pian și de muzică. Mergeam săptămânal la vecinii noștri, niște doctori, doar ca să pot repeta partiturile pe pianina lor, acea oră era cel mai așteptat moment al săptămânii. În anul următor m-am transferat la clasa de muzică, specializarea chitară clasică, pentru că între timp tata cumpărase o chitară veche. Învǎțam partiturile pe de rost în loc să le citesc, iar profesorul meu, care fusese și profesorul de muzică al mamei, îmi spunea că am „ureche de lăutar” și că, dacă va câștiga vreodată la loto, îmi va cumpăra o chitară nouă.
Primele compoziții
Primele mele compoziții au fost la chitară. Mă plictiseam de studiile pentru curs și începeam să inventez tot felul de melodii. Am avut mereu o imaginație bogată și, de mic, visam să devin un mare inventator. Muzica mi s-a părut un domeniu în care poți „inventa” oricât, un loc al libertății totale. Nu am fost însă niciodată un instrumentist foarte bun, iar teoria muzicală mi se părea atunci mai grea decât matematica. Așa că nu-mi imaginam un viitor în muzică. Am avut însă noroc: în clasa a VIII-a s-a înființat prima clasă de artă a actorului la liceu, iar după capacitate am dat admiterea acolo. Așa a început, de fapt, călătoria mea în lumea teatrului.
Primele proiecte muzicale
Primele proiecte muzicale au apărut prin liceu, în jurul anului 2006, când începusem să merg în cluburi și eram pasionat de DJ-ing. Un coleg mi-a instalat un program de făcut muzică pe calculator, iar de acolo a început totul. Nu aveam internet, așa că am învățat singur, experimentând zi de zi până am reușit să compun primele negative hip-hop.
În paralel jucam la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila și petreceam mult timp cu sunetistul teatrului, care mi-a deschis curiozitatea pentru partea tehnică a sunetului. Împreună cu un prieten, Cosmin, am format o mică trupă de rap — eu făceam negativele, el scria textele. Cântam la evenimente locale, iar familia și prietenii au fost primii care m-au încurajat să merg mai departe.
Încă de atunci cred ca visam să compun muzică pentru teatru, dar mi se părea un vis îndepărtat, imposibil.
După liceu și în timpul facultății am continuat să compun, mai ales instrumentale hip-hop cu influențe jazzy, unele ajungând chiar la artiști underground. Tot atunci am început să fac muzică pentru examenele de actorie, iar acela a fost, fără să-mi dau seama, începutul drumului meu spre sound design.
Credit foto: Gabriel George
Cum este acum, când s-a strâns experiența
Sunt mult mai încrezător in viziunea mea și în ceea ce vreau sa fac. Partea tehnică a fost cea mai dificilă de învățat, și chiar și acum, mai am încă multe de descoperit. Ce mă interesează acum e felul în care sunetul poate crea spațiu și prezență, cum o textură sonoră poate schimba complet starea unui moment scenic. Îmi place să explorez zona dintre muzică și zgomot, dintre compoziție și atmosferă. Am trecut prin multe perioade creative, eram mult mai experimental la început de drum, fǎceam mai mult drone si soundscape-uri, iar acum merg spre atmosfere mai melodice. Tratez sound designul ca pe o formă de dramaturgie, nu doar ca pe un fundal. Cred că acolo e direcția în care mă duc, spre o muzică ce se naște din interiorul poveștii și trăiește împreună cu ea.
Amprenta ta
Amprenta mea artistică constă în faptul că, pentru mine, tot ce fac în muzică este foarte spațial; pentru mine, sunetul în teatru este mai degrabă un loc. Sau un anumit loc cu o anumită stare sau emoție, ca să fiu mai specific. Marea majoritate a muzicii compuse de mine are foarte mult reverb și delay. Dacă aș face asta în scop comercial, ar fi considerat o greșeală de mix, dar într-o sală de teatru scopul e cu totul altul, pentru că trebuie să vin în susținerea actorilor, nu să concurez cu ei. Uneori mă gândesc că, de fapt, compun scenografia sonoră a spectacolului.
Credit foto: Andrei Valeanu
Ce te inspiră creativ. Ce artiști asculți pentru inspirație
Nu am artiști pe care îi ascult special pentru inspirație. Cred totuși că am înmagazinat, inconștient, foarte multă muzică din filmele, serialele și spectacolele pe care le-am văzut de-a lungul timpului. Pentru mine, muzica a fost mereu un fel de experiment: îmi aleg un sunet care mă inspiră și văd unde mă duce. În același timp, sunt convins că există un context psihic fix în care operez, niște reguli nescrise după care creierul meu funcționează când vine vorba de muzică. Și cred că, de fapt, fac mereu aceeași muzică, doar în feluri diferite.
Gestionarea blocajelor
Foarte rar am avut blocaje când vine vorba de muzică, cred că e mai degrabă o lipsă de chef decât o lipsă de inspirație sau blocaj. Sunt pur și simplu zile în care nu am chef să compun și atunci aleg să fac altceva: să gătesc, să mă plimb sau să ies în oraș. Dar dacă e ceva urgent, ce trebuie făcut pe loc, adrenalina și cortizolul m-au ajutat să compun unele dintre cele mai bune piese. Cred că îmi place presiunea, pentru că mă obligă să iau decizii rapide și clare, în loc să tot caut „cel mai bun” sunet până obosesc și îmi pierd entuziasmul. Uneori un deadline ajută mai mult decât tot timpul din lume.
Cum abordezi relaţia dintre muzica ta și textul/regia unei piese de teatru
Pentru mine, să compun pentru teatru înseamnă să intru într-o lume care se construiește împreună cu alți oameni. Fiind actor la bază, încerc să abordez fiecare proiect ca și cum aș primi un rol în acel spectacol. Textul e baza de la care pornesc, apoi urmează discuțiile cu regizorul, încerc să-i înțeleg viziunea. Uneori, regizorii îți pot trimite muzica pe care au ascultat-o acasă în timp ce citeau textul sau pe care au folosit-o în spectacolele anterioare, pentru a te ajuta să le înțelegi mai bine universul sonor.
Provocarea e să găsești echilibrul între viziunea regizorului, dinamica scenei și vocea ta personală. Fiecare regizor lucrează altfel: unii vor muzică foarte prezentă, alții abia perceptibilă. Ascult mult înainte să compun, îmi place să stau la repetițiile de text și să schițez muzica în timp ce actorii își dau replicile. Mă ajută mult să-i aud și să îmi reglez muzica în funcție de energia lor.
Negocierea creativă cu regizorul
Depinde mult de regizor și de felul în care se construiește spectacolul. Sunt proiecte în care vin eu cu primele idei, și altele în care regizorul are deja o direcție foarte clară. Cred că este important să existe un dialog constant cu echipa artistică. Pentru mine, cele mai bune idei apar în timpul repetițiilor, pentru că am nevoie să văd și să aud ce se întâmplă pe scenă. La multe dintre spectacole stau la toate repetițiile și operez muzica încă de la prima scenă, până la finalul construcției. Așa am parte de feedback instant din partea regizorului și a actorilor. Dacă o idee nu se potrivește, o pot muta într-un alt moment al spectacolului.
Spre finalul proiectului, operatorii de sunet devin oamenii cei mai importanți din echipă pentru mine, pentru că le dau mereu mult de lucru. De obicei colaborez cu doi: unul pentru operarea muzicii și celălalt pentru lavaliere și microfoane. Ei sunt cei care completează munca mea, așa că încerc să am o comunicare cât mai strânsă cu ei și să le transmit cât mai clar viziunea mea.
Primul spectacol coregrafic pentru care ai făcut muzica
Toaca a fost un proiect destul de challenging pentru mine, pentru că a fost primul spectacol coregrafic pentru care am făcut muzica. Pe lângă asta, a trebuit să compun pentru două părți diferite, cea a Andrei Gavriliu și cea a lui Ștefan Lupu. Tema principală, pe scurt, a fost să aducem cumva soundul României într-o formă coregrafică, în Polonia. Am lucrat cu ei remote, în perioada în care făceam muzica pentru “Flori de mină” la teatrul din Petroșani, iar apoi pentru “Proorocul Ilie” de la TNB, ambele în regia lui Botond Nagy. A fost o corespondență intensă pe WhatsApp, cu multe mesaje audio și filmări, pentru că ei repetau pe rând în Polonia, iar eu eram în România.
Muzica pentru coregrafie e mult mai fixă decât cea pentru teatru, se lucrează pe timpi și secunde, așa că, pe lângă creația sound-ului, a trebuit să fiu foarte atent la timpii coregrafici. Uneori lucram după filmări în care dansatorii foloseau alte piese, și încercam să păstrez energia lor, dar cu o muzică nouă. Ultima săptămâna am petrecut-o cu toții in Polonia, unde am făcut ultimele modificări, masterizari si volume, cred am terminat totul cu o zi înainte de premiera.
Cum folosești noile tehnologii și AI în munca ta
Folosesc noile tehnologii și AI mai degrabă ca instrumente de lucru, nu ca o formulă de creație. Le văd ca pe niște unelte care pot accelera procesul. De exemplu, mă ajută să găsesc mai repede site-uri de unde pot lua sunetele potrivite pentru o anumită atmosferă sau să înțeleg mai clar un task primit și să descopăr direcții posibile pentru a ajunge la un anumit rezultat. În rest, partea de compoziție și deciziile finale rămân întotdeauna personale. În muzică, imperfecțiunile sunt cele care fac diferența dintre ceva sintetic și ceva uman, iar AI-ul, deocamdată, nu a învățat să fie imperfect.
Dacă ar fi să alegi o piesă care te reflectă ca muzician acum…
Ar fi o piesă care cred că mă reprezintă acum este The Grass, prima mea compoziție încărcată pe platformele de streaming. Dar și Any Other Name de Thomas Newman, din soundtrackul filmului American Beauty, una dintre piesele mele preferate all time, care cred că reflectă mai degrabă compozitorul care îmi doresc să devin. Ambele au un intro asemănător și, într-un fel, același vibe. Le leagă o combinație de minimalism, melancolie lucidă și singurătate, lucruri care mă definesc ca muzician.
Credit foto: Andrei Valeanu
Un 2025 plin, fără retrospectivă, deocamdată
Anul acesta a fost foarte plin și încă nu s-a terminat. Am compus pentru Proorocul Ilie la Teatrul Național din București și Canin la Teatrul Național din Târgu Mureș, ambele în regia lui Botond Nagy. Apoi au urmat Livada de vișini la Constanța, în regia lui Andrei Măjeri, și Trei surori la Novi Sad, Serbia, din nou tot cu Botond. Ultima premieră a fost Cabaretul cuvintelor, scris și regizat de Matei Vișniec la teatrul din Suceava.
Fiecare proiect a avut o lume sonoră proprie. La Proorocul Ilie am creat un soundtrack rural, cu influențe balcanice, instrumente acustice și accente de muzică bisericească. La Canin am mers în extrema cealaltă, un univers închis, tensionat, cu sunete atmosferice și apăsate. În Livada de vișini am construit un sound design realist, aproape filmic, peste care am adăugat ambianțe muzicale discrete și muzica pentru coregrafiile Andrei Gavriliu. Pentru Trei surori am căutat o poezie sonoră melancolică, dar cu inserții de drum’n’bass și rock, iar Cabaretul cuvintelor mi-a permis să experimentez liber, de la ludic la oniric. Ultimele trei proiecte s-au suprapus pentru o perioadă, ceea ce a fost o provocare intensă, dar și o ocazie de a descoperi cât de departe pot merge cu limbajul și emoția muzicală. Lucrul la un proiect începe și se finalizează odată cu repetițiile spectacolului, de regulă aproximativ două luni. Soundtrackul este gata, de obicei, cu una-două săptămâni înainte de premieră, dar modificări sau adăugiri pot apărea și în ziua evenimentului, așa că este necesară disponibilitate și deschidere până în ultima clipă.
Ce vrei să simtă publicul la teatru și cei care îți ascultă muzica pe streaming
Îmi doresc ca ascultătorul să audă și să simtă ceea ce simt eu atunci când privesc acel spectacol. Am evitat mult timp să îmi public muzica pe platformele de streaming tocmai din cauza lipsei de context care apare atunci când muzica e desprinsă de spectacol. După ce am pus soundtrackul de la Proorocul Ilie online, cineva care nu văzuse spectacolul mi-a spus că acum e și mai curios să îl vadă. Asta m-a încurajat să cred că muzica poate trezi interesul pentru un spectacol și mi-am propus să public mai mult din ceea ce compun.
Ce urmează pentru tine
În noiembrie urmează să încep lucrul la Femeia ca un câmp de luptă, text de Matei Vișniec, în regia lui Botond Nagy, la Teatrul Național din Iași. Pentru 2026 am primit câteva propuneri de colaborare, dar momentan lucrurile sunt destul de incerte din cauza tăierilor bugetare. Totuși, rămân optimist și sper ca și anul viitor să fie la fel de aglomerat și provocator ca acesta.
