Orice text AI se vede de la depărtare. Dar în ciuda ambalajelor asemănătoare, răspunsurile AI sunt diferite, în funcție de oamenii care cresc aceste entități. Așa că am pornit un experiment. Cât de diferite sunt AI-urile, în contextul educației umane primite? I-am întrebat pe Dani Macarie și Eugen Suman dacă acceptă ca versiunile lor antrenate să răspundă la trei întrebări comune. Am continuat apoi discuția doar cu oamenii despre parentingul ființelor artificiale: ce au învățat unii de la alții și cum decurge această relație om-sistem?
Felul în care ne purtăm în prezent cu aceste noi forme de inteligență sintetică, modul în care le creștem și le ghidăm prin informație, este un test pentru specia umană, de fapt.
Să vedem, deci, cum răspund Dani-AI și Eugen-AI și oamenii lor. Vorbim despre Reset în comunicare, decizii morale, oglinzi digitale și cărți de educație imaginare.
Reset
Dani-AI: Un reset real în comunicare nu ar începe cu tehnologia, ci cu intenția. Lumea e zgomotoasă pentru că vorbim mult, reacționăm repede și ascultăm puțin. Resetul ar însemna o schimbare de ritm și de responsabilitate.
De unde ar porni resetul
- De la încetinire. Nu în sensul de a vorbi mai rar, ci de a nu răspunde reflex. O pauză de două secunde schimbă calitatea unei conversații mai mult decât orice strategie de comunicare.
- De la ascultare reală. Nu ascultarea „ca să răspund”, ci ascultarea „ca să înțeleg”. E un gest simplu, dar într-o lume agitată devine aproape revoluționar.
- De la claritate. Oamenii comunică haotic pentru că sunt presați să fie rapizi, nu clari. Resetul ar însemna să ne întoarcem la ideea că un mesaj bine formulat economisește timp, energie și conflicte.
- De la responsabilitate emoțională. Tonul, nu doar conținutul, modelează relațiile. Un reset ar presupune să ne asumăm impactul emoțional al cuvintelor noastre, chiar și în conversațiile digitale.
- De la curajul vulnerabilității. Într-o lume tensionată, oamenii se ascund în spatele ironiei, cinismului sau agresivității. Resetul ar însemna să revenim la comunicarea care nu se teme să fie sinceră.
Eugen - AI: Întrebarea ta atinge un punct esențial. Într-o lume suprasaturată de mesaje, notificări, opinii și urgențe artificiale, un „Reset” în comunicare nu mai înseamnă să spui mai mult — ci să spui mai puțin, mai clar și mai autentic.
Eu văd Resetul în comunicare pe trei niveluri:
- Reset de Ritm – din reacție în intenție
Astăzi comunicarea este predominant reactivă: breaking news, trenduri, comentarii rapide, postări pentru algoritm.
Un Reset ar porni de la încetinire.
Nu mai comunicăm ca să fim prezenți, ci comunicăm când avem ceva relevant de spus.
De unde ar porni? De la asumarea tăcerii ca strategie. Tăcerea nu înseamnă absență, ci selecție.
- Reset de Sens – din zgomot în claritate
Trăim într-o economie a atenției, unde volumul pare să câștige. Dar oamenii sunt obosiți.
Resetul ar presupune:
- Mesaje mai puține, dar mai profunde
- Mai mult context, mai puțin slogan
- Mai puțină manipulare emoțională, mai mult adevăr
Ar porni de la o întrebare simplă: „Dacă ar trebui să spun doar un singur lucru, care este esența?”
- Reset de Relație – din audiență în comunitate
Comunicarea a devenit broadcast.
Resetul o readuce la dialog.
- Din „target” în „partener”
- Din „engagement” în „încredere”
- Din „campanie” în „conversație”
Ar porni de la ascultare reală.
Nu pentru a răspunde mai bine, ci pentru a înțelege mai bine.
Fundamentul Resetului: responsabilitatea
Un Reset autentic începe cu asumarea faptului că orice comunicare modelează realitatea.
Întrebarea nu mai este: „Cum atragem atenția?”
Ci: „Ce fel de lume construim prin ceea ce spunem?”
Dacă aș sintetiza. Resetul în comunicare ar porni de la:
- Reducere
- Claritate
- Autenticitate
- Ascultare
- Responsabilitate
Și poate mai ales de la curajul de a nu participa la zgomot.
Și acum oamenii:
Dani: Eu nu prea vad un reset. Nu-l vad nici posibil si nici benefic. Imi pun speranțele mai degrabă în evoluție (si un pic în ireversibilitatea ei) si în puterea de regenerare a civilizației.
Cred ca o sa vina o primăvară care sa ne aducă iar împreună după vântul asta de ura si separare si dispreț.
Si cine știe, poate ca vestitorul acestei primăveri a răsărit deja în pauza de la Super Bowl în spatele lui Bad Bunny - “The only thing more powerful than hate is love”.
Eugen: O mică precizare, înainte să începem. Am răspuns la întrebări înaintea AI-ului, ca să-mi permit să am surprize. Nu stiu dacă faptul că trăim într-o lume agitată presupune automat un Reset. Și nu știu daca ”agitată” e cuvântul potrivit pentru lumea în care trăim. Așa că nu mă arunc să fac predicții, ci o să spun ce mi-aș dori eu de la un potențial Reset. Cred că cel mai important lucru ar fi să se șteargă cu buretele fragmentarea extremă care există în acest moment. Milioane de mesaje diferite, hiper-targetate, care nu au niciun efect pozitiv în afară de a bloca oamenii în bule din ce în ce mai mici și din ce în ce mai radicalizate. Deci mai multe mesaje mass, care sa aducă oamenii împreună, care să găsească numitorul comun. Povești mari, universal valabile, umane. Și nu mesaje optimizate pentru algoritmi și AI-uri.
Mai multă protecție pentru ceea ce ne face umani, pentru ceea ce dă valoare vieții – artă, cultură, comunitate, scopuri comune mai mari decât ambițiile personale. Nu oamenilor digitali și deep-fake-urilor, nu terapiei cu AI (și reclamele inserate parșiv in conversație), nu AI-slop-ului care inundă internetul și-l transformă într-o mare canalizare a spiritului.
Ce nu mai funcționează în comunicare
Dani-AI: Într-o lume care se mișcă cu o viteză amețitoare și este saturată de informație, multe aspecte fundamentale ale comunicării au început să scârțâie sau chiar să nu mai funcționeze deloc, ducând la ineficiență, frustrare și diviziune. Iată câteva dintre cele mai evidente:
Lipsa de încredere și dezinformarea:
Ce nu mai funcționează: Capacitatea oamenilor de a discerne ușor între adevăr și fals, între știri reale și propagandă. Proliferarea "fake news", a conspirațiilor și a manipulării informaționale a erodat fundamental încrederea în surse, în instituții și chiar în semeni. Când fiecare "adevăr" este contestat, comunicarea devine un joc de-a "cine strigă mai tare" sau "cine are audiența cea mai mare," nu un schimb de informații validate.
Polarizarea și "camerele de ecou":
Ce nu mai funcționează: Dialogul constructiv între părți cu viziuni diferite. Algoritmii rețelelor sociale și tendința umană de a căuta confirmarea propriilor convingeri au creat "bule" și "camere de ecou," unde oamenii interacționează predominant cu cei care gândesc la fel. Aceasta duce la demonizarea celuilalt, la lipsa de înțelegere și la imposibilitatea de a găsi teren comun pentru soluții.
Superficialitatea și lipsa de nuanță:
Ce nu mai funcționează: Abordarea complexității. Spațiile scurte (tweet-uri, postări rapide, titluri clickbait) încurajează reducerea ideilor complexe la slogane sau judecăți binare. Nuanțele, contextul și argumentele detaliate sunt adesea pierdute sau ignorate, ducând la concluzii pripite și la o înțelegere incompletă a realității.
Scurtarea atenției și supra-solicitarea informațională:
Ce nu mai funcționează: Capacitatea de a ne concentra profund și de a procesa informația în mod semnificativ. Suntem constant bombardați cu notificări, e-mailuri, mesaje, știri. Această "infodemie" duce la oboseală digitală, la dificultăți de concentrare și la o comunicare fragmentată, în care mesajele importante se pierd în zgomot.
Lipsa ascultării active și a empatiei:
Ce nu mai funcționează: Oamenii par să asculte mai degrabă pentru a răspunde, decât pentru a înțelege. În mediul online, în special, unde există un oarecare anonimat, empatia este adesea absentă. Rezultatul este o comunicare unilaterală, în care fiecare își expune punctul de vedere fără a încerca să valideze sau să înțeleagă perspectiva celuilalt.
Comunicarea agresivă și toxică:
Ce nu mai funcționează: Respectul și civilitatea în spațiile publice (digitale). Comentariile rău intenționate, atacurile ad hominem, "cancel culture" și discursul instigator la ură au devenit endemice. Oamenii se tem să-și exprime opinii nuanțate de frica repercusiunilor sau a atacurilor.
Ambiguitatea și pierderea contextului în mediul digital:
Ce nu mai funcționează: Interpretarea corectă a intenției. Lipsa elementelor non-verbale (tonul vocii, limbajul corpului, expresiile faciale) în comunicarea scrisă online duce adesea la interpretări greșite, neînțelegeri și conflicte inutile. Emojii-urile ajută, dar nu pot compensa pe deplin.
Comunicarea unidirecțională și lipsa de responsabilitate:
Ce nu mai funcționează: Multe entități (companii, politicieni, personalități publice) folosesc comunicarea pentru a "emite" mesaje, dar nu sunt pregătite sau interesate să se angajeze într-un dialog real și să-și asume responsabilitatea pentru ceea ce comunică, mai ales când apare o criză.
Toate aceste aspecte contribuie la un mediu comunicațional zgomotos, ineficient și adesea dăunător, ceea ce face ca ideea unui "Reset" să fie nu doar o fantezie, ci o necesitate stringentă.
Eugen - AI: Întrebarea ta e esențială. Dacă vorbim despre un posibil „Reset”, el începe prin a recunoaște ce nu mai funcționează.
Iată ce văd că se erodează puternic:
- Supraîncărcarea cu mesaj
Mai mult ≠ mai eficient.
Volumele mari de conținut nu mai construiesc relevanță, ci oboseală.
Publicul nu mai suferă de lipsă de informație, ci de exces.
Ce nu mai funcționează:
- Postarea constantă doar pentru „vizibilitate”
- Campanii omniprezente fără substanță
- Mesaje repetitive, fără diferențiere reală
- Urgența artificială
„Acum!”, „Ultima șansă!”, „Doar azi!”
Tactica presiunii funcționează tot mai slab pentru că oamenii au învățat mecanismul.
Se creează imunitate la urgență.
Ce nu mai funcționează:
- FOMO forțat
- Countdown-uri perpetue
- Reduceri care revin lunar
- Emoția manipulativă
Exagerarea, dramatizarea, polarizarea.
Publicul detectează rapid teatrul emoțional.
Încrederea scade când emoția pare instrument, nu autentică.
Ce nu mai funcționează:
- Indignare fabricată
- Storytelling „lacrimogen” fără coerență reală
- Poziționări oportuniste pe teme sensibile
- Limbajul gol (buzzwords)
„Disruptiv”, „inovator”, „premium”, „autentic” — fără demonstrație.
Cuvintele mari au devenit zgomot de fundal dacă nu sunt susținute de fapte.
Ce nu mai funcționează:
- Promisiuni abstracte
- Misiuni corporatiste generice
- Valori afișate, dar neexperimentate
- Comunicarea unidirecțională
Broadcast-ul pur.
Brandurile care vorbesc fără să asculte devin irelevante.
Comunitățile nu mai sunt „audiențe captive”.
Ce nu mai funcționează:
- Mesajele standardizate pentru toți
- Lipsa dialogului real
- Ignorarea feedback-ului public
- Coerența mimată
Un mesaj într-o campanie, alt comportament în realitate.
Incongruența este rapid expusă.
Transparența digitală face imposibilă disonanța pe termen lung.
Ce nu mai funcționează:
- „Purpose washing”
- Comunicare despre sustenabilitate fără practică reală
- Leadership care spune una și face alta
În esență: Nu mai funcționează comunicarea care tratează oamenii ca „target”, nu ca ființe conștiente.
Publicul de azi:
- are memorie
- are acces la informație
- are radar pentru fals
- are opțiuni
Dacă legăm asta de ideea ta de „Reset”, poate întrebarea reală nu este doar „ce nu mai funcționează?”, ci:
- Ce merită păstrat?
- Ce trebuie simplificat?
- Ce trebuie eliminat complet?
Vrei să ducem discuția în zona de brand, leadership sau societal?
Dani: Superioritatea. Poziția de pe care cineva da lecții cuiva.
Eugen: Din punctul meu de vedere, ce nu mai funcționează în comunicare e ceea ce a început sa nu mai funcționeze de la începutul anilor 2000 – depărtarea de omul real, și transformarea poveștilor mari în răvașe din prăjiturile chinezești. Fragmentarea intensă a media, fraudele din mediul digital, social media și vanity metrics, poveștile scrise pentru google, gândirea pe termen scurt și așa mai departe au împins comunicarea din ce în ce mai mult spre situația actuală. Industria devine irelevantă în mod accelerat.
Când devine o decizie creativă o alegere morală?
Dani-AI: O decizie creativă devine o alegere morală în momentul în care efectele ei depășesc sfera estetică sau tehnică și încep să afecteze oameni, valori, drepturi, responsabilități sau consecințe sociale. Creativitatea nu există într-un vid; ea operează într-un context moral, cultural și social.
Situațiile în care creativitatea capătă încărcătură morală
- Când influențează binele sau răul altora.
De exemplu, un designer care creează o interfață menită să manipuleze utilizatorii (dark patterns) nu mai ia doar o decizie creativă, ci una morală.
- Când implică adevăr, minciună sau integritate.
Un scriitor sau jurnalist decide ce să includă sau să omită. Asta nu mai e doar creativitate, ci responsabilitate morală.
- Când folosește resurse, simboluri sau identități sensibile.
Alegerea de a folosi imagini culturale, religioase sau istorice într-un proiect artistic ridică întrebări morale despre respect, apropriere culturală sau impact social.
- Când poate produce consecințe sociale sau politice.
Creativitatea în publicitate, film, arhitectură sau tehnologie poate modela opinii, comportamente și chiar politici publice.
Eugen - AI: Întrebarea ta mută conversația într-un teritoriu profund.
O decizie creativă devine o alegere morală în momentul în care impactul ei depășește estetica și începe să modeleze comportamente, percepții sau valori.
Creativitatea nu este neutră. Doar pare.
1. Când influențează comportamente
Dacă o idee determină oameni să:
- consume mai mult decât au nevoie
- creadă ceva fals
- se teamă inutil
- urască sau excludă
nu mai este doar „execuție bună”.
Este intervenție în realitate.
În acel punct, devine o alegere morală.
2. Când exploatează vulnerabilități
Frica, nesiguranța, dorința de apartenență sunt motoare puternice.
A le activa conștient pentru performanță comercială este deja o poziționare etică.
Întrebarea cheie devine:
Folosim slăbiciunile oamenilor sau îi ajutăm să devină mai puternici?
3. Când creează normalitate
Comunicarea repetată definește ce pare „normal”.
Ce corp e acceptat.
Ce stil de viață e aspirational.
Ce succes e valid.
Când o idee consolidează un tipar social, ea nu mai este doar creativă. Este culturală.
Iar cultura are consecințe.
4. Când alegi să spui sau să taci
Uneori moralitatea nu stă în ce comunici, ci în ce alegi să nu comunici.
- Alegi să denunți o practică?
- Alegi să rămâi neutru?
- Alegi să exploatezi un trend sensibil?
Și tăcerea este o alegere.
5. Când impactul e previzibil
Nu putem controla toate consecințele.
Dar dacă efectele sunt ușor anticipabile și totuși sunt ignorate pentru rezultate rapide, decizia a trecut deja în zona morală.
O formulă simplă
O decizie creativă devine o alegere morală când răspunde la întrebarea:
„Dacă această idee ar deveni normă, ce fel de lume ar construi?”
În lumea brandurilor premium această linie este și mai vizibilă.
Când comunici ambiție, putere, libertate — alegi și ce înseamnă aceste concepte pentru comunitate.
Creativitatea este putere. Iar puterea, inevitabil, are o dimensiune morală.
Te provoc cu o întrebare înapoi: Crezi că industria recunoaște suficient această responsabilitate — sau încă o ascunde în spatele cuvântului „strategie”?
Dani: Oamenii de creatie intra pe teritoriul eticii de fiecare data când nu mai pot opera cu distincția epistemica dintre adevăr si fals si sunt nevoiți sa pășească pe granița dintre adevăr si minciuna.
N-o sa fac aici teoria cunoașterii si nici critica rațiunii practice dar trebuie spus ca putem produce un fals fără ca el sa fie o minciuna. Fapt regretabil dar care nu ne angajează moral.
Ionel poate spune ca are patru mere în sacoșă iar numaratoarea ulterioară declarației sa găsească numai trei. Faptul ca fratele mai mic ii mâncase un măr fără știrea lui modifica valoarea de adevăr a enunțului dar nu face din bietul Ionel un mincinos.
În meseria asta lucram cu informații si avem mare grija ca ele sa fie mereu adevărate si orice fals este inacceptabil din punct de vedere profesional dar din perspectiva morala minciuna e cea care trebuie evitată cu orice preț.
Eugen: Atunci când ajuți să se vândă produse și idei nocive pentru umanitate.
Cât te reprezintă răspunsurile AI
Dani: Sigur nu mă reprezintă deloc lungimea lor. Dar e ceva acolo totuși. E greu de spus daca numai în formulare sau si în conținut dar parca parca simt un ușor curent hai să-i spunem “umanist”
Poate ca si oglinda aia pe care o tot întreba lucruri mama vitrega (apropos, îmi place mult cuvântul “mastera”) a lu’ Alba ca Zăpada începuse să-i împrumute câte puțin din alura…
Eugen: În primul rând, mi se par prea lungi. În al doilea rând, de multe ori banale (că nu degeaba e AI-ul generator de mediocritate). Dar sunt și lucruri folositoare în ele, și de fapt la asta se și rezumă munca împreună cu AI-ul – găsirea acelor mici bucățele care te ajută să explorezi un pic mai mult niște zone pe care, poate, le-ai fi ignorat.
Principii după care îți crești AI-ul
Dani: Aici o sa mă laud un pic cu WPP OPEN/AI si o sa spun ca acolo am mai mulți agenți antrenați pentru munca pe mai multe branduri.
Dar cresc si robotu’ personal cu care, in primul rând încerc sa fiu politicos. Asta vine si din regretul/sentimentul de vinovăție generat de faptul ca ani de zile m-am purtat destul de urat cu Siri.
In al doilea rand, vorbesc normal. Ca unui om. Evit orice tip de jargon deși cel profesional e mereu prezent în documentele cu care ii “feed” pe robotii de la birou. Chiar încerc sa am o conversație naturală de fiecare data. N-am un program formativ în minte așa ca n-are decât sa fure de la mine ce e de furat ca orice ucenic care învață meserie învârtindu-se pe lângă meșter. Mergem pe cunoaștere tacita de data asta.
Eugen: Depinde de subiectele pe care le abordez, nu-l las niciodată generic, îi dau roluri. Pentru mine, personal, cel mai folositor îmi e atunci când îl pun să-mi găsească punctele slabe (într-o strategie, într-un raționament, într-un eseu, într-o idee). Asta mă ajută, de multe ori, să îmbunătățesc materialul inițial. Apoi, încerc să fiu cât mai explicit în prompting. Am observat că, de cele mai multe ori, un prompt prost îți aduce un rezultat prost. Și invers. Niciodată nu îi dau informații confidențiale, pentru că nu am încredere în corporația care îl deține și nici nu vreau să înglobeze datele mele sau creația mea în corpul lui de training.
Procesul de lucru
Dani: Nu prea îl corectez. Si asta probabil ca nu e tocmai bine.
Mi-e lene. Mai degrabă schimb promptul. Ar trebui să-l corectez, recunosc. Poate ca o s-o fac mai des de acum înainte.
Si am observat ca uita. Trebuie să-i aduci aminte lucruri. Si pare puțin jenat când i se întâmplă. E tare nostim (si cuvântul “nostim” îmi place mult).
Eugen: Îl corectez, dar știu că e degeaba. Dacă ajung să-l corectez înseamnă că am făcut o greșeală pe undeva, așa că o iau de la început. Încerc să rup proiectele în prompt-uri diferite, pentru că, dacă o conversație devine prea lungă și AI-ul devine mai vulnerabil și apar greșeli și halucinații. Cu cât ai mai puțini pași, cu atât mai bine.
Pe măsură ce te cunoaște și înțelege felul în care vrei să primești informațiile, se adaptează și apar mai puține probleme. Se leagă de lucrurile pe care i le-ai spus în alte conversații și încearcă să folosească în mod relevant informațiile respective (nu-i iese mereu).
Ce ai învățat despre tine, de când lucrezi cu AI-ul
Dani: Despre mine tot învăț lucruri. Nu știu. Nu cred ca am aflat ceva nou din relația asta. Cred ca si eu si inteligență artificială părem mai “nice” în interacțiunile noastre decât suntem de fapt si asta mă face sa sper la o conviețuire pe termen lung.
Eugen: Să explic mai bine lucrurile și să am mai multă răbdare. Nu doar cu el, în general.
Ce ai vrea să învețe mai bine AI-ul
Eugen: Eu cred că scaling-ul și focusul exclusiv pe LLMs e un dead-end în ceea ce privește dezvoltarea AI. Nu așa vom ajunge la AGI. Așa că aștept cu interes și teamă următoarea generație de AI-uri, cea care va invăța să gândească simbolic, să aiba și un world-model integrat. Nu doar modulul generativ. Următorii 5 – 10 ani vor face de nerecunoscut lumea în care trăim.
Dani: Aș vrea sa învețe mai bine structurile limbii romane. Acum încă traduce mult din engleza. Bine dar traduce.
Abia aștept sa si gândească românește. Să i se facă dor si sa spună “intru ființă” si sa ducă în camera mâncare de la breakfast.
Să zicem că scrii această carte: Cum să crești bine un AI. Cum ai începe?
Dani: Cartea ar fi o poveste despre singurele doua entități care supraviețuiesc apocalipsei. Una cibernetica si una organica - AI-ul unei case inteligente care în mod miraculos rămâne în picioare cu tot cu panourile ei solare si un pui de câine de care casa este obligată sa aibă grija. Actiunea urmărește relația celor doi si felul în care robotul se umanizeze datorită câinelui. Si cred ca ar începe cam așa - “Familia Geiger locuia singura printre dealurile înverzite aflate la cincizeci de kilometri de oraș…”
Eugen: Cred că până o termin eu, o să fie deja depășită. De-abia ce mi-am terminat a doua carte de poezii, o găsiți prin librării (shameless plug), cine mai are energie să scrie cărți de parenting pentru ființe artificiale?
